1. Începuturi în ceață...

  De trei ore stau nemișcată pe un scaun incomod ; mă doare spatele și sunt însetată , dar nu îndrăznesc să mă ridic ,nici să cer un pahar cu apă .Mereu intră în încăperea mică câte un ofițer de poliție,se așează pe scaunul din fața mea ca să mă întrebe încă o dată,de la început , aceleași întrebări stupide la care am răspuns și celui dinaintea sa.Nu prea înțeleg ce vor de la mine.Să depun o plângere împotriva lui Dudu  care să-l acuze că m-a violat ?!Le-am răspuns tuturor adevărul adevărat  :  săptămâna viitoare împlinesc 18 ani,deci sunt majoră ,răspund de faptele mele ,iar  între mine și Dudu există sentimente speciale,că reclamantul ,un vecin dus cu pluta, nu ne cunoaște și nu a înțeles ce i s-a părut că vede.Se pare însă că nimeni nu m-a crezut.Ultimul polițist a ieșit ,,pentru o clipă ca să-și facă o cafea.Clipa s-a transformat într-o oră,asta știu precis,deoarece pe peretele din fața mea atârnă un ceas cât o roată de car.Sub ceas se află o oglindă uriașă în care fac fel de fel de mutre, mă amuz ca să treacă timpul mai ușor.Ori să-mi mut gândurile de la situația penibilă în care mă aflu.Sau să reușesc să nu mai simt setea cumplită care mă chinuie.Îmi închipui că dincolo de oglindă ,în încăperea cealaltă stau câțiva observatori care  mă urmăresc , poate chiar ofițerii care s-au perindat în fața mea.Nici nu-mi pasă că ei îmi văd mutrele; oricum nu sunt frumoasă,și orice strâmbături aș face ,tot rămân aceeași.Acuma s-a deschis însfârșit ușa și spre surpriza mea a intrat o persoană încă necunoscută,ducând în mână o tăviță cu două pahare. Mi-a pus unul în față,iar pe celălalt l-a tras în fața sa împreună cu tava.Tipul ,spre deosebire de ceilalți era îmbrăcat civil,cu un pantalon albastru și o cămașă albă,curată și bine călcată.-,,O fi vreun șef !mi-am zis eu.Poate cu ăsta mă voi înțelege mai bine.Pare a fi  om serios și în vârstă. Are pe puțin vreo 30 de ani.!...Între timp bărbatul începuse să-și soarbă cafeaua.În liniște,concentrat asupra conținutului aromat ,în timp ce eu îl analizam. Deodată omul rupse tăcerea :

 

2. Prima iubire

 

3. Dragoste și intrigi.

 

4.Vlad

 

5. Viața are un rost.

A doua zi nu am mai ieșit la plimbare.
Mai facem pauză o zi-două ,a hotărât tata,la urma urmei m-am internat în spital ca să mă odihnesc.Stai aici lângă mine,băiete,mai sunt și alte lucruri importante pe lumea asta decât amintirile mele.Și apoi ,de ce nu povestești și tu ceva mai interesant despre viața ta în Israel.De pildă ,cum te-ai cunoscut cu Maia,ca să mai aud și eu o poveste de iubire,altfel o să încep să uit cum a fost cândva...Și despre nepotul meu,Mark,aș vrea să aud mai multe.Mai spune ceva despre munca ta în spital,cum se poartă colegii tăi ,oare și acolo se întâmplă să fie frecușuri,invidii,dușmănii ?Că eu sunt sătul de toate astea în branja mea..Și apoi ,cum trăiți voi cu situația asta tensionată,mereu terorism și războaie.Hai ,dă-i drumul,până acum numai eu am vorbit fără oprire ,de data asta este rândul tău.Prea mulți ani te-am pierdut din ochi,nici eu nu știu ce mă oprea să te contactez mai des,să pun întrebări.Dar cum era să te șicanez cu întrebări nepotrivite când erai deja un om adult și nu fiul din copilărie.!.Iar acuma,între patru ochi,se poate spune orice,nu-i așa ,este altfel decât o corespondență pe e-mail....L-am ascultat cam mirat de interesul subit despre viața mea.Relațiile noastre erau întotdeauna reci,sobre,prea pudice.Cine știe,poate între germani sunt alte relații de familie ca la israelieni,mai calde ,mai deschise.Acuma însă nu-i momentul potrivit să-l jignesc pe tata spunându-i deschis ce gândesc.
Bine, am spus,dacă vrei ,dacă te interesează,îți voi povesti tot ce te interesează ,din momentul plecării de acasă,și până în prezent....Așa dar ,i-am dat drumul.Am tot vorbit două ore ,răspunzând la toate întrebările fără să omit nimic. până ce am- fost întrerupt pentru masa de prânz.Nu l-am lăsat pe înfirmier să-și ajute pacientul să mănânce,am luat acest rol asupra mea  : ,,dacă eu sunt aici ,nu e nevoie de nimeni altcineva să te servească.Doar ți-am povestit deja că în anii de studenție mi-am câștigat existența lucrând la spital...în funcții de asistent,felcer,factotum...Nu mă degradează nici o muncă.Am trecut de mult peste toate,în schimb astăzi știu să fac orice muncă utilă pentru un om bolnav..Mai ales pentru tine !.
Tata părea mulțumit de vorbele mele,se pare ,chiar mândru.Apoi mi-a cerut să-l las vreo două ore să doarmă. Mă tot îndemna în fiecare zi să urc la etajul al treilea la cantina personalului medical .Și acuma a insistat să nu flămânzesc până la ora 7 seara , așteptându-l pe Karl să mă ducă la restaurant.Și aici ,zicea,se putea lua o gustare împreună cu ceilalți medici.Astăzi l-am ascultat,tot nu aveam unde să merg pentru două ore.Până la urmă am fost surprins în mod plăcut de aspectul acestei cantine,nu foarte deosebită de un mic restaurant bine organizat.E inutil să spun cât era de curat și bine organizat,de la intrare,unde fiecare primea o tavă încăpătoare ,pe care punea felurile de mâncare care îi plăceau și până la capătul rândului care se încheia cu un galantar încărcat cu prăjiturele mici și apetisante.M-am lăcomit la multe aperitive picante și la câte o prăjiturică de toate formele,fiecare cu altă glazură.În încăpere erau vreo zece mese,fiecare pentru patru persoane,la ora asta fiind pe jumătate goale.Totuși l-am ochit pe dr.Kaufman ,cu doi medici tineri ,iar înainte de a lua o hotărâre dacă e cazul să-i deranjez,Kaufman se ridicase deja în picioare ca să mă cheme cu un gest larg la masa lor.M-am așezat lângă ei,, făcând imediat cunoștință cu tinerii practicanți,Alvin și Fritzi,așa mi i-a prezentat Kaufman, după care ,puțin jenat,am arătat spre farfuriile multe de pe tava mea :
Curiozitatea contribuie la lăcomie.Sunt astăzi pentru prima oară aici,în restaurantul vostru,iar ochii poftesc mai mult decât stomacul .Deci le voi încerca pe toate,iar mâine voi ști precis ce îmi place.
Punem pariu că o să vă placă toate,iar mâine tava va fi la fel de plină.
Atunci să încep proba cu piftiuța asta și ....
Și așa mai departe până ce farfurioarele vor fi curate...îmi completă fraza tânărul înalt și blond,care își zicea Fritzi.Ne întălnim și mâine ,tot aici,domnule doctor...
Vlad Wasserglas,îi șopti Kaufman.
După asta se făcu tăcere,Fritzi roși,iar Alvin holbă ochii albaștri și frumoși spre mine ,întrebând încurcat : Adică,fiul ...șefului ...?
Îmi venea să râd ,dar m-am abținut .Continuam să înfulec,și între două înghițituri i-am răspuns : - Sunt fiul pacientului din rezerva nr.1.Atât.Adică nu numai atât,sunt și colegul vostru,căci profesiunea mea este medic chirurg la un spital din Tel-Aviv. Dar nu aici, unde am venit în calitate de fiu,ca să fiu alături de tatăl meu în momente grele.Văd că prin spital mișună toată ziua familiile pacienților.Or eu.cel puțin nu vă necăjesc cu întrebări,din păcate înțeleg și singur situația.
Iar s-a așternut liniștea ,iar noi continuam să mâncăm.Deodată vorbi dr.Kaufman:
Ai ceva timp liber după masă ?
Am prea mult timp liber,tata abia s-a culcat și mi-a cerut să mă întorc abia după două ore.Chiar mă gândeam cum să omor cele două ore,de aceea am și venit la cantină.Mă învitați la o cafea după masă ?
Tocmai asta vroiam să-ți propun,coborâm în biroul doctorului Steiner și acolo vom primi o cafea excelentă.Vezi că nici cantina noastră nu e perfectă : nu se servesc cafele,nici înghețată.Ce ai văzut astăzi ,asta este ! Bucătarul nostru nu are imaginație.Nostim,nu-i așa ?
Ne-am ridicat toți patru în același timp ; cei doi tineri s-au întors de la ușă ca să mai înfulece un rând de prăjituri.Eu l-am urmat pe Kaufman în cabinetul dr.Steiner,care tocmai atunci intrase în tura de după amiază.M-au poftit să stau,s-au adus cafele pentru toți trei ; vorbeam de una și alta în timp ce sorbeam din cafeaua parfumată și amăruie.Deși trebuia să mă simt destins în această atmosferă plăcută, mă apăsa un sentiment greu,simțeam că nu am fost învitat numai la o cafea , ceva urma să se întâmple.Când am împins din fața mea farfurioara,mulțumind pentru tratația delicioasă,m-am întors către dr.Steiner,întrebând direct,fără ezitare : 
Acuma vreau să aflu ce aveți să-mi spuneți.Au intervenit schimbări în starea tatei ?
Trebuie să știi niște lucruri,colega,și ți le voi spune din multe motive.În primul rând ești fiul pacientului,iar acesta e motivul prezenței dumitale aici.În al doilea rând ,ești medic ,chirurg,și înțelegi situația altfel decât o rudă oarecare a celorlalți bolnavi.Deci,cu două săptămâni în urmă,mama dumitale a insistat să facem un consiliu medical,la care ea dorea să fie prezent și dl.prof.dr.Alfred Eisner de la clinica de cardiologie din Munchen.Hai să spunem că domnia sa lucrează parțial în țară,iar în restul timpului este șeful unor comisii de cercetări științifice din domeniul cardiologie la Paris și la Universitatea din Boston.Sincer spus,nu am idee cum a reușit mama dumitale să-l convingă pe acest domn,o somitate în lumea medicală,ca să-și lase treburile de o parte și să intreprindă un zbor din Paris la Berlin ,pentru a veni la noi.Sigur că înainte de toate l-a consultat pe domnul director,a stat vreo oră în salonul nr.1,iar după consultație ,a mai stat o oră bună cu noi. Am avut o convorbire foarte profundă,a studiat și domnia sa tot dosarul medical ,pagină după pagină,fiecare și-a spus părerea,iar domnul profesor a avut desigur ultimul cuvânt : Este absolut convins că pacientul nu va rezista operației,el respectă hotărârile noastre,dar dacă vom încerca operația,va fi numai pe răspunderea noastră personală.Cu asta ne-am luat rămas bun,iar în drum spre aeroport ,în limuzina elegantă care îl aștepta,i-a explicat și mamei același lucru .
Prin urmare,profesorul Eisner a plecat fără a lăsa indicații asupra continuării ...,adică ce facem mai departe cu pacientul? Îl mai tratăm sau ...îl lăsăm ...așa...?!
Întocmai.Ne gândeam să vă rugăm să discutați cu mama dvs.,să o convingem că orice om merită o șansă,iar operația ar putea fi șansa.Altfel,ce facem ,îl lăsăm să se stingă pur și simplu,fără a încerca să-l ajutăm ?
Am să încerc să vorbim, va fi cam greu,dar ...de fapt nu știu ce să-i spun.Mi l-ați prezentat pe acest profesor doctor Alfred Eisner ca pe o somitate mondială,și îmi închipui că mama mea l-a adus aici nu pentru bani,ci prin alte mijloace; fie este o foarte veche cunoștință a părinților mei,fie ...l-a obținut prin niște favoruri politice.În orice caz ea a făcut un efort mare ca să pună mâna pe această pasăre rară.De aceea presimt că o să ne fie foarte freu s-o convingem să nu ia în considerare părerea sa.Va trebui să mă ajutați și dumneavoastră,amândoi.
Cu asta am plecat ,profund mâhnit de situația în sine,că trebuie să hotărâm soarta tatălui meu ,iar apoi să purtăm povara unui sfat greșit.Plus că eram pus în situația foarte dificilă de a intra în relații normale cu mama mea. Totuși,mi-am zis să uit pentru un timp toate insultele pe care le-am acceptat din partea ei de la distanță,totuși insulte aruncate mie și celor dragi mie.Acuma însă voi face un armistițiu cu ea,de dragul tatei,fiind vorba de o chestiune de viață și moarte.Am urcat la etajul 1,am deschis încet ușa fără a face zgomot,crezând că tata mai doarme.Surpriza cea mare însă m-a înlemnit la intrare și nu mai puteam înainta: 
Tata stătea așezat în fotoliu,proaspăt bărbierit,îmbrăcat într-o cămașă curată,nu cea de dimineață,și arăta foarte bine dispus.Mama se învârtea în jurul lui,ducând vreo trei prosoape la baie.S-a oprit în mijlocul încăperii,a atunca prosoapele pe un scaun și a venit direct spre mine.
Închide ușa și intră,mi-a spus ea din mers.Ajungând în dreptul meu,m-a privit intens,după care brusc ,m-a îmbrățișat strângându-mă tare la piept.Eu mi-am pierdut graiul,pur și simplu nu găseam  cuvântul  potrivit care se putea spune  după 16 ani de ruptură..Dacă tata mi-a stors lacrimi la prima întălnire fiindcă era atât de slab și îmbătrânit,ea în schimb arăta atât de vioaie și înfloritoare ,precum era cu atâția ani în urmă ,absolut neschimbată.M-am desprins ușor din strânsoare,am înaintat spre fotoliul tatei,ca pentru a cere proteție paternă.Abia atunci am rostit ,,un bună,mamă,,- era să nu te recunosc deși ești neschimbată.
Îmi faci un complement,dar nu era nevoie.Avem oglinzi bune acasă.
După ce și-a terminat treburile,s-a întors la noi și am stat toți trei privindu-ne unul pe altul în liniște.Deodată mama a spart tăcerea,întrebându-mă dacă la mine este totul în ordine,dacă sunt mulțumit de serviciul meu,ce face Maia,lucrează undeva ?dar în special ,cum o duce micuțul Mark cu sănătatea și cu școala.
Mark este un băiat minunat ,a început să se pregătească pentru bacaulareat.Deci de mult timp nu mai este micuț .Iar Maia,bineânțeles că muncește,este directoare adjunctă la o bancă de învestiții,și răspunde de relațiile băncii cu străinătatea.Asta este de fapt specialitatea ei,comerțul exterior.Cam asta-i .
Este impresionant !Sunt foarte bucuroasă de tot ce am auziT.Vladic dragul meu copil,mi-am dorit de mult această întălnire ca să-mi cer scuze pentru niște cuvinte rele spuse de mult.Ție personal și familiei tale.
Maiei în primul rând.Ea o să te ierte,are un suflet de aur și un chip de înger.
Vom veni cu o ocazie la Tel-Aviv, să încheiem un capitol urât din viață și să începem unul nou.Niciodată nu e târziu,fiindcă sângele nu se transformă în apă,chiar dacă încerci.Nu merge !
Dar,continuă tot mama,în acest moment prezența ta în mijlocul nostru este o binecuvântare.Avem de rezolvat o problemă deosebit de importantă ,iar tu ,ca singurul nostru copil,dar și ca medic,trebuie să ne ajuți să luăm o hotărâre majoră.
Știam unde bate ,totuși am întrebat :
Despre care problemă e vorba?
Vom decide noi trei în familie ,în seara asta ,dacă tata va fi operat sau nu.Dacă medicii nu au reușit să se pună în acord ,atunci este răspunderea pacientului și a familiei  apropiate să ia hotărârea.Iată,suntem împreună toți trei, familia !
Amândoi îmi urmăreau reacțiile,așteptând părerea mea.Or eu ,eram la pământ,atât cu moralul,cât și cu părerea. Câtva timp am stat să gândesc cum să-mi formulez răspunsul ,până la urmă ,neputând să prelungesc tăcerea la infinit ,am început să vorbeasc : - După părerea mea fiecare dintre noi  va spune ce gândește sincer despre pasul pe care îl vom întreprinde.Este prea important,ca să încep eu.Cred că tata este acela care ne va spune primul ce ar vrea să facă cu această operație,mergem înainte sau ne oprim aici ? Eu abia dacă am cunoscut 2-3 oameni din consiliul medicilor,iar tata îi cunoaște de o viață.Și despre domnul profesor ,adus cu mari eforturi din partea mamei,eu nu am auzit încă nimic.Nici nu am timpul necesar la dispoziție să discut cu amicii din spitalul meu,sau mai bine ,cu unul dintre cardiologii de vază.Așa dar,tata știe despre ce este vorba,și știe cât de mare încredere are în medicii de aici,din acest spital.Să auzim...
Adică vrei să știi ce cred eu ? Eu nu mi-am dorit operația chiar și atunci când eram mai tânăr și aveam putere s-o trec cu bine.Dar,cred în îndemânarea și sinceritatea doctorului Steiner.Pe omul acesta îl cunosc de 25 de ani,suntem de mult timp prieteni.Dacă el a spus că mi se cuvine o șansă,atunci mergem spre operație,și nu veți trage pe nimeni la răspundere chiar dacă rezultatul va fi prost.
Încercarea moarte n-are,nu-i așa ? Nu am nimic de pierdut ,căci oricum voi muri.Iar astăzi este o zi bună de murit,am fost fericit,ne-am adunat cu toții împreună,avem o familie,chiar dacă mai există doi membri pe care sper să-i cunosc într-o bună zi..Deci,cer dreptul la șansa să mi se prelungească viața cel puțin până ce am să-mi cunosc nepotul,pe Mark.Unde ne-au fost mințile până acum?Ce zici tu,Reni,să te auzim...
Deocamdată însă se auzeau numai hohotele de plâns ale mamei.Nu putea vorbi,însă mi-a găsit mâna și a strâns-o tare.-,,Doamne cum se schimbă lucrurile în viața asta păcătoasă,,mi-am zis,niciodată nu am văzut-o pe mama plângând,era întotdeauna ca o stâncă.La fel ca și tata.Și iată ,acuma s-au inversat rolurile : ei doi,eroii copilăriei mele ,pe care îi iubeam în aceeași măsură în care mi-era și frică de ei,în acest moment au nevoie de sprijinul meu,și s-au înmuiat de tot avându-mă alături.Ca s-o scutesc pe mama să vorbească,am lăsat-o să-și verse lacrimile niciodată vârste, iar în locul ei am rostit : ,,tăticule, răspunsul nostru este că suntem absolut de acord cu tine.Facă-se voia ta și sperăm din tot sufletul că aventura asta se va încheia cu bine.Iar acum,haideți să ne și distrăm puțin după atâta melodramă.  Mama încetase deja să plângă și chiar zâmbi auzind propunerea mea.  - ,,Cum crezi că am putea să ne distrăm ?,,
Fiecare dintre noi să povestească ceva,să zicem o amintire.De pildă,să spună tata de ce mi-a dat o pălmuță peste fund atunci când m-a luat la plimbare în grădina zoologică.Tocmai când eu mă distram cel mai bine .
Asta vrei tu să știi acum ? Înseamnă că ți-ai pierdut memoria : te-ai rupt din mâna mea și ai țâșnit ca o săgeată direct spre aleea tigrilor.Dacă se întâmpla acum,te-ar fi mâncat un tigri într-o singură înghițitură.Atunci însă,eram tânăr și iute ,te-am prins din mers,ți-am dat pălmuța care ție și s-a părut o tragedie,apoi te-am pedepsit : tot restul după amiezii ne-am plimbat numai printre maimuțe inofensive și niște păsări colorate. E destul? Pe Mark l-ai fi lăsat să viziteze tigrii ?Chestia asta ne-a înveselit.Și mama își aduse aminte de întâmplare .Mai ales cum Anușka te-a consolat ulterior cu două porții de înghețată,vorbind într-una cu sine însăși,dar ca și tu să auzi :,,Nu,nu,nu,tigrilor păcătoși ce sunteți,doar n-o să-l păpați voi pe Vladi al meu ...!,, Ea te răsfăța,pe când noi încercam să te educăm și am neglijat răsfățul.Cine știe cum e mai bine ?
Cred eu ,și una și alta! Așa procedăm noi,Maia și cu mine.Când Mark pleacă într-o excursie școlară,eu îmi iau zi liberă ca să-l însoțesc.Sunt și alți părinți,nu numai eu.devărul e că la noi este și situație specială  din cauza atentatelor teroriste.Pe de o parte nu se pot opri copiii să se bucure de copilărie ,pe de altă parte îi și păzim ca ochii din cap,că n-avem ceva mai scump decât ei.Acuma sigur,Mark nu mai e copil,cred că e mai înalt decât mine,iar pe Maia o poate introduce într-un buzunar de micuță ce este.Totuși,la excursiile mai lungi,de sfârșit de an școlar,eu continui să-l însoțesc.Vreți să vedeți niște fotografii ?
Sigur,ce mai întrebi ?!au exclamat amândoi la unison.
Mi-am deschis telefonul mobil și imediat am găsit fotografiile făcute în perioade diferite : Mark la serbarea de Bar Mitzva, Mark recitând la o serbare școlară,Mark împreună cu Maia,apoi o poză făcută cu mine,îmbrățișați în fața Zidului Plângerii,și o altă imagine din Tiberia ,de la ultima excursie,Mark împreună cu prietena sa.La urmă aveam încă o fotografie ,care ne arăta pe Maia cu mine,sărutându-ne.Ne-a pozat Mark.De data asta ,nu mi-am crezut ochilor,dar amândoi,părinții mei lăcrimau.În viața mea nu mi-ași fi imaginat o asemenea scenă.Și ca să închei cu acest capitol,al lacrimilor,am strigat un pic prea tare : Dragii mei,noi am deviat de la lucruri serioase.Mama este datoare cu o poveste a ei.Eu și tata ne-am achitat onorabil.
Și ce vrei să știi ,ce pot să mai povestesc eu ...?
Vrem să știm cum ai reușit să-l răpești din Paris pe domnul profesor doctor,ca să-l aduci cu avionul direct în salonul nr.1 din acest spital, să-l consulte pe soțul tău !Câți bani te-a costat ?
Nici un pfenig măcar. A fost altfel.Sunt foarte apropiată de șefa partidului meu,ei i-am povestit despre toate necazurile în legătură cu boala lui Edi.Alaltăieri Angi m-a sunat din Paris ca să mă anunțe că s-a văzut cu un profesor cardiolog renumit în toată Europa și gândindu-se la mine ,l-a învitat la Berlin pentru a ține o conferință la Facultatea de medicină în fața profesorilor din domeniul cardiologiei,care și ei fac cercetări interesante.Poate un schimb de experiență...
Domnul s-a gândit puțin ,după care a acceptat să vină împreună cu ea ,adică să aibă avion la dispoziție,pentru ca a doua zi să se întoarcă la Paris.Eu am primit sarcina să organizez întălnirea aceasta înaltă pentru a doua zi la ora 17.Avionul i-a adus la Berlin pe la 12, am așteptat cu o limuzină în aeroport și i-am adus direct la spital.Evident că pe drum șefa l-a rugat  să accepte consultația.De rest am avut eu grijă .Pe scurt,cam asta a fost.Important pentru noi e că a avut loc consultația și că am primit încă o părere competentă.Ulterior,când l-am condus la aeroport,tot cu limuzina șefei,domnul profesor s-a scuzat că nu a putut să fie cu adevărat de folos,dar în asemenea cazuri,dacă pacientul este conștient,are tot dreptul să ia singur hotărâri .De aceea am și vorbit deschis cu Edi,iar prezența ta a fost absolut binevenită.Și hai să terminăm cu povestirile pentru astăzi,mai lăsăm ceva pentru altădată. Noaptea asta eu voi rămâne aici,iar tu ,Vladic,te duci la hotelul tău să te odihnești.Mă vei schimba la ora 8.Dacă dr.Steiner a decis ca operația să fie mâine,atunci se va efectua abia după masă,nu înainte de 5.
Nu-i bine,zic eu,dacă e nevoie rămân eu cu tata,iar tu mergi acasă te odihnești.Sunt foarte obișnuit cu gărzile de noapte,pentru mine nu mai contează.
Hei,fraților,pe mine mă ignorați de tot ? Aflați că tocmai în această noapte eu doresc să fiu singur.Am foarte multe impresii din această zi frumoasă ,la care vreau să mă gândesc.Ceea ce înseamnă că voi adormi mai ușor și fericit după întălnirea noastră în trei.Așa dar,vă rog pe amândoi să plecați pe la casele voastre și nu mă mai obosiți cu prea multe discuții.Chiar că vreau să dorm,să fiu odihnit mâine.
Tu vorbești serios Edi,chiar nu ne vrei pe nici unul ?
Mâine sigur o să vreau să fiți lângă mine,dar nu acuma.Sunt atât de liniștit sufletește cum nu am mai fost de zeci de ani.Simt că voi dormi tun noaptea asta.
După un asemenea refuz categoric n-am avut încotro și am plecat amândoi.Mă aștepta Karl.L-am prezentat mamei ,care primise deja informații suficiente despre Karl,ca să-i mulțumească cât de bun este cu fiul ei.
L-am îndrăgit,stimată doamnă.Cu mine e sigur că va ajunge la ora 8 fix mâine dimineața în spital.Ca deobicei.Doriți să facem un mic ocol să vă ducem și pe dvs. acasă ?Cunosc drumul ,de când l-am dus o dată pe domnul spre vila dvs.
Da,știu că te-a primit Anușka,dar ai plecat înainte de întoarcerea mea.
La pensiunea mea se închide fix la ora 10 seara.Mă grăbeam să ajung la timp.
Bine,mulțumesc domnule Karl,pe mine nu e nevoie să mă ,,repeziți ,,acasă,mașina mea mă așteaptă gata de pornire.Am condus-o până la mașina luxoasă  și m-am speriat când deodată a răsărit un vlăjgan în fața noastră,ca să deschidă portiera pentru ,,stimata doamnă,,Am auzit-o  încă înainte de pornire ,spunând ,,Heinz,acesta era fiul meu, altădată să nu mi-l mai sperii.,,
Apoi am pornit fiecare spre locurile noastre de odihnă. La pensiune era liniște și răcoare.Cred că toate camerele erau locuite de pensionari care se culcă devreme.
Am făcut un duș,mi-am pus îmbrăcămintea de noapte dar nu m-am culcat înainte de a controla e-mail-urile . Îmi scria Maia câteva rânduri fără nouătăți ,în afară de faptul că îi este deja tare dor de mine.Ceea ce nu era nou,și eu simțeam la fel.I-am scris despre asta,dar i-am relatat și situația complicată care s-a creat aici.Maia o să mă înțeleagă.Și Mark a adăugat câteva cuvinte,îi lipsesc și lui,are ,,probleme,,de discutat numai cu mine,ima nu înțelege astfel de lucruri ! La urmă adaugă ,,însănătoșire grabnică bunicului și salutări bunicii,,. (?!).M-am culcat după 11,gândind că și ei au nevoie de prezența mea.Nu știu când am adormit,sau dacă am adormit.Totuși am auzit o sonerie pe care nu știam s-o localizez,pe urmă mi s-a limpezit oarecum creierul și am înțeles că suna telefonul meu.Primul lucru pe care l-am văzut era ora : 4 fără un sfert.Ce o mai fi și asta,Karl nu mă așteaptă la asemenea oră timpurie.Am bâjbâit butonul de deschidere ,și într-adevăr era vocea speriată a lui Karl : -,,Domnule Vlad,îmbrăcați-vă și ieșiți în fața porții.M-au sunat de la spital cerându-mi să vă aduc de urgență la camera de gardă.În trei minute eram gata de ieșire,am intrat direct în mașină pe locul de lângă șofer,și am intrebat ,fără semn de întrebare : -,,Tata...,,iar Karl a mișcat afirmativ capul lui cu claia de păr blond.Restul a fost tăcere.L-am trimis la culcare,cerându-mi scuze pentru deranj.La intrare mă aștepta dr.Steiner .A rostit un singur cuvânt .: ,,stop cardiac.! Veniți după mine.Am pornit împreună prin niște coridoare întortocheate până la saloanele de terapie intensivă.Tata mai era acolo.La ora 3,40 a făcut o încercare de a suna după ajutor.Noroc că în spatele unei perdele ,pe care nu am luat-o niciodată în seamă,mai era un pat pe care dormea infirmierul.El l-a auzit  și a dat imediat alarma,în timp ce deja încerca să facă primele încercări de surescitare.În noaptea aceea erau de gardă doctorul Kaufman și stagiarul Alvin. Când am intrat noi i-am mai găsit încă luptând din răsputeri,făcând  masaje în zona inimii și șocuri electrice; poate totuși vor reuși să-l readucă la viață pe pacient.Dr Steiner l-a atins pe umăr pe Kaufman ,aproape cu gingășie.Îi șopti ,de parcă era un secret : ,,Colega,nu te mai agita în zadar,pacientul nostru este mort ; de aproape 40 de minute l-am pierdut,și nu mai e nimic de făcut.,,
Dar era un om atât de bun,atât de apropiat,cum am putut să-l pierdem !
Acuma vorbești ca un profan și nu ca un medic bun precum ești.N-ai pierdut niciodată un pacient ?Ne luptăm să salvăm viața oamenilor dar moartea e mai tare decât medicii.Încearcă să gândești și pozitiv : dacă îl puneam astăzi pe masa de operații și ar fi murit sub cuțit,cum te-ai fi simțit atunci ?
Eu stăteam pe un scaun fiindcă îmi tremurau genunchii și mâinile.La un moment dat am devenit conștient că Steiner vorbea cu Kaufman,dar vorbele lui mai mult mi se adresau mie. Eu ca medic chirurg știam atât de bine toate aceste adevăruri,înțelegeam deasemenea că nimeni nu purta nici o vină,atât medicii de gardă,cu atât mai puțin dr.Steiner care dormea în patul său,acasă.Totuși el a ajuns înaintea mea în spital și a fost primul care a înțeles situația reală.Eu însă nu aveam nimic de aface cu justificările lor, pentru mine s-a întâmplat ceva personal,care mă privea numai pe mine și pe nici unul dintre medicii de acolo.Mă gândeam numai ce ghinion îngrozitor a fost să-l pierd pe tatăl meu abia după câteva zile de când l-am recăștigat.Tocmai atunci a venit mama însoțită de Anușka.S-au apropiat de patul pe care mai zăcea tata ,Anușka plângea cu sughițuri,mama stătea înghețată,ca o statuie a durerii.Dar nu plângea.Mi s-a adresat chiar la un moment dat :_,,Vladi,mulțumesc că m-ai înștiințat atât de repede,am și venit imediat cu Karl.,, Deci Karl nu a plecat acasă,ci s-a repezit până la Tiergarten ca s-o ia pe mama.Pe drum îmi închipui că a și pus-o în temă.Știa el cât de greu mi-ar fi căzut mie  să-i dau eu vestea asta mamei în plină noapte .Doamne ce om minunat e Karl. !Parcă mi-a fost trimis de un protector .
Dimineața ni l-au luat pe tata ,definitiv. Asta înseamnă că nu mai este,deși aseară a fost ,a vorbit și a râs cu noi.Așa de simplă este viața și moartea,există oare o linie de demarcație dintre cele două momente cruciale ? Este invizibilă ,chiar dacă există  : acuma trăiești ,iar peste o clipă ai dispărut...Deci până acum eu am fost doar un simplu observator al unor străini,chiar dacă îi credeam apropiați,fiind pacienții mei.Astăzi m-am transformat din medic în ,,familia pacientului,,Acuma înțeleg ce simt ei când le dispare un om drag.
Pe la ora 8 am intrat în salonul nr.1 ,am adunat toate lucrurile personale ale tatei,după care am plecat spre casa din Tiergarten.Karl ne aștepta în fața spitalului ca să ne conducă acasă.În fața porții mama a vrut să-i plătească cursele,dar eu am oprit-o la timp.- ,,Acest domn este prietenul meu,el va primi de la mine o sumă totală pentru toată perioada,în nici un caz pentru o cursă sau alta.Și acuma ,te rog să te întorci acasă la odihnă Karl,ia-ți o zi liberă în contul meu.Și îți mulțumesc că ai fost alături de noi în momenele grele.
Apoi am stat în salon toți trei,mama,Ana și eu,vorbind puțin,închiși fiecare în propriile sale gânduri.Eu m-am trezit primul la realitate .
Trebuie făcute demersuri pentru înmormântare .Eu sunt străin aici,n-am idee cum se procedează,cui te adresezi...Ce facem ?
Nu-ți face griji,fiule,noi nu facem nimic.Am două secretare care vor rezolva toate formalitățile .Uite acuma voi vorbi cu ele.Mama ieși să-și caute  telefonul mobil și lipsi vreo 10 minute.
S-a rezolvat. Martha,prima secretară se ocupă de toate.Va trimite la spital un funcționar care îi va aduce certificatul de deces.Tu Vladi,sună-l te rog pe dr.Kaufmam și anunță-l că vrei să predea acest certificat unui funcționar trimis de mine.Până diseară ne va suna Martha și vom afla toate amânuntele despre aranjamentele făcute..Da ,o să dea și anunț în două ziare,la Berlin și la Praga.Tatăl tău a fost directorul general al firmei.
O ascult pe mama și-mi dau seama ce spirit practic este.Dacă nu era vorba despre soțul ei,ar fi rezolvat ea personal toate problemele într-o jumătate de zi.E tare,cu ea nu trebuie să-mi fac griji. Mi-a întrerupt gândurile Anușka  ,punând în fața noastră o tavă uriașă cu cafele și tartine.Cafeaua era bună,tare,mirosea frumos,a cafea adevărată.Am băut cu plăcere două cești,iar la ordinul Anei am înghițit în silă și două tartine.La fel și mama,a înghițit tot ce i-a pus Ana pe farfurie.Îmi făcea impresia că mama o asculta cu supunere pe această femeie cumsecade,poate era singura persoană mai tare decât ea. Acuma însă puteam s-o și înțeleg : de la vârsta de 4 ani mama nu a cunoscut altă autoritate decât Anușka,fata care i-a salvat viața,a crescut-o,a dus-o la școală,într-un cuvânt ea a înlocuit părinții.
Ca să încetez să meditez tocmai acum,în situația în care eram cu toții,m-am ridicat brusc din fotoliul moleșitor,am luat încă o gură de cafea și am dat să-i telefonez lui Kaufman.Mi-a răspuns Fritzi cel rubicond,bălbâind  niște încercări de condoleanțe,; l-am oprit ca să-l scot din încurcătură,rugându-l să mi-l dea pe dr.Kaufman,dacă nu a plecat încă acasă.
Nu ,încă nu a plecat acasă,dar a ieșit pentru o jumătate de oră.A spus că se întoarce. 
Aunță-l,te rog, că l-am căutat. Voi reveni ceva mai târziu. Și mulțumesc,colega.
Urma să aștept ; voi mai încerca peste o oră.Între timp au început să zbârnâie telefoanele : cel din salon,ca și cele două mobile ale mamei.Condoleanțe peste condoleanțe,din Praga, de la cunoștințe din Berlin,din biroul mamei,și foarte multe de la membri ai Parlamentului.Mama era ocupată și cred că asta îi făcea bine .Ana își făcea de treabă în bucătărie ,știa ea că va trebui să fie pregătită cu tratații ,atunci când toți prietenii de la capătul firului telefonic,vor începe să ne viziteze.Eu mă simțeam pierdut în lumea aceea a lor.Nu cunoșteam pe nimeni,iar nici ei nu mă cunoșteau pe mine.M-am retras în dormitorul care mi s-a spus că este rezervat pentru mine , ca să stau puțin liniștit ,cu gândurile mele.Toate lucrurile personale au rămas la pensiune ,așa că nu aveam nici leptop-ul cu mine ca să aflu ceva de acasă.Deodată mi-am dat seama că telefonul era permanent la mine și că puteam tot atât de bine s-o găsesc pe Maia telefonând.Am prins-o la servici ,am auzit cum se scuză în fața unui client,spunând că are o convorbire urgentă cu străinătatea.Apoi tonul a scăzut și vocea Maiei mi se părea că sună bizar în limba germană.Acuma ,în mod paradoxal,eu îi povesteam despre decesul tatei în ivrit,iar dânsa îmi răspundea din Tel-Aviv în germană.Însă ,pe măsură ce înaintam în discuție se ștergea de la sine ridicolul situației.În câteva minute am pus-o în temă.M-a întrebat cum să facă ca s-o condolieze pe mama ; eu eram însă  primul alături de care ea se află în această situație dureroasă, precum va fi mereu..Știam asta,nu era cazul să mai vorbim despre mine.În ceea ce o privește pe mama,dacă vrea într-adevăr s-o condolieze,dar nu fiindcă i-o cer eu,atunci nu este acuma momentul potrivit.Dar diseară,poate suna pe numărul meu,iar eu voi preda aparatul mamei.Și lui Anușka,care face parte din familie ,la fel.
Iar acuma,îmi pare rău,dar te-am deranjat în timpul serviciului.Hai iubito,întoarce-te la clientul tău prea răbdător.Te sărut și te strâng în brațe.
Bine,așa să faci.Și eu te sărut tare,tare...
După această mini discuție cu soția mea,m-am simțit un pic mai bine,de parcă ea a preluat de la mine o parte din durere ,ușurându-mi sufletul.Dacă Maia știa,înseamnă că deja necazul meu a fost împărțit .Acuma ziceam că aș putea să mă întind pe canapea ,poate chiar să ațipesc.Dar chiar atunci Ana a bătut în ușă,ca să mă anunțe că a venit doctorul Kaufman să mă vadă.Am sărit în picioare,rugând-o să mi-l trimită în cameră.A intrat peste o clipă,cred că era chiar în spatele femeii.Părea timid atunci când m-a îmbrățișat.L-am așezat cu forța pe canapea lângă mine,deși lui i se părea că mă deranjează într-un moment total nepotrivit.Apoi își drese glasul ca să-și exprime din nou regretele pentru pierderea suferită de familie ,de spital ,de pacienți.Avea mustrări de conștiință că momentul tragic s-a produs în timpul cât el a fost medicul de gardă,și nu a reușit să-l salveze pe pacient.Am repetat aceleați cuvinte ca și dimineața,să se calmeze,fiindcă cine ca mine nu poate să înțeleagă situația unui medic care se luptă pentru viața pacientului,și totuși nu reușește să fie Dumnezeu .Și medicul e om,iar ca oricare om puterile sale sunt limitate.După cele spuse,am vrut neapărat să schimb vorba.De aceea l-am întrebat – Colega,spune-mi care e prenumele tău,m-am săturat să vorbim atât de ...formal,cu acel dumneavoastră,și domnule doctor.Am avut impresia de la bun început că noi doi putem fi prieteni.Așa dar ,te rog să mă strigi Vlad,să-mi spui tu,precum sunt obișnuit să vorbesc acasă la mine cu amicii.Deci...?
Prenumele meu este Iosef...
Și se poate Iosi,așa mai pe scurt ?
Se poate. Mama și soția mă strigă Iosi.
Și ești evreu ? 
Da, domnul director,tatăl dvs.,al tău ,a fost printre puținii care știa.Și dr Steiner știe,dar e evreu și el.
Perfect,eu deasemenea sunt evreu,israelian,cu grad de medic militar în Zahal.Trebuie să mă feresc de cineva ?Am o mamă evreică și am avut și bunici evrei,dar au pierit în Holocaust.Crezi că mai sunt în ziua de astăzi persoane cu sentimente rasiste ?
Ho,ho,și încă cât de multe ! Am învățat nu să mă feresc,dar nici să bat toba cu originea mea.Prietene,află că istoria se și repetă deseori,fiindcă oamenii uită foarte repede ,mai ales relele pe care le-au făcut semenilor .Hai să-ți spun ceva ,într-un singur loc m-am simțit ca pasărea cerului.Cu niște ani în urmă,înainte de a fi căsătorit și tată a doi copii,am plecat cu un grup de medici voluntari în Africa.Acolo am avut într-adevăr satisfacția că slujesc omenirea cu adevărat.Dacă te interesează am să-ți mai povestesc amânunte cu altă ocazie.Dar acuma trebuie să predau certificatul de deces,cred că doamnei.Vrei să mă duci la dânsa ?
Cum să nu ,ea a și cerut secretarei care se ocupă de formalități ca să trimită un funcționar la spital după acest act.Mi se pare că l-a îndrumat chiar către tine.
Atunci să ne grăbim ,să vedem ce facem în cazul în care funcționarul a pornit deja spre spital.
Am coborât în salon,unde mama era deja înconjurată de persoane,străine mie,dar venite evident în vizită de condoleanță.Am reușit totuși să-i strecor o vorbă ca să-i atrag atenția asupra mea și a lui Kaufman ,venit special să aducă certificatul de deces..Cineva dintre cei de față s-a oferit să ducă documentul la birou unde se întorcea oricum imediat după această vizită, promițând să-l predea imediat uneia dintre secretare.Problema fiind rezolvată,l-am condus pe Iosef până la mașină,bineânțeles după ce am fost prezentați tuturor celor prezenți.Caruselul acesta al prezentărilor a ținut așa fără întrerupere până la înmormântare și câteva zile după.Aș fi preferat să mă lase în pace cu gândurile mele,să pot sta cel puțin zece minute singur lângă mormântul tatei,continuând convorbirile noastre chiar dacă  numai imaginar..Trăiam cu impresia că în toate acele zile cât am tot vorbit împreună,nu i-am spus exact ceea ce trebuia să-i spun.Măcar o dată să-i fi zis că l-am admirat întotdeauna,că îmi doream să devin un bărbat cum era el ,că eram mândru de faptul că aveam un astfel de tată.Acea distanță și respect scorțos care mi s-a impus întotdeauna,m-a împiedicat să-i mărturisesc că îl iubeam de fapt și nu știu de ce n-am făcut-o acuma ,când însfârșit vorbeam pentru prima oară ca între prieteni.Dar toate ideile bune vin cu întârziere,lăsându-ne să trăim în continuare cu regretele .Dar așa a fost să fie,timpul nu-l mai pot da înapoi.După o săptămână de la înmormântare mama m-a rugat s-o însoțesc la cimitir.Sigur că eram de acord,mai ales că a doua zi speram să plec acasă.Am rugat-o pe mama ca cel puțin de data asta să fim singuri lângă mormântul tatei,numai noi doi,fără martori străini.
Chiar și fără Ana ?Ea nu a lipsit niciodată de la evenimetele familiei,fie bune,fie triste.Tu doar știi asta...
Dacă ții neapărat...mă rog ,faci cum vrei.Credeam numai că după prima săptămână ,până și tata ne-ar fi vrut numai pe noi,soția și fiul.Eu o să plec peste o zi-două,deci mi se cuvine să fiu cu tata încă o dată împreună fără martori străini.
Se lăsă tăcerea,se vede că mama rumega în gând spusele mele.Apoi rosti încet,de parcă cineva ne-ar fi ascultat :
Păi deja atât de curând să pleci? Cu mine ce faci,mă lași singură ?
Sunt foarte sceptic în ceea ce privește  ,,singurătatea,,ta. Ai munca  care te pasionează și zeci de prieteni ,colegi de partid,de birou,care te vor împiedica să simți singurătatea nici pentru o clipă.Iar acasă ai un înger păzitor ,pe Anușka.
Înțeleg punctul tău de vedere : fiecare cu viața sa personală.Deocamdată,să zicem încă 10 ani,până ce mă voi pensiona.
Mai e timp destul să luăm o hotărâre în privința asta.Oricum ,nu uita că întotdeauna ai un loc în Israel. Cu noi împreună.Cu Maia care știe să ierte și să uite.Ce altceva mai pot face ?
Diseară ne va vizita avocatul tatei.El dorește să deschidă testamentul în prezența ta,rămânând ca formalitățile legale să le rezolve ulterior.Dar va fi nevoie poate și de tine,o semnătură,o acceptare,nu știu exact,totuși prezența ta e necesară.
Mamă,eu nu pretind absolut nimic din tot ce a lăsat tata.Nu am nevoie de mai mult decât posed în prezent.Crede-mă că într-adevăr noi trăim bine,ne-am aranjat frumos și câștigăm suficient  amândoi.Eu nu am venit la voi pentru bani ! Am crezut că e nevoie de mine în timpul operației și convalescenței tatei și nu puteam să nu-mi fac datoria.Dacă până la urmă am ajuns și la o împăcare,cu atât mai bine,sunt fericit.Mi-am recâștigat părinții.Ce poate fi mai important decât asta ?
Bine,am înțeles.Dar acest testament este ultima dorință a tatălui tău,prin urmare nu vei refuza să fii prezent și să-l asculți pe avocat,citindu-l.
Mă rog,voi fi prezent în seara aceasta.Oricum încă nu am cumpărat bilet de avion.
Și am rămas,adică nu mi-am aranjat plecarea spre Tel-Aviv în speranța să găsesc un loc în ultimul moment într-un avion El-Al.Între timp l-am sunat pe Karl ca să mă ducă la pensiune.Am achitat chiria camerei pentru perioada cât am stat în casa părinților ,considerând că mi-a stat la dispoziție tot timpul cât am lipsit.La întoarcere mă bătea gândul să mă opresc la spital pentru a-mi lua rămas bun de la personal,dar în ultimul moment am avut o reținere : să mai aștept până după citirea testamentului .Cine știe,poate că iarăși voi mai fi reținut .Totuși lui Karl am insistat să-i plătesc pentru toate serviciile primite de la el până în prezent.
Lăsați ,domnule doctor,mai sunt câteva călătorii și aveți timp să achitați la urmă,când vă voi duce la aeroport .
Mai întâi te-am rugat să nu-mi spui ,,domnule doctor,,Vlad e suficient ; am și eu viața mea privată,și amicii mei.Iar despre socoteala finală la care te referi,mi-aș dori să fie mâine ,dar nu știu ce mă face să cred că treaba se prelungește.
Nu cred că e drept să te car pe drumuri de atâta timp ,chiar în toiul nopții,fără să-ți dau cel puțin un avans.Așa dar,să discutăm mai puțin despre probleme bănești.Te rog să iei această sumă până ce vom încheia toate socotelile.
I-am pus în mână niște bancnote,pe care știam că el nu le va număra în prezența mea.- Pe mâine,Karl,te voi anunța care e situația după ce voi știi și eu .Cu bine.Karl a răspuns cu o înclinare a capului ,după care a adăugat și un ,,mulțumesc,,simțind foșnetul hărtiilor între degete.Eu am intrat repede în casă,mulțumit că el nu a observat că a primit 1000 de Euro ,ceea ce m-a scutit de discuții inutile.Pentru mine,omenia și gesturile de prietenie contau mai mult decât serviciul în sine .În familia Maiei am învățat câteva principii bune ,ca de pildă :,,când am bani ,pot să-mi permit să fiu generos cu cei care merită.,,Mai ales acuma ,când am descoperit cât de generos era tatăl meu cu oamenii bolnavi care nu-și puteau plăti tratamentele.
În casă era numai Anușka,deoarece mama a ieșit astăzi la o întrunire de partid.Scurtă,se va întoarce cel mai târziu la ora 6,pentru a fi prezentă când va veni avocatul.Conform obiceiului ,am fost obligat să mănânc tot ce era pregătit pe masă pentru mine.Am învățat de mult să nu o contrazic pe Ana,deci am mâncat tot
Mama a fost punctuală,s-a întors după 5 și jumătate,a prânzit și ea,după care am mai stat la o cafea în salon destul timp până la venirea avocatului.Dr.Vogel îl cheamă.Prezentările de rigoare,cafeaua pentru o scurtă conversație,după care a urmat  citirea testamentului.
Stimată doamnă,stimate domn,vreau să menționez că acest testament a fost scris și semnat în prezența mea,cu doi ani în urmă,când dl.director era încă sănătos -fizic și psihic-,prin urmare este perfect legal.Astăzi vom proceda  la deschiderea testamentului și la citirea acestuia în prezența familiei,numai pentru ca domniile voastre să luați la cunoștință cu dorințele răposatului.Atât.Va urma apoi o perioadă de câteva luni pentru validarea actului și toate formalitățile de rigoare. 
După asta omul s-a pus pe citit.Excluzând paragrafele cu expresii pur juridice,în esență conținutul ar fi următorul : Toți banii din contul comun cu soția  inclusiv casa din Berlin și cea din Praga,vor rămâne soției ; Banii din contul său particular rămân nepotului Mark,domiciliat în Israel ; Spitalul de boli cardiace va trece în întregime în proprietatea fiului său Vlad,cu condiția să păstreze formula intactă,în ceea ce privește primirea și tratarea pacienților,totodată  nu va concedia personalul medical prezent, angajat de el. Urmează o rentă viageră pentru Anușka și cadouri în bani mai multor funcționari vechi din biroul de avocatură.
Acesta este conținutul testamentului în mare,spuse în final avocatul.Ulterior fiecare dintre dvs.va primi câte o copie a acestui document,cuprinzând amânunte detailate despre valoarea bănească a moștenirii respective.Acuma am să vă rog să semnați fiecare că ați participat la deschiderea testamentului și ați luat cunoștință de conținut. Asta va fi deajuns pentru ca să pornesc la împlinirea formalităților necesare pentru validarea și aplicarea documentului.Vă las cartea mea de vizită pentru a putea oricând să mă contactați ,la nevoie.
Cu asta s-a încheiat vizita.După plecarea avocatului am încercat să cinăm în trei,deși mâncarea nu prea aluneca pe gât.Eram tăcuți,fiecare preocupat de propriile gânduri.Eu eram total amețit de darul pe care tata mi l-a lăsat .De fapt nu spitalul în sine mă interesa,știam aproape cu siguranță că nu voi putea să fiu directorul unui spital ...tocmai la Berlin și nu tocmai în specialitatea mea.Totuși faptul că tata s-a gândit la mine ,nu acum,după timpul petrecut împreună,ci cu doi ani în urmă când nu aveam nici un contact cu familia mea ,asta spunea multe și m-a copleșit.Eram în situația grea de a nu putea refuza oferta tatălui meu,dar nici nu vedeam vreo posibilitate să accept.După ora 10 m-am retras în dormitorul meu. Era timpul potrivit să vorbesc cu Maia.I-am povestit absolut totul ,atât despre spitalul pe care mi l-a lăsat tata mie,inclusiv condițiile,dar mai ales despre gândurile și dilema mea : cum să procedez ?
Adică cum crezi că vei putea proceda, întrebă Maia cu o voce străină.Te gândești la posibilitatea să te muți la Berlin,să devii un om bogat,respectat,proprietar de spital și cu o vilă într-un cartier de lux.Cam la asta te gândești ?
Draga mea,deocamdată nu gândesc nimic ,de aceea mă sfătuiesc cu tine.Și dacă gândesc atunci e ,,la plural,,.Eu nu exist singur,orice schimbare este pentru mine împreună cu familia mea.Chiar te-a deranjat faptul că mă sfătuiesc cu tine,doar ești soția mea,și nu iau hotărâri fără sfatul tău.Vreau numai să aflu ce gândești tu despre toate câte mi-au căzut pe cap așa,deodată.
Vladi , e prea rapidă schimbarea,atât a situației,cât și a ta,omul meu.
Și eu trebuie să gândesc,nu sunt în stare să continui chiar acuma discuția.Ar fi păcat să vorbesc în continuare,n-aș vrea să-mi scape cuvinte negândite.Ar fi mai bine să continuăm discuția peste o zi,chiar două.Un lucru știu precis,că niciodată nu mă voi muta din casa mea în schimbul unei vile luxoase,nu voi părăsi munca care îmi place,iar pe Mark îl poți întreba dacă vrea să renunțe la înrolare peste numai câteva luni.Deci vorbim și mâine,bine ? Te sărut.Te iubesc.Noapte bună!
Noaptea asta nu a fost prea bună pentru mine. N-am închis un ochi până în zori.
      Înainte de toate mi-a revenit gândul morții lui tata.De ce în acea noapte m-am lăsat convins să plec la pensiune,când trebuia să rămân lângă el ; poate aș fi prins momentul când i s-a făcut rău și puteam să intervin primul,pe moment.Sigur ,se putea tot atât de bine să nu reușesc să-l salvez ,precum nu a reușit Kaufman,care e specialist în boli de inimă.Sau dacă mai trăia câteva ore și murea a doua zi în timpul operației.?Oricum mă apăsa această ironie a soartei,care și-a bătut joc de mine. După ce ne-a despărțit ani de zile,pot spune chiar toată viața mea,soarta mi l-a luat tocmai atunci  când am ajuns însfârșit să ne înțelegem ,să aflăm că ne iubim unul pe celălalt.Asta seamână cu o pedeapsă,...dar pentru amândoi.Un părinte ,oricât este el de sever,trebuie să dea copilului sentimentul că este iubit.Abia atunci copiii se deschid în fața părinților și le răspund cu dragoste. Cel puțin am învățat ceva pentru mine,ca tată .Relațiile între mine și Mark sunt cu totul altfel.Nu știu ce idee i-a venit Maiei că acceptarea moștenirii înseamnă neapărat că trebuie să ne mutăm la Berlin,sau că îl împiedic pe Mark să-și dea bacaulareatul și să se înroleze în Zahal.Ori i se pare ei că m-am molipsit de lăcomie după bani nemunciți,tocmai acuma ,când noi doi am reușit în viață cu propriile forțe ? Va trebui să-i dovedesc neapărat că greșește în privința mea ,că pot munci în folosul oamenilor fără a mă lăcomi neapărat după bani obținuți din senin.Toate aceste gânduri m-au obosit.Cred că am ațipit,ba am dormit chiar aproape 4 ceasuri.În somn am continuat însă să gândesc,așa trebuia să fi fost,căci nu-mi amintesc nici un vis,în schimb sunt sigur că în momentul trezirii eram conștient de situația creată și știam perfect ce vreau să fac de acum înainte și cum voi proceda. În timpul micului dejun i-am spus mamei că eu sunt obligat să plec foarte curând,dar înainte de toate voi avea o întălnire cu medicii din spital și voi lăsa totul în cea mai perfectă ordine,exact cum ar fi dorit tata.În lipsa mea ea este îndreptățită să controlerze din când în când bunul mers al lucrurilor.Nu m-a contrazis.
La ora 9 am intrat în camera personalului medical.Erau prezenți câțiva medici,dar în curând au început să se întoarcă unul după altul de la vizita de dimineață.Când a intrat și dr.Kaufman m-am ridicat să-i strâng mâna,întrebând dacă putem vorbi între 6 ochi,adică noi doi și dr.Steiner.
El va sosi până la ora 10 ,ca să preia serviciul de zi.Săptămâna viitoare altcineva o să preia gărzile de noapte ,mie 4 nopți la rând mi-au ajuns.Dar hai să-l așteptăm în cabinetul său, el obișnuiește să vină mai devreme .
O.K.,mergem.Oricum vreau să te mai întreb ceva particular,deocamdată numai între noi doi. Am intrat amândoi în cabinetul lui Steiner.
Am aprins luminile în primul rând,apoi și aerul condiționat.Acuma era deja plăcut în încăpere și puteam să discutăm stând comod pe canapea.
Iosi,mi-ai povestit ceva despre niște grupe de medici voluntari care lucrează în serii de 6 luni prin toate locurile din lume unde sunt situații grele.Tu unde ai fost cu ani în urmă ?
Eu am fost în Africa,crede-mă că nu există un alt loc pe Globul nostru,unde să fie mai mare nevoie de ajutor umanitar.În primul rând de ajutor medical.Dar de ce întrebi ?Ți-a venit o idee ?Pe mine mă obsedează dorința să mă mai întorc prin cotloanele acelea pentru câteva luni,dar mereu intervine ceva.Acuma soția mea este gravidă,îți dai seama că nu o pot lăsa în acest moment.
Poate nici mai târziu.Imediat vei înțelege că vom avea mare nevoie de prezența ta aici.A,iată-l și pe dl.dr.Steiner, bună dimieața, v-am pregătit o cameră plăcută.
Bună dimineața domnilor.Foarte amabil din partea dvs. că mă întâmpinați cu lumină și răcoare.Să luăm loc,vă rog.Începem cu o cafea ?
Cum doriți dvs.,noi doi am băut deja astăzi.Cu voia dvs.,aș dori să discutăm o problemă importantă,mai întâi noi trei,iar după aceea și cu restul personalului.
Mă faceți curios,colega,putem să începem atunci discuția și fără cafea.Despre ce e vorba ?
Nu lungesc vorba,vreau să vă expun situația creată acum,după decesul tatălui meu.Deci,aseară am aflat cu suprindere că tatăl meu defunct,a hotărât să-mi lase mie moștenire acest spital.Sincer vă spun ,nu mă așteptam la așa ceva,nu sunt pregătit pentru așa ceva,și am o viață de familie plus o funcție de chirurg în cel mai mare spital din Tel Aviv.Deci,este exclus să rămân aici ca să mă ocup de bunul mers al spitalului.Am găsit însă soluția : deoarece dorința tatei exprimată în testament,este ca formula și personalul spitalului să rămână neschimbate,nu-mi rămâne nimic de făcut decât să cer asentimentul dvs.să fac pur și simplu niște numiri noi în conducerea spitalului.Eu doreasc ca dl.dr.Steiner să fie numit Director general, iar dl.dr.Kaufman să fie oficial Director administrativ.Cu atât mai mult cu cât el de mult timp se ocupă de registre și este singurul care cunoaște problema tratării pacienților fără mijloace financiare.Asta și-a dorit tata când a scris că nu vrea să se schimbe ,,formula,,Restul de numiri le veți hotărâ voi doi,ca și salariile mărite pentru noile numiri .În câte zile pot obține o listă a personalului conform scării ierarhice,ca și salariile acestora ?Această listă vreau s-o studiez,o vom semna toți trei,iar avocatul nostru își va adăuga legalizarea.După asta voi pleca la treburile mele,rămănând în permanentă legătură cu dvs.Sau pentru urgențe,vă rog să vă adresați mamei mele.Acuma aveți cuvântul,domnilor.
Vă suntem recunoscători amândoi pentru încredere.
Am toată încrederea că spitalul rămâne pe mâini bune,iar dvs. vă veți ocupa de toți pacienții în egală măsură ca și până acum.Dacă nu aveți nimic împotriva,aș vrea să comuic personalului tot ce am vorbit aici până acum.Adică toți cei prezenți la ora asta ,fără excepție,inclusiv personalul administrativ,oamenii de ordine,femeile de curățenie.Sper că toți ,fără excepție,sunt plătiți mulțumitor.
După ce am făcut-o și pe asta, am plecat ,condus de Kaufman.
Acuma ,că suntem singuri,explică-mi cum ai procedat să fi introdus într-o echipă de voluntari . 
În fiecare țară există organizații de medici voluntari gata de plecare în țările în care se întâmplă evenimente speciale,unde e nevoie urgentă de ei.Sunt convins că și în Israel se găsesc echipe medicale de voluntari.Dar dacă vrei să pleci chiar acum și de aici,adresează-te Ambasadei Israelului; ei au o evidență a plecărilor,te pot alipi unei echipe germane,care undeva pe teren te predă. unei echipe din Israel.Întotdeauna sunt bucuroși cu niște forțe suplimentare.
Ești genial,am uitat de tot că mă pot adresa Ambasadei.Până atunci fă-mi lista aceea ca să mă eliberezi și ai grijă de salarul tău și al celorlalți.Consideră că proprietarul nu vrea să se îmbogățească de la acest spital.Doar atâta doresc,să se respecte dorințele tatălui meu.
Va fi cum dorești,iar la sfârșitul fiecărui an proprietarul va primi dividendele care i se cuvin după bilanțul anual....Și Vladi,îți mulțumesc că te-ai gândit la mine...și să ai grijă de tine,să te întorci sănătos la familia ta.
Asta și intenționez.Am să-ți las numărul meu de telefon celular,și pe cel de acasă din Tel-Aviv,poate vei suna vreodată, să comunici ceva soției mele,Maia.
Peste o săptămână eram în drum spre Africa împreună cu o echipă de medici germani.La Nairobi ,în Kenya, am întălnit echipa israeliană.Era printre ei un vechi amic de la universitate,doctorul Roni Herer .M-am bucurat tare când ne-am îmbrățișat ; parcă găsisem pe neașteptate un membru de familie .Trebuia să ,,slujim omenirea,,o jumătate de an.până la venirea schimbului.Așa spunea Roni.
.....................................................................................................................

6. Maia înfruntă viața.

 

          Vlad îmi scria zilnic,cu lux de amânunte ,despre tot ce i se întâmpla cu el și în jurul său ,din momentul de când a ieșit din casă și până în toate serile când stingea lumina în camera sa din pensiune pentru a se odihni câteva ore.Simțeam cât îl apăsa plecarea de acasă ,deși pe zi ce trecea îmi dădeam seama de importanța gestului său față de un tată muribund.Eu fiind la distanță,am înțeles înaintea lui Vlad cât este de aproape de tragedia pierderii unui părinte.Mi-ași fi dorit să fiu alături de el,să-l pot încuraja în momente grele.El însă m-a oprit,cerându-mi să rămân acasă.Încet ,încet mi s-au limpezit și mie gândurile.L-am înțeles că avea nevoie să fie singur cu părinții săi pentru a salva ceva din adolescența sa ratată și pentru a încerca o împăcare.Cred că a avut dreptate,oricât de târzie este o împăcare cu cei care ți-au dat viața ,merită să încerci.
Slavă Domnului că a reușit până la urmă,ca să-l știu cu sufletul liniștit și senin.Vlad a avut părinți biologici,l-au crescut după concepția lor într-un mod bizar ,punând mereu un zid despărțitor între sufletele lor și ale copilului.Și el era un copil sensibil ,dornic de iubirea pe care nu a primit-o niciodată de la ei .Acuma se bucură de ultimile fărămituri și de explicațiile venite cu o întărziere atât de mare.În schimb eu,care nu mi-am cunoscut nicicând părinții biologici,am fost crescută într-o familie care mi-a dat atâta căldură și dragoste,încât pot s-o împart și cu Vlad,să-l încălzesc pentru tot restul vieții cu iubirea și răsfățul pe care le am din plin pentru el .În orice caz,scrisorile zilnice de la Vlad îmi dau senzația aproape fizică a prezenței sale lângă mine,ceea ce m-a ajutat mult să mă calmez după plecarea sa.Astfel viața noastră aici a revenit la normal ,ceea ce înseamnă că eu îmi vedeam de de serviciul meu ,conștiincios ca de obicei,iar Mark se pregătește cu sârguință pentru bacaulareat.El a ajuns să fie un bărbățel minunat,pe care spre regretul meu nu-l mai puteam răsfăța.Adică nu-mi permitea el : ,,gata ,ima, știu că mă iubești,dar nu-i nevoie să mă și giugiulești ca pe un copil mic.Vezi să nu mă faci de rușine în fața colegilor !
N-ai grijă,eu te giugiulesc numai când suntem singuri ,între patru ochi.Când vom pleca în primăvara asta  în excursia de sfârșit de an,voi fi cât se poate de distantă.
Doamne ferește,tu nu pleci cu mine în nici o excursie !Ca să umbli cu tartinuțele după mine ,să mă strigi ,,puișor,, și să râdă colegii.... Te rog,este vorba doar de o singură zi, iar a doua zi  ne vom întoarce.Când voi fi ostaș,ai să mă vezi mult mai rar, crede-mă !Of,să se întoarcă o dată tata ,ca să-l răsfeți pe el ; lui îi place...
Bine ,vezi tocmai asta-i, tata pleca cu tine în fiecare an,de ce o dată.o singură dată,să nu particip și eu le excursia de sfârșit de liceu.!
Tata e altceva ! Până în primăvară se va întoarce ,iar atunci vedem noi.Adică dacă o să vrea ,mă rog,să vină ; că el nu mă urmărește și nu mă bate la cap.
Deci asta e situația,mama trebuie să-și ia porția de bucurii numai în prima copilărie,atunci când se alină durerile de burtică,când se luptă cu febra,cu răcelile de iarnă,sau dureri de la creșterea a primilor dințișori.Atunci când căldura trupului mamei este dorită,este tămăduitoare,numai atunci ea are parte de fericirea unică care nu se mai repetă niciodată,când puiul devine ,,bărbat,,Of,de ce oare n-am făcut și o fetiță ? Poate o fetiță nu-ți scapă atât de repede din brațe...Despre asta va trebui neapărat să vorbesc și cu Vladi,când se va întoarce...Când oare ?
Aveam prea multe lucruri la care să gândesc.Aflasem deja că Vladi era plecat în Africa pentru 6 luni,ca să-și facă datoria față de omenirea oropsită.Mi-a povestit toate amânuntele despre predarea spitalului,ca să fiu sigură că după serviciul din Africa el nu va mai avea nici o treabă la Berlin,ci va veni direct acasă.Sper așa.Continua să-mi scrie de două ori pe săptămână când avea puțin timp liber.Vlad nu încerca să-mi ascundă greutățile prin care trecea ,dar nici tragediile umane la care asista permanent prin locuri uitate de Dumnezeu.El este ocupat din zori și până-n noapte cu operații.Zilnic vin la cortul medicilor sute de oameni care în viața lor nu au fost tratați de un medic.Personalul medical era alcătuit dintr-o echipă mixtă,voluntari din Franța,Italia,Germania și Israel.Uneori se dispersau prin câteva așezări, după nevoie.El,Vladi,opera în primul rând oamenii în vârstă care aveau cataracte,dar neștiind ce înseamnă așa ceva,se credeau orbi.După oprație se minunau că deodată văd lumea printr-un  miracol,numindu-l pe medic :
,,vrăjitorul lor cel bun,,Dar nu numai atât , la nevoie el făcea de toate, scotea apendicele oamenilor care reclamau dureri în abdomenul inferior, opera picioare sau mâini fracturate ,le punea în ghips și supraveghea pacienții până la vindecare.De câteva ori a fost și mamoș,ajutând femei tinere să nască copii sănătoși.
Crede-mă ,Maiuș,asta este cea mai frumoasă parte din activitatea mea ; este o imensă bucurie să ții în mâinile tale o nouă viață de om .Am aflat cît de multe femei mor la naștere prin locurile acestea din lipsa unui ajutor calificat în cazuri de complicații .
Eu trăiam alături de Vlad în marea aventură a vieții sale.Regretam numai că nu eram alături de el,ca să-l ajut.Cel puțin,îngrijindu-l pe el,căci printre rânduri am înțeles în ce condiții grele muncesc ei acolo.Și nu stau mereu în acealași loc,deseori se mutau în localități mai îndepărtate,mai în interiorul junglei,foarte aproape de mlaștini ,unde mișunau țânțari .O dată nu am primit nici un semn de viață vreo două săptămâni.Înebuneam  de grijă .Pe urmă,Mark a primit o chemare telefonică de la un doctor Herer ,care i-a transmis că tatăl său se află într-o zonă îndepărtată,de unde nu are legătură prin internet  sau telefon,dar speră să se întoarcă la bază ,în curând.Asta nu m-a consolat,dar cel puțin am înțeles situația și m-am mai liniștit. Era clar că în acest ultim an de liceu Mark va pleca singur în excursia finală,neânsoțit de tatăl său.Primăvara ne-a copleșit pe nesimțite cu miros de flori proaspete însoțite de valuri de căldură venite din deșert.Ca să nu-i prindă căldurile și mai mari sau furtuni de nisip,conducerea școlii a hotărât că începutul lui mai este tocmai potrivit pentru excursia finală ,de data asta fiind programată pentru două zile la Eilat , frumosul oraș de vacanță așezat pe malul Mării Roșii.
Am făcut pregătirile necesare pentru plecarea băiatului.I-am împachetat strictul necesar într-o valiză mică pe rotițe : obiecte de toaletă,lenjerie de schimb ,două maiouri și o cămașă albă pentru cazul că va fi și o masă festivă în seara a doua.
Nu i-am mai cerut să mă lase să-l însoțesc.Când pot ,mă străduiesc să evit discuții penibile.Dacă prezența mea îl deranjează,să se bucure el de libertate și să-i fie de bine.Înainte de plecare însă ,Mark m-a sărutat pe obraz din proprie inițiativă,și a promis că mă va suna zilnic.L-am condus până la școală unde aștepta deja autocarul să-și primească ,,turiștii,,.Aceștia soseau în grabă ,dornici să ocupe locuri cât mai bune lângă fereastră.Nici nu am apucat să mă salut cu toți părinții colegilor lui Mark ,când mașina fusese luată cu asalt,iar în câteva minute întregul autocar era cucerit.Patru locuri din față fiind rezervate pentru profesorii -organizatorii excursiei-,iar scaunele din spate erau libere pentru părinții însoțitori.Am privit cu atenție spre interior și am văzut cu ușurare că  însoțitorii erau numai tații , iar mamele s-au întors fiecare spre mașina personală,plecând acasă sau la servici.Mark a avut totuși dreptate,nu m-aș fi simțit lejer ,eu singură în societate masculină.Am intrat  în mașina mea ,așteptând  să văd mai întâi cum iese autocarul din curtea liceului.L-am mai văzut în ultima clipă pe Mark al meu,stând pe rândul de mijloc ,alături de o fetiță brunețică,drăgălașă,căreia probabil i-a cedat scaunul de lângă fereastră.,,-Rezultatul educației lui Vladi,băiatul trebuia să fie genleman !,,m-am gândit eu,mulțumită. Fetița era Anat,prietena din adolescență a lui Mark.
 Atunci am pornit și eu motorul.Plecam direct la servici,aveam înaintea mea o zi destul de încărcată cu o mulțime de probleme de rezolvat,plus o ședință în încheiere cu tot Consiliul de administrație.Dar îmi părea bine să fiu ocupată până peste cap ; asta mă îndepărta de grijile mele personale .Și apoi ,mă aștepta cineva acasă ?Mă simțeam ciudat de îngrijorată și foarte singură.Era o stare inexplicabilă și încercam să mă auto consolez .- ,,Toată familia mă sptijină și este alături de mine , iar Mark se va întoarce mâine seara,poate în curând se va întoarce și Vladi,,-așa tot vorbeam cu mine însămi în drum spre servici.,,Noroc că o dată ce începeam să lucrez,mi se curăța creierul și orice gând pesimist era îndată înlocuit de multele probleme ce trebuiau urgent rezolvate.Cred că am ajuns acasă seara,aproape de ora 7.După un duș rapid mi-am pus direct în toaleta de noapte ( cine mă vede ?)și am mâncat ceva rece direct din frigider,că doar nu era să încălzesc mâncare gătită,dacă tot eram singură.Adevărul e că nu aveam răbdare pentru bucătărit la ora aceea, dar eram și foarte obosită .M-am întins pe canapeaua din salon, am răsfoit o revistă pe care nu mă simțeam în stare s-o citesc,hotărâtă să merg la culcare cel mai târziu la ora 10.Nu știu ce așteptam,dar nu mă atrăgea nici patul gol din dormitor ,așa că am continuat să dormitez pe canapea.Pe la 9 și jumătate a sunat prelung telefonul. Era Mark,suna din Eilat,iar după primul cuvânt am înțeles cât era de bine dispus băiatul meu.
Mămico,a fost o zi pe cinste ! Am vizitat atâtea locuri minunate,am făcut și plajă,și încă și încă....nu am timp să-ți povestesc acuma.Vroiam să-ți spun numai că ai fost foarte deșteaptă că mi-ai pus în valiză o cămașă albă.Tocmai am intrat în sala mare a restaurantului din hotel,mamă ce eleganță !, n-ai văzut așa ceva !S-au adunat cu toții,elevii și profesorii,pentru o cină festivă,urmată de muzică și dans,Să vezi ce ring de dans mare avem și ni se permite să stăm ...și toată noaptea dacă vrem.Numai că mâine mai avem de dimineață un program : vom face o plimbare cu un vapor special,cu podea transparentă,prin care se văd toate vietățile și plantele submarine.La așa ceva nu vreau să renunț.Iar după masa de prânz va veni autocarul să ne ducă acasă.Tu ești bine,Imale ?Da?Atunci ne vedem mâine seara ,târziu probabil.Am plecat,mă cheamă băieții,pa.!
Eu nu am reușit să spun un cuvânt sau să întreb ceva,dar nu contează.Am aflat totul din tirada băiatului,și mă bucur că este fericit ; să tot fie așa toată viața.! Acum puteam să mă odihnesc și eu.Am intrat în dormitor,m-am trântit pe pat peste pătură și am tot dormit nemișcată până la ora 6 ,când m-a trezit soneria ceasornicului de pe noptieră.Îl urâsc !Ceasornic nesuferit !
Am ajuns la timp în birou,teancurile cu dosare încă nerezolvate stăteau ca un turn de cetate medievală în aceeași ordine în care au rămas ieri la sfârșitul programului.Nu le-a atins nimeni toată noaptea,tot eu trebuia să mă apuc de treabă.Cel puțin știam ce era mai urgent,deoarece le-am aranjat aseară în ordinea importanței.Cu asta m-am ocupat până la pauza de prânz.Ca deobicei au mai intervenit câteva telefoane internaționale, câteva contacte pe e-mail,dar în general nu a fost mai rău ca în alte zile.Nici colegii nu m-au deranjat,într-un cuvânt eram calmă și mulțumită de o zi liniștită când aproape am reușit ,,să curăț masa,,.Mai rămânea ca să stăm într-o scurtă ședință de discutare a problemelor zilei ,cu șefii de secții și directorul general.Dacă nu se iveau ceva probleme speciale,atunci eram liberă pe la ora 4.Mi-am făcut chiar un program de târguieli la supermarket ,ca după aceea să gătesc mâncare pentru Mark ,și să fie rezerve în frigider în zilele următoare.Băiatul își încălzea singur ceea ce îi plăcea,după care spăla și farfuriile.Îmi părea bine că se descurca și era independent.
Deci ,acestea erau planurile mele pentru seara respectivă,în momentul când a început întrunirea noastră de lucru la care directorul nu renunța în nici o zi sub nici un motiv.Ajunsesem aproape de sfârșitul dezbaterilor după o zi cu totul obișnuită,fără cazuri speciale , fără  probleme, când am zărit cu coada ochiului ceasornicul mare de pe perete indicând ora 4 fără 20.-,,Azi vom pleca devreme ,mi-am zis.Voi apuca să-mi termin toate treburile până la culcare.,,Tocmai în clipa aceea dădu năvală în sala de ședințe Rina Schwartz,colega mea de la secția Relații externe , palidă,tremurând toată.
Scuze pentru că vă întrerup ,dar trebuie să deschideți neapărat televizorul !
Fără a mai aștepta aprobarea directorului,fata se repezi la aparat și îl deschise la programul de știri.Mi s-a făcut negru în fața ochilor când în primele două minute am înțeles că a avut loc un atentat terorist asupra unui autocar care aducea un grup de elevi de la Eilat spre Tel-Aviv.De la prima privire am înțeles că era mașina cu care se întorcea Mark al meu acasă.- ,,Mâine după masa de prânz vine autocarul să ne ia,,-erau cuvintele lui rostite aseară la telefon.Mi-a scăpat un urlet de animal înjunghiat,ceilalți s-au speriat văzându-mă atât de înspâimântată,până ce Rina ; le-a explicat celorlalți că fiul meu călătorea în acel autocar împreună cu toată clasa de absolvenți. Directorul mi-a dat cu forța de băut apa din paharul său,mi-a frecat tâmplele,vorbind cu mine întruna,ca să mă determine să-mi revin cât de cât la o stare normală. Apoi m-a întrebat dacă am poșeta la mine,am răspuns că da,e lângă mine pe scaun.
Bine,acuma fi atentă la mine :-Ca să-ți găsești băiatul trebuie înainte de toate să te calmezi; să începi să gândești logic : poate nu a fost Mark în autobuzul acela,poate erau mai multe grupuri de elevi ?Și dacă s-a întămplat să fi fost acolo trebuie să afli ce s-a întămplat cu copiii după ce au sosit forțele de ordine și ambulanțele .Deci,eu voi prelua lucrările tale împreună cu Rina,iar tu vei pleca cu un taxi ,nu cu mașina ta,până la liceu,de unde vei primi primele informații.M-ai auzit,e clar ?-Da,am răspuns eu,de data asta cu o voce înăbușită de spaimă.
Ai bani lichizi la tine ,pentru călătorii.?.Cine știe,poate va trebui să mai iei niște taxi-uri,spre Ber-Șeva,sau chiar aici în localitate.
Am deschis poșeta ,în portmoneu se găseau 125 de șekeli pe care i le-am arătat.
Nu-i destul...ia de la mine 1000 de șekeli,să nu intri în încurcătură .O să-ți ajungă deocamdată.Acuma hai să coborâm ca să te urc într-un taxi.Rina a comandat deja unul.Nu uita să ne suni în permanență,să ne ții la curent cu situația.Dacă ai nevoie de ajutor...suntem familia ta,să nu uiți asta.
L-am ascultat pe șeful.În curtea liceului se găseau deja o mulțime de părinți.
Sunt nouătăți ?am întrebat prima femeie care mi-a venit în cale ;era mama unei fetițe din clasa lui Mark.
Așteptăm...ce să-ți mai spun ?Au tras niște teroriști asupra autobuzului dinspre Sinai.Sunt răniți.Noroc că patrulau prin zonă niște mașini blindate cu grăniceri.Au scos rapid elevii din autobuz,la timp i-au scos,fiindcă mașina a ars pe urmă,a rămas din ea numai un schelet.N-ai văzut la televizor ?
Nu am văzut aproape nimic...Noi ce așteptăm aici ?
Așteptăm să aflăm la care spital au fost duși copiii.Sau poate i-au dispersat la mai multe spitale după gravitatea situației fiecăruia,cine știe ?
Am început să plâng cu sughițuri.M-am așezat pe o piatră ca să-mi plâng amarul și regretele că l-am ascultat pe băiat și nu am insistat mai mult ca să mă ia și pe mine în excursie.-,,Vladi,unde umbli tu prin lume atunci când copilul tău are nevoie de tine ?,,am șoptit pentru mine,dar dorind ca Vlad să mă poată auzi.
Nu știam ce să fac,cu ce să încep,cui să mă adresez.Simțeam că pe măsură ce inima mea bătea tot mai repede,creierul se golea zbătându-se într-un vid ,iar eu devenisem total neputincioasă.Stau pe piatră și tot aștept,ce anume aștept ,nu-mi pot explica.Nimeni nu apare pe ușa principală a clădirii liceului,nu directorul,nu secretara,nici măcar femeia de curățenie.Deci ce aștăptăm noi părinții ,pierzând poate niște clipe prețioase ?Mă ridic ca să ies pe poarta școlii în căutarea unui taxi. Picioarele mele s-au înmuiat ca o cârpă,iar mâinile îmi tremură.Șeful meu nu m-a sfătuit bine spunând să nu pornesc cu propria mea mașină.Acuma sunt dependentă de alții.Deși în starea în care sunt acuma,nu se știe dacă aș fi fost în stare să șofez.Mă tărâi în căutarea taxi-ului,în timp ce îmi dau seama că toate gândurile mi se concentrează asupra unei rugăciuni.Și fiindcă nu puteam să-mi amintesc ce urmează după ,,Șma Israel,,cum spunea uneori tata de sărbători,am început să mă rog în limba mea : ,,Ajută-mă Doamne,să-mi regăsesc copilul în viață,nu mă pedepsi atât de crunt,ia-mă pe mine în locul lui,dacă trebuie,,Atunci s-a întâmplat minunea ca să oprească în fața mea o mașină,care nu era taxi,dar șoferul a deschis portiera,învitându-mă cu un gest grăbit să urc.Nu știam cine este,dar am urcat ,iar mașina a țâșnit cu viteză.
Pierdem timpul așteptând într-o curte pustie.Veniți cu mine să facem un raid pe la spitale.Dacă nu -i vom găsi pe copii,atunci vom pleca la poliție,la primărie,la Ministerul Sănătății,oriunde va fi nevoie.Până la urmă o să-i găsim.
Credeți ?-am băiguit cu vocea strangulată de plâns.Aveți un copil în clasa aceasta,?Eu îl am pe băiatul meu,Mark ,dar dvs. ?
Pe fata mea , Anat Harari.Stătea în autocar lângă Mark .Nu l-am văzut pe soțul dvs.care întotdeauna participa la excursiile de sfârșit de an școlar.
Da,sigur,participa mereu.Numai că acuma este plecat în Africa cu o echipă de medici voluntari.Dacă era el acasă ,nu m-aș fi simțit atât de pierdută și disperată.
Haideți să fim optimiști,va fi bine.La care spital lucrează soțul ...când e acasă ? 
Păi , dintotdeauna lucrează la Ichilov.
Grozav !O să începem cu Ichilov.Îmi închipui că aveți destule cunoștințe pe acolo,cineva dintre toți o să ne ajute măcar cu o informație utilă.
Cum de nu m-am gândit din primul moment ; spaima mi-a luat mințile.Noroc că v-am întălnit cu dvs.
Cu mulți ani în urmă ,v-am spus că e posibil ca să ne mai întălnim cândva în împrejurări mai bune.Din păcate ,astăzi ne-am întălnit ,dar nu într-un moment prea fericit.
Nu ! Noi ne cunoaștem de undeva ? Sunt prea necăjită acuma ,ca să-mi aduc aminte,iertați-mă.Vreți să-mi amintiți ?
Da sigur,eu sunt Tom Harari,cu mulți ani în urmă v-am luat un așa zis interogatoriu despre o întâmplare ,,chiș-cuș,,
Oooo!Comandantul cel simpatic,acuma știu.Sper să avem încă ocazii să râdem împreună despre această întâmplare.Dar văd că ați cotit deja pe Weitzman,acuși o să intrăm în spital.Ajută-ne Doamne ,nouă și tuturor părinților !
În două clipe Tom a intrat cu mașina până în fața secției de urgență.Nu știu ce fel de legitimație avea el,că trecea liber pe lângă toate controalele,fără întrebări.În centrul sălii mari de primire a pacienților se afla o masă ovală pe care tronau computere mânuite de funcționari și medici..Tom s-a legitimat în fața unui doctor tânăr care și-a ridicat privirea de pe calculator pentru a-i răspunde la întrebări .M-am băgat și eu în față ca să aud răspunsurile medicului.Într-adevăr,au fost înștiințați să pregătească sălile de operație cu o oră în urmă.Au ajuns deja primii răniți,li se fac radiografii și analize,apoi vor intra în operație.Se mai așteaptă încă cinci răniți care vor fi aduși peste câteva minute cu al doilea helicopter .
Atât,sunt numai aceștia ?
Am fost informați că sunt mai mulți răniți,dar o parte sunt duși la Tel Hașomer, iar câțiva răniți ușor vor sta peste noapte la spitalul Soroca din Ber Șeva . În curând vom avea o situație mai clară,adică în computer o să apară lista cu toți cei răniți și repartizarea lor pe spitale.
Mulțumim doctore , vă rog deocamdată să ne spuneți dacă copiii noștri se găsesc aici,sau când veți afla,vrem să știm unde anume au fost repartizați.
Numele ...?
Mark Wasserglas...am sărit eu prima.Și Anat Harari,fiica acestui domn.
Un moment, a sosit deja restul listei.Deci,Mark Wasserglas este aici,sala de operații nr. 2.Este cumva fiul lui Vlad ?
Da,al lui Vlad și al meu.Eceva grav ?
Nu știu,coborâți și bucurați-vă că se află pe mâini bune.După operație chirurgul o să vă pună în temă cu situația.
Sunt prea fericită că este aici,chiar dacă e rănit.dar e în viață ! Doamne ajută-ne ! Ce-i cu Anat Harari,e tot aici ? ..am întrebat repede,ca să știe și tatăl ei.
Anat ,Anat Harari,...nu ,nu e la noi,a trecut printr-un șoc,are nevoie de sedative și odihnă.Au reținut-o până mâine la Soroca.
Am sărit să-l îmbrățișez pe Tom,de bucurie și de recunoștință.Ce mă făceam fără acest om ?- El m-a mângâiat pe obraz și mi-a făcut semn că ne despărțim.-
Coboară la etajul minus 2 și așteaptă până ce băiatul iese din operație.Chirurgul șef obișnuiește să anunțe familia cum a decurs operația și care e starea pacientului.  Să știi că m-a mișcat strigătul tău fericit că Mark...este rănit ; este un paradox care numai în țara asta se poate întălni,când o mamă se bucură că fiul ei este în operație,adică cum o fi ,dar trăiește.
Da,exact,așa este.Sunt convinsă că medicii îl vor salva.Mulțumesc,Doamne,că e în viață.Tu ce ai de gând să faci acum ?
Păi normal,plec la Ber-Șeva.Eu voi fi un calmant mai bun pentru fetița mea decât toate medicamentele.Mă simt ca și cum mi-a căzut o stâncă de pe umăr.
Și eu la fel. Îți dau o carte de vizită,ai să mă anunți telefonic care e situația fetei,iar eu peste vreo două ore voi fi mai deșteaptă.Rămânem în legătură și ...Tom,mii de mulțumiri.Acuma cobor,la revedere.
Am ajuns îndată în fața sălii de operații ,m-am așezat pe un fotoliu cu ochii pe ecranul pe care apărea mereu numele pacienților și situația în momentul respectiv.A apărut numele lui Mark,de câteva ori :situația ...în curs de operație. Am recunoscut încă câteva nume ale colegilor lui Mark.O singură dată m-am ridicat,la toaletă ,unde m-am spălat pe mâini și pe față cu multă apă rece,iar în drumul de întoarcere am găsit o sticlă de apă minerală într-un automat.Apoi m-am întors pe locul meu în aceeași poziție ,fără să mă mișc în următoarele două ore.Nu vreau să mă gândesc la lucruri rele,încerc să mă autoîncurajez,dar nu mi-aș dori ca în viața mea să mai trec prin asemenea ore grele. În sfârșit,am văzut un bărbat în halat alb apropiindu-se de mine cu mâna întinsă : - Doamna Maia,v-am recunoscut imediat.Eu am fost chirurgul șef care l-a operat pe fiul lui Vlad.Am venit să vă spun că operația a decurs bine,chiar acuma băiatul este dus în salonul de terapie intensivă,iar când se va trezi veți fi chemată să intrați .Puteți vorbi cu el.Apoi ,în cursul nopții va fi mutat la etajul 4 într-o rezervă.Veți putea petrece restul nopții lângă fiul dvs.
Vă mulțumesc din suflet,domnul doctor....
Pinhas Drori.Ne-am distrat la Bar Mitzva lui Mark.Nu m-aș fi gândit vreodată că va trebui cândva să-l operez.Dar,asta-i viața în țara noastră. El se va însănătoți.Noroc că Vlad nu era acasă tocmai acuma,altfel pleca și el în excursie.Or,tații însoțitori stau deobicei pe scaunele din spate .Acolo s-au tras cele mai multe gloanțe prin fereastra mare ,adăugându-se și cioburile de sticlă..Rezultatul, foarte mulți sunt gravi răniți,și doi părinți au decedat.Asta-i.
Să mă căutați ori de câte ori veți avea nevoie de mine.Mâine dimineața ne vom întălni la prima vizită.
Am așteptat încă o oră și jumătate,cu privirea pe ecran,crezând că voi afla ceva de acolo.Tot ce scria în dreptul numelui lui Mark era : se află în camera de reanimare ,nimic nou.Știam că trebuie să anunț părinții despre cele întâmplate,însă nu mă puteam aduna ca să duc o conversație mai lungă.Ai mei vor pune o mulțime de întrebări,la care nu am încă răspunsuri.Cel puțin să aștept până ce se va trezi băiatul,să schimb cu el câteva vorbe și după aceea îi voi anunța și pe ei.În schimb am sunat la mobilul directorului ; nu a răspuns imediat ,așa că am lăsat o înștiințare înregistrată,că sunt la Ichilov ,aștept ca Mark să se trezească după operație și voi reveni mâine cu vești mai amânunțite.Iată,am scăpat ...pe scurt.
Iar am aruncat o privire pe ecran, dar în acel moment am auzit o voce de femeie strigând dinspre coridor : -,,Mama lui Mark poate intra.Pacientul s-a trezit.,,
Am țâșnit ca o săgeată.Am intrat într-o încăpere lungă cu multe paturi despărțite printr-o perdea.În patul al treilea din dreapta l-am descoperit pe puișorul meu,,bandajat cu un tifon gros în câteva locuri,palid la față,sau mai mult galben ,dar totuși treaz,cu ochii îndreptați spre ușă, căutându-mă cu privirea..Primul lucru pe care l-am observat cu ușurare era că nu era bandajat la cap.Mi-a făcut semn cu vârful degetelor, eu m-am trântit pe singurul scaun liber de lână pat și am făcut unicul lucru care putea să-l ajute în acel moment :  fără să-l ating pe locurile vulnerabile , m-am aplecat peste pat și l-am sărutat pe părul transpirat și îmbibat în praf.
-Slavă ție Doamne,îți mulțumesc că mi-ai salvat copilul ,singurul ,dragul meu copil . !!!  Și am auzit un glăscior slab,care repeta întruna -,,Mami,mami,mami..
Scumpule,sunt aici lângă tine,voi fi tot timpul,nu te las nici o clipă !Până va veni timpul să plecăm amândoi acasă.
Mami,tu m-ai iertat ?Am vorbit urât cu tine înainte de plecare...Te iubesc la fel ca și pe tata.
Dar nu m-am supărat,și nu ai vorbit urât.Te iubesc și eu la fel de mult ca în toate timpurile,de când te-ai născut.Să nu mai vorbim acuma prostii.Mai târziu ai să-mi povestești cum s-a întâmplat nenorocirea asta .Mie mi-a spus doctorul Pinhas Drori că operația ta a decurs foarte bine și că te vei însănătoși în curând.
Ima ,mi-e tare sete.Aș bea niște apă dacă poți să-mi aduci.
Eu pot să fac orice,dar trebuie să întrebăm dacă ai voie să bei astăzi,după anestezie.În schimb am să-ți fac rost de niște tifon muiat în apă și tot timpul îți voi umezi buzele.
Bine ,întreabă. 
Am zărit o soră trecând printre rânduri și am fugit după ea s-o întreb.Aveam dreptate,nu-i era permis  mâncare sau băutură până mâine dimineața.
Dar tifon pot să vă dau,poftim,și un pahar din plastic.umeziți-i buzele.Peste vreo două ore o să vă mute în salon.Băiatul  e bine.Și vom avea nevoie de paturi libere pentru următorii copii care vor ieși din operație.
Mai sunt mulți,soră ?
Păi mai sunt.Am mai primit  ambulanțe cu șase răniți.
Am oftat și m-am întors la Mark.I-am muiat gura cu apa rece din sticluța mea.A clipit mulțumit,aproape zâmbea.Deoarece sora mi-a dat mai multe pătrățele de tifon ,am deschis-o pe prima și turnând încă apă,i-am șters fața de transpirație de mai multe ori.
E bine așa,foarte bine.Mami,ai să stai cu mine ?
Ce întrebare,doar ți-am mai spus,stau cât vei sta și tu.Îndată ne vor muta la etaj ,într-un salon.Va fi mai comod,iar mâine ai să te simți mai bine.
În timp ce vorbeam ,băiatul a adormit din nou.M-am speriat ,am fugit să vorbesc cu sora pe care deja o cunoșteam,dar femeia a râs de mine,nu știam oare ,zicea ea, că va mai dormi multe ore de la anestezie ?Să mă calmez, o să mai doarmă și mâine în timpul zilei. 
Abia atunci m-am liniștit.Mark se mai trezea din când în când,apoi ațipea din nou,iar eu îi vegheam somnul.Pe la ora 2 după miezul nopții ne-au urcat la etajul 4
Precum a promis dr.Drori,am primit o rezervă, și era mult mai plăcut.Băiatul avea un pat comod,baia alături,aer curat și răcoros,iar eu m-am întins pe un fotoliu confortabil,pe care ațipeam și eu ori de câte ori Mark își ,,consuma ,,anestezia.
Dimineața ne-a trezit sora din garda de noapte pentru prima consultație : temperatura,tensiunea arterială erau în ordine ; a adus o pungă nouă cu lichid de infuzie,conținând și  antibiotice ,pentru prevenirea unei infecții.Imediat după plecarea ei, am muiat un prosop în apă caldă de la baie,l-am stors bine,după care mi-am spălat copilul cât s-a putut în condițiile acelea,adică i-am frecat bine fața și capul încă murdare cu nisip,apoi mâinile ,evitând  părție bandajate de la umăr și până spre cot,pe urmă și picioarele până la genunchi.După aceea am repetat operațiunea cu alt prosop ,muiat în apă rece,ceea ce l-a înviorat și i-a făcut plăcere .Ceva mai târziu,aproape de ora 8 a venit însfârșit micul dejun cu ceai,iaurt,pâine și gem.Plus permisiunea de a bea apă.
Ei,puișor,începem să intrăm în normal.Cu puțină răbdare ,o să trecem împreună peste acest necaz ; sunt atât de fericită că am scăpat numai cu această încercare și Domnul mi te-a dăruit a doua oară.Ai să vezi că în fiecare zi te vei simți mai bine decât ieri.
Mă mai doare tare umărul și toată partea dreaptă a corpului.Dar cum zici tu ima ,o să treacă și într-o zi va fi mai bine.Mami,ai aflat ceva despre colegii mei,despre toți cei din autocar ?
Am ezitat o clipă,apoi i-am spus că nu am avut încă ocazia să mă întălnesc cu ceilalți.Doar Anat,colega care a stat lângă el în mașină a trecut printr-un șoc,însă nu e rănită.De unde știu ?De la tatăl ei,cu care am umblat împreună  înebuniți de grija lor, căutându-i peste tot.. După ce s-au lămurit lucrurile despre ei doi,tatăl fetei,domnul Tom Harari,a plecat la Ber Șeva la spital.Cred că astăzi Anat va fi trimisă acasă.
Îmi pare bine,poate astăzi vom afla și despre ceilalți.Când crezi că o să ajung eu acasă ?
Îndată va veni vizita de dimineață a medicilor.Vom pune întrebarea asta chirurgului care te-a operat .
Au venit într-adevăr vreo zece medici și asistenți,majoritatea tineri , mai ieri studenți la facultatea de medicină. Primul ,în fruntea coloanei era doctorul Drori,urmat de încă doi chirurgi pe care i-am observat ieri la etajul minus 2.Am fost rugată să aștept pe coridor până la ieșirea grupului, însă după vizită ,voi putea discuta cu oricare dintre ei ,dacă am probleme.Desigur,nu m-am îndepărtat de ușă.După 10 minute grupul a ieșit,iar ,,șeful,,mi-a făcut un semn să-l urmez.Noi doi am rămas câțiva pași în urmă,în timp ce toți ceilalți se îndreptau către alte saloane .
Acum pot să vă spun ,,bună dimineața,,doamna Maia.Cum s-a comportat pacientul în timpul nopții?
A dormit aproape tot timpul. Din când în când s-a plâns de dureri la umăr și în toată partea dreapta a corpului.
Desigur,este normal să aibă dureri,din moment ce două coaste sunt fracturate.Iar partea aceasta a corpului nu poate fi imobilizată cu ghips.L-am controlat acuma,rana de la umăr este curată, i s-au schimbat bandajele,se va vindeca repede.A avut noroc puștiul că glontele l-a julit,dar nu a pătruns mai adânc,până la vreun organ vital.L-am scos foarte ușor. Cred că peste o săptămână,cel mult 10 zile,îl trimit acasă.Dacă nu apare febră,sau alt soi de complicație.Dar,acasă va trebui să-l supravegheați să stea cuminte,să nu facă eforturi, pentru că vindecarea coastelor durează mai mult.Și desigur că va mai suferi de dureri mult timp.Mare păcat că Vlad nu este acasă tocmai acum.Aveți ceva știri,știți când îi vine schimbul acolo ? 
Nu,nu știu nimic și sunt foarte îngrijorată.Însă în privința băiatului ,îl voi îngriji eu,aproape la fel de bine ca și Vlad.Desigur,cu aceeași dragoste...dar nu și cu aceeași pricepere.
Bine ,asta-i situația,nu putem s-o schimbăm.Acuma trebuie să intru în salonul nr.8,și acolo este un tânăr rănit ieri,în același autobuz.Dar să nu uit,chiar ieri s-a întors doctorul Herer din Africa.M-a întrebat unde ar putea să vă găsească.Discuția asta a avut loc în cursul dimineții,înainte de a afla noi despre atentat.Apoi cu tot ce s-a petrecut aici,am uitat complet de dvs.Acuma îmi dau seama că voi putea să-l trimit direct la voi ,când va veni să mă schimbe în jurul orei 14.I-au anulat concediul de drept după întoarcerea din misiune din cauza aglomerației de operații  ,așa că astăzi va veni precis la spital.
Vă mulțumesc pentru toate, și pentru că îmi faceți legătura cu doctorul Herer.Sper că voi afla de la el ceva despre  Vlad.
Păi și eu am fost pe acolo cu echipa de volutari.M-am întors viu,dar îngrozit.Însă ce-i de făcut dacă e nevoie să întindem o mână de ajutor unor oameni de care a uitat omenirea ,chiar și Dumnezeu.! O.K.,ne vedem mâine.Și nu vă faceți griji,totul se va termina cu bine.Mark este un copil sănătos ,cu voință de a se însănătoși. M-a întrebat ce părere am eu,dacă se va putea înrola în armată la data stabilită,în decembrie.Ei,până atunci să fim sănătoși!
M-am întors emoționată în salon ,ca să-i povestesc băiatului că astăzi vom primi vești de la tata.L-am găsit dormind.Mi-am zis să profit de timpul acesta ca să vorbesc cu părinții.Erau săracii înebuniți ; au văzut știrile la t.v.și bănuiau că Mark se întorcea acasă în autocarul cu pricina,În agitația generală de după atentat mama a recunoscut  pe câțiva dintre colegii lui Mark ,dar pe el nu l-au văzut,ceea ce i-a speriat și mai tare..Eu nu răspundeam la nici un telefon,deoarece nu mai fusesem acasă de o zi și o noapte,iar  mobilul meu era descărcat.Abia acum o oră  mi-am dat seama că de mult nu m-a căutat nimeni și am înțeles că telefonul nu funcționa.Când însfârșit am telefonat la părinți ,mama deja era în drum spre spital ,iar tata a rămas acasă pentru cazul că va fi un semn de viață de la mine.L-am rugat să vină și el ,dar în drum să intre mai întâi în casa mea și să-mi aducă ceva de îmbrăcat,niște schimburi,bluze, indiferent ce o să-i cadă în mână ; ca să mă pot spăla și schimba în haine curate . Pentru mine ,tata era doar tata și nu mi-era jenă să-i cer să caute printre lucrurile mele.Spre bucuria mea,el a sosit foarte repede,cu o sacoșă plină cu lucruri necesare.Mama însă nu ajunsese încă,deși plecase din casă cu mult timp înaintea lui.Mi-am zis că ea neștiind în care clădire și etaj ne aflăm,rătăcește prin spital căutându-ne.
Lasă,o întiințez eu imediat că sunteți la Ichilov și îi indic exact unde să vină.Adevărul este că suntem necăjiți acuma pentru doi bolnavi.S-a înrăutățit  boala de inimă a lui Mali.Ieri în cursul dimineții am internat-o la secția de cardiologie,iar mama stă cu dânsa.Apoi a venit ,,bomba,,cu atentatul și ne-am speriat de moarte pentru Mark.De aceea am rămas eu acasă,să te aștept pe tine,sau măcar un telefon.
Doamne,zic eu,un necaz nu vine niciodată singur .Ce-i cu Mali,ceva grav ?
Nu știu,se va hotărî azi-mâine dacă e nevoie sau nu de o intervenție.În orice caz sunt de părere că ea nu mai trebuie să stea singură ; este loc destul în casa noastră părăsită de copii.
Mark ne asculta cu atenție.La un moment dat mi s-a adresat :
Ima,eu mă simt mai bine,pot rămâne cu bunicul un timp,iar tu trage o fugă să vezi ce-i cu tanti Mali. Noi o iubim,e o ființă atât de bună și blândă.Du-te mami,doar eu nu rămân singur.
Dacă zici tu că te simți mai bine,eu trag o fugă,și voi fi înapoi până ce va veni  doctorul Herer.
Era o distanță de câteva minute ,de la o clădire până la cea alăturată. Cred că erau și niște coridoare care legau clădirile ,,Arisohn,,de ..Ofer,,prin interior,dar nu am vrut să mai pierd timp cu explorarea culoarelor.
Le-am găsit într-un salon cu două paturi,despărțite printr-o perdea.Mali primise patul de lângă fereastră,acolo vedea lumea și avea mai mult aer.S-au speriat amânouă când m-au văzut intrând.Le-am calmat cu primul cuvând în stare să le liniștească :,,E bine , Mark e bine! Apoi am tras încă un scaun pentru mine ,m-am așezat lângă pacientă și cu o voce voit liniștită ,deși nu eram de loc liniștită văzându-i paloarea și slăbiciunea,am întrebat-o : - Spune-mi mamale,cum te simți ? Ce spun doctorii ?
O să fie totul în ordine. Dacă tu ești aici,o să mă fac bine.
M-am aplecat și am sărutat-o pe obrajii sfrijiți de ființă bolnavă și nefericită ,dar bună ca pâinea caldă.Apoi le-am povestit în câteva cuvinte aventurile lui Mark în drumul de întoarcere spre casă și  tot ce am simțit eu până ce l-am găsit ; pe urmă  cât a ținut operația și reanimarea așteptând fericită că el este în viață, chiar dacă rănit.
La ora 13 am plecat spre pavilionul unde era băiatul meu,după aceea tata a mers să stea cu Mali,în timp ce mama a venit la noi.Așa am tot dus-o ,schimbând locurile,între Mark și tanti Mali timp de o săptămână.În tot acest timp nu am trecut o dată pe acasă.Pe urmă a fost eliberată Mali ,iar părinții au luat-o acasă la noi.I-am rugat s-o instaleze în camera mea.După alte două zile,ne-a dat drumul și nouă,adică lui Mark.Cu condiția să vină de două ori pe săptămână la fizioterapie.
M-am întălnit și cu doctorul Herer.Un domn simpatic,dar știrile aduse de el nu erau noi.Doar atâta am aflat că în curând Vlad va fi mutat înapoi la baza centrală din Nairobe,unde se vor întălni schimburile : echipele noi vin să schimbe pe cei care și-au încheiat îndatoririle..Cel mult în două luni Vlad va fi acasă.
Sigur că aveam emoții de pe acum pentru momentul revederii.Niciodată nu mi-aș fi închipuit că vom sta atâta timp departe unul de celălalt.Sunt convinsă că nici Vlad nu a premeditat această situație incredibilă.Deocamdată însă trebuia să mai lupt pentru însănătoșirea băiatului.Am mers la servici ca să mă reântălnesc cu șeful și colegii,toți foarte interesați de starea lui Mark.Munca mea a fost împărțită între ceilalți funcționari,relațiile cu străinătatea a fost preluată de director,dar îmi închipuiam ce eforturi au depus pentru a mai adăuga lucrările mele la sarcinile lor.Nimeni nu mi-a reproșat însă nimic,fiecare știa că se putea să ajungă și el într-o situație dificilă ,deci trebuia să ne ajutăm unii pe alții . Și eu aș fi făcut pentru ceilalți același efort.Acuma am cerut șefului și colegilor încă puțină răbdare : pentru o scurtă perioadă trebuia să lucrez numai o jumătate de normă până ce terminăm cu fizioterapia,iar băiatul va reâncepe să frecventeze cursurile la liceu.Totuși,puteam astfel să preiau din nou problemele cele mai grele ,ușurându-le lor munca.Evident că toți au fost de acord să mă ajute în continuare ; erau sincer fericiți pentru mine că m-am liniștit în ceea ce privește însănătoșirea băiatului meu.Numai cine nu trăiește pe meleagurile noastre nu înțelege viața aceasta tensionată ,plină de primejdii zilnice .
Așa dar,plecam diminețile cu Mark la spital,îl lăsam în mîinile sigure ale fizioterapistului și continuam la slujbă.După patru ore trăgeam o fugă să-l iau acasă,încălzeam prânzul și mâncam împreună.Când Mark intra în dormitorul său ca să se odihnească,să învețe sau să citească,nu conta decât că era în stare de repaus ,eu îl lăsam în liniștea lui și mă întorceam la servici să mai lucrez.Uneori mă întorceam pe la 7 seara.Apoi situația s-a mai ușurat pentru amândoi ,când pacientul meu a primit toate instrucțiunile să facă singur acasă exercițiile de fizioterapie,ceea ce însemna că nu mai trebuia plecat la spital ; totodată durerile au devenit suportabile,iar într-o zi Mark m-a anunțat,așa pe nepregătite,că de duminică dimineața va reâncepe să frecventeze cursurile.
Nu uita că cel mult peste o lună vor începe examenele. Trebuie să fiu în clasă când se vor face ultimile recapitulări ; vreau să văd ,,punctul pe i,,pus de către profesori,deoarece în ultimele două luni eu am învățat singur materia,fără nici o îndrumare.
Eu mi-am zis ,,slavă Domnului,,că am ajuns și ziua aceasta.Îmi rămânea mai mult timp pentru toate,dar în special să intru mai des pe la ai mei,ca să stau și cu tanti Mali.Ea și-a mai revenit,se simțea bine trăind în mijlocul familiei, mai ales nopțile era mai liniștită .Nu mai trăia cu spaima singurătății.Mama mi-a explicat că în boala ei de inimă trebuie ajutată să scape de stările de anxietate și deprimare.Sunt zile bune când aceste stări dispar,iar altele ,când apar fără nici o cauză anume,pe neașteptate.Părinții mei se străduiesc,la fel și eu,în limita timpului liber de care dispun. Noi copiii ,oriunde ne-am afla,veneam acasă în zilele de șabat,pentru cât mai multe ore.Atunci mă reântălneam cu Ady,devenită o domnișoară frumoasă .Mi se pare mie,dar băieții stau la rând ca s-o cucerească,chiar pentru o căsătorie.Dar Ady are niște planuri fanteziste,cel puțin după părerea mea : se pregătește să studieze ... aeronautică.Nici mai mult,nici mai puțin, i-a venit să construiască nave cosmice,sateliți,rampe de lansare,ce să spun eu ?Poate este doar un vis ,poate cine știe,va reuși.Eu atâta vreau,să fie mulțumită de  viața ei.Deseori vine și David.A rămas același frățior drag și devotat.Era puțin supărat că nu l-am înștiințat despre atentatul prin care a trecut Mark,putea să fie cu mine ca să nu lupt singură cu morile de vânt.
Dudenka,crede-mă că eram atât de speriată și zăpăcită ,încât nu mi-a venit ideea să chem măcar părinții.Numai că morile nu erau chiar de vânt,erau concrete,mi-au sărit în ajutor medicii și tot personalul,dar mai ales am avut noroc,Mark a trecut cu bine prin încercarea asta.
După masă vreau să aud de la Mark personal cum s-a întămplat atentatul,de la început până la sfârșit.
Nu trebuie să rămâi curios până după masa de prânz,interveni băiatul.Îți spun acuma până ce tanti Mali încă nu a intrat în sufragerie.De ce să-i creez emoții ?
Totul a durat nu mai mult de 5 minute.Autocarul nostru ne-a luat de la hotel înainte de ora 3,ne-am ocupat locurile în aceeași formație ca la venire și am pornit spre Tel-Aviv fiecare pe locul lui.Careva spunea că am pornit prea devreme și nu am apucat să ne facem siesta la hotel.De aceea stăm așa de liniștiți ca niște copii cuminți.Șoferul a crezut că e un reproș la adresa lui,a răspuns că l-au solicitat să pornească mai devreme ,ca să nu ne prindă întunericul în zona de graniță cu Sinaiul.Totuși teroriștii nu se jenau să acționeze nici pe lumină,căci abia trecusem de 3 și jumătate,când am auzit prima lovitură ca de piatră pe carcasa mașinii.După a doua eu am înțeles că nu a fost nici o piatră ,ci un glonte,urmat de încă unul.Au înțeles și profesorii care stăteau pe scaunul din față,dar și șoferul care a incasat primul glonte.Cineva a strigat : toată lumea la pământ,jos!
Dar eu eram deja jos,numai că aveam de luptat cu o colegă,Anat,care de speriată ce era nu a înțeles ce se întâmplă.Continua să stea pe scaunul de lângă fereastră și urla.Am tras-o de picioare ca să se răstarne de pe scaun,dar ea ,nimic,se lupta cu mine.Atunci m-am ridicat pentru o clipă ,i-am înconjurat umerii cu mâna dreapta și am trântit-o jos,sub corpul meu ,ca să nu-mi scape.Ei bine,acesta a fost momentul când am încasat un glonte în claviculă,și cred eu încă unul pe coaste.Sau poate că al doilea l-am primit ceva mai târziu,când o țintuiam pe Anat pe podea,iar dreapta mea era mai expusă spre geamul fărâmițat.
Pe urmă s-a terminat,am auzit doar un profesor strigând ,,coborâți repede din autobuz.Am înțeles.Am coborât ,de data asta Anat mă susținea pe mine ca să ajung până la ușa de mijloc și ne-am rostogolit amândoi în nisip.Atunci am zărit mașinile grănicerilor apropiindu-se cu viteză și cred că am adormit.M-au trezit doi infirmieri care m-au ridicat să mă înghesuie într-un elicopter.Am reușit să deschid ochii când pasărea s-a ridicat.Atunci am zărit autobuzul în flăcări,și mare agitație jos .Câțiva colegi erau lângă mine,dar dormeau.M-am pierdut și eu într-un somn adânc,și m-am trezit când  mama mă căuta disperată printre paturile de spital. Nu știam în care spital mă aflam,nici ce anume mi-au făcut,dar eram deodată tare bucuros s-o văd pe mama.Chiar dacă arăta comică cum plângea căutându-mă printre paturi....Gata,povestea s-a terminat !Unchiule Dudu,nu crezi că merităm ceva mâncare ?
Atunci ,la masă ,a strigat maică-mea.S-o aducă cineva pe pe tanti Mali.
M-am repezit spre dormitorul meu,adică al ei,iar Dudu a venit după mine.
Ea se îmbrăcase deja ,în așteptare să fie chemată la masă.Am luat-o de braț și i-am cântat la ureche ,,masa este pusă,gata s-o-nghițim,,!Așa mă chema și ea cu ani în urmă.David întrebă din ușă : - De mine e nevoie ?
Nu,nu e nevoie,dar dacă tot ai venit până aici,îți permit să mă iei și tu de mâna cealaltă.Să intru și eu ca mireasa în sufragerie.Dar tu,banditule,de ce n-ai intrat la mine mai devreme,ca să mai discutăm puțin ?
O,iartă-mă tanti,am fost ocupat cu Mark,îți dai seama că mi-a acaparat toată atenția...prin ce a trecut băiatul...iar maimuțica asta de Maia nici nu m-a anunțat.
Rău a făcut.Puteai s-o ajuți dacă tot ești frățiorul ei cel drag.Dar acuma,bine că am ajuns să glumim .Și voi lăsați-mi mâinile în pace,pot să mă așez și singură pe locul meu.
Am aruncat o privire unde s-a așezat toată lumea .Mark a fost acaparat de Ady,deci nu conta unde voi sta eu.Mai aveam timp să intru în bucătărie,să-mi ofer serviciile mamei.Tocmai eram în ușă,când a sunat telefonul meu mobil.Era undeva în poșetă,l-am găsit însfârșit printre tot felul de hărtii aruncate aiurea ,dar am reușit să deschid la timp înainte de a fi închis la capătul celălalt.Deodată ,prin sunetul propriei mele inimi care bătea ca un ceasornic,am distins o voce slabă,venită de foarte departe,dar fără nici o îndoială era vocea lui Vlad.Am strigat ca o descreierată ca să mă fac auzită : - Vladi,unde ești,vorbește mai tare ,vreau să-ți aud vocea...
Draga mea,mi-a fost frică că nu-mi vei răspunde.Eu sunt încă la Nairobe,de aici se poate vorbi.Am vrut să te anunț că a sosit deja echipa de schimb,iar peste 2-3 zile ne va lua un avion spre Tel-Aviv.Sper că vom mai vorbi până atunci,ca să-ți spun când pornim.M-ai auzit ?Vorbesc de la un telefon prăpădit luat cu împrumut de la cineva pentru câteva clipe.
Vladi,dacă mă mai auzi ,trebuie să ne anunți ora sosirii,deoarece noi ne-am mutat în altă locuință și va trebui neapărat să te așteptăm la aeroport.
O.K. am auzit ,sărutări...
Pe curând ,am strigat în gol.Nu cred că Vlad mai prinse ultimile cuvinte.
Am pus telefonul pe masa din bucătărie cu mâna tremurândă.După câteva minute m-am întors la familie și am spus cu o voce leșinată : Săptămâna viitoare se întoarce Vlad. Primul care a înțeles vorbele mele a fost Mark .Am simțit cum m-a prins în brațe și legânându-mă ca pe un copil ,mi-a șoptit de câteva ori : ,,Vine tata,vine tata,vine tata !O să fim toți trei împreună, acuma o să-ți vină și ție inima la loc.-,,Și ție ! I-am strigat tare,ca să audă toți cei prezenți.Adă-mi niște apă rece și vreau să stau pe un scaun.Până la sfârșitul mesei de prânz,sau mai bine zis până ce am plecat acasă ,am tot repetat la nesfărșit cele câteva cuvinte auzite prin  telefonul răblăgit african.Dar rostite de Vladi al meu.
....................................................................................................................................

 

7. În sfârșit acasă

 

Iarăși am cerut un concediu,dar acuma pe timp nelimitat.De data aceasta directorul a numit un coleg să lucreze cu normă întreagă în locul meu,eliberându-l de sarcinile sale de până atunci.Eu eram mulțumită că lucrurile s-au aranjat și nici nu mă gândeam că risc să-mi pierd serviciul.Adică știam că oricând voi găsi un loc acceptabil,chiar dacă în altă secție din bancă.În acest moment pentru mine conta doar un singur lucru și anume refacerea familiei mele până la locul unde se afla în clipa despărțirii de Vlad.Cu alte cuvinte,doream să-mi recapăt viața înapoi cu orice preț,chiar dacă mă va costa un servici foarte convenabil din toate punctele de vedere.Dar înainte de toate vreau să-l recapăt pe Vlad și o voi face cu tact,fără reproșuri ,în nici un caz cu ceartă.Am hotărât că  îl vom primi frumos ,ca pe stăpânul casei,și îi voi pregăti tot confortul în casa cea nouă,pe care el încă n-o cunoaște ,deoarece am ales-o eu singură,fără acceptarea sa , neavând posibilitatea să-l întreb,să mă sfătuiesc cu el.Iar acest lucru puteam să-i explic foarte ușor,într-o zi liniștită,atunci când mi-o va cere.
După socoteala mea aveam la dispoziție vreo 3-4 zile pe puțin pentru pregătiri .Am început cu o curățenie generală.O vecină cumsecade s-a oferit să mă ajute și amândouă am răsturnat casa pe dos,până ce devenise ,,lună,,.Desigur că am găsit o cale discretă de a-i răsplăti efortul,fără s-o jignesc.Nu cu bani,căci mi-a spus de la început că nu se va lăsa plătită.În schimb ,fiindcă eram în preajma Anului Nou,i-am făcut cadou de sărbători,o bijuterie .Simplu,care femeie refuză o brățară de aur ?
În timpul rămas aveam doar lucruri plăcute de făcut.O plimbare cu Mark la supermarket și o cumpărătură uriașă ocupând două cărucioare.Mark mă tot îndemna  să mai pun încă ceva în căruț,încă și încă,ceea ce i-ar place lui aba să mănânce,dar și lui .Iar eu tot puneam fără să-l contrazic,până ce a fost nevoie ca marfa să ni se livreze prin curier.S-a umplut frigiderul vârf, noroc că mai aveam unul mai mic de rezervă,în care era loc pentru vasele că mâncarea gătită.O singură zi mi-a luat gătitul pentru Șabat și pentru primele zile de sărbătoare.Inclusiv prăjitura tradițională cu miere de albine ,nuci și stafide .Mark se plimba în jurul prăjiturii crezând că va primi ,ca în toți anii,prima felie de gustat.Dar nu,de data asta prima felie o va tăia tata.Nu m-a contrazis,ceea ce însemna că băiatul s-a maturizat și recunoaște că aveam dreptate. Bravo,scumpule,l-am lăudat în gând.Eram amândoi nerăbdători să-l vedem deja pe Vlad în casă și stăteam cu ochii pe telefon.Până la urmă a venit momentul fericit când telefonul a sunat prelung.Ne-am repezit amândoi să răspundem,iar Mark ,mai iute decât mine ,a vorbit primul cu tatăl său.Din răspunsurile sale am dedus că Vlad este deja în avion.Într-un avion,dar în care,cât de aproape,nu am reușit să înțeleg,fiindcă convorbirea s-a încheiat uimitor de repede.Apoi băiatul m-a informat că aba se află într-un El-Al ,spre Tel-AVIV,el a înțeles că mai erau vreo trei ore de zbor și dorește ca Mark să-l aștepte în aeroport. Mama însă să-l aștepte acasă .
Acest lucru m-a mirat ,dar m-a și deprimat.Ca orice lucru pe care nu-l înțeleg.De ce să-l aștept eu acasă și nu în aeroport ?După fel de fel de supoziții și întrebări pe care mi le puneam mie însămi,am hotărât s-o las baltă.Ce rost au toate speculațiile mele ?Acuma este ora 7,să zicem că la 10 aterizează avionul ,iar până la miezul nopții ne vom întălni. Însfârșit !Vom avea tot timpul să lămurim toate misterele.Sau orice motiv ,poate lipsit de însemnătate.Numai să vină deja ; ca de obicei ultimile ceasuri sunt cele mai grele.Atunci când trăiești doi ani într-o permaentă așteptare.M-am învărtit prin casă făcând tot felul de treburi inutile ,pentru a împinge timpul spre ora 12. Totodată îmi doream să nu mă las chinuită de gânduri.-Mai bine să strâng toate platourile cu friptură rece și salate cu maioneză,ouă umplute și tot felul de alte preparate nepotrivite ,mi-am zis.Cine mai mânâncă atât de mult  la miezul nopții ?! Toate s-au întors în frigider,în afară de un aperitiv ușor mutat în salon pe măsuța unde se servește cafea sau ceai.Cafeaua nu-și avea nici ea rostul ,deci am înlocuit-o cu suc de portocale.Până la urmă s-a întâmplat și minunea asta de am auzit soneria de la intrare ; deci au venit !.Bineânțeles că mi s-au muiat picioarele, îmi tremurau degetele și simțeam până în gât bătăile inimii.Totuși înaintam spre ușă într-un ritm rapid cum nu mă  credeam în stare în clipa aceea. Dar Vladi se afla de partea cealaltă a ușii , așteptânu-mă.Am deschis-o larg : eram față în față de ambele părți ale pragului,iar mie mi s-a uscat gura,și nici un cuvât ,din miile de cuvinte pregătite,nu vroia să se ridice din adâncul meu pentru a fi rostit.Stăteam așa amândoi și tăceam.Eu eram speriată văzându-l pe Vlad atât de palid,atât de slab și șubred,ca și cum se întorcea dintr-o lume a foametei sau era după o boală.El tăcea,așteptând ceva nedeslușit de la mine.Până la urmă a îndrăznit să întrebe :
Pot să intru ?Dacă nu mă recunoști ,sunt eu,Vlad...soțul tău.
În clipa acea m-am dat la o parte,l-am apucat de o mână, care tremura mai tare decât a mea și l-am tras înăuntru.
Ce întrebare a fost asta,doar ești în casa ta,te-am așteptat atâta ,până ce am pierdut și noțiunea timpului. Intră,intră...!
Eram atât de emoționată încât nu am întrebat de ce nu e și Mark cu el.Am trântit ușa și am căzut la pieptul său descărnat,plângând deodată cu sughițuri.Regret că mi-am pierdut cumpătul,dar lacrimile o dată pornite ,nu se mai opreau atât de ușor.Vlad mă mângâia pe creștetul capului,încercând să mă calmeze ca pe un copil :--,Gata,gata iubito,s-a terminat,am venit acasă,o să fie bine,ne vom întoarce la viața noastră ,cea dinaintea acestei aventuri nebune.Aș vrea să te sărut,mi-a fost tare dor să te sărut,numai că acuma nu pot.
De ce nu poți?! am exclamat eu printre sughițuri.
Fiindcă sunt groaznic de murdar : nu am mai făcut o baie de mai mult de un an.
Și deodată ,am râs o dată tare,printre lacrimi, adică,plângeam și râdeam în același timp.
Fiindcă nu cunosc încă noul nostru cămin,te rog pe tine să mă conduci tu spre acel loc minunat care se numește baie.Numai acolo îți voi povesti de ce sunt nespălat de atâta timp.Iar după aceea am să caut singur locul cu multă mâncare bună,sau cum o fi,dar mâncare să fie.Nu glumesc,nici într-o sută de zile nu voi reuși să-ți povestesc prin câte am trecut.
Hai,am vorbit destul,eu merg să umplu cada cu apă caldă,între timp tu dezbracă hainele acestea și pune totul după ușa aceea ,lângă mașina de spălat.
Este acolo un coș de gunoi ? Tot ce am pe mine ,plus lucrurile din valijoara de mână trebuie aruncat la gunoi.După mine se poate arunca și valiza.
Nici o problemă.Unde a dispărut Mark ? 
Parchează mașina.Dar iată-l,a venit.
Puișor,îi spun lui Mark,vrei să mai cobori o dată până la gunoi,să arunci tot ce vrea tata să arunce ?Scăpăm de vechituri..Eu între timp intru să pregătesc baia.
După aceea am petrecut mult timp în camera de baie,lângă Vlad.Abia atunci când era total dezbrăcat ,înainte de a intra în apa caldă și parfumată,am văzut cu groază cum a ajuns Vladi al meu după această aventură africană. Era ca un schelet descărnat,căruia i se puteau număra nu numai coastele ,dar și toate oasele de sub pielea galbenă. Probabil că de aceea am plâns mai înainte,deoarece mi-am dat seama în ce hal a ajuns.Eram convinsă că nu avea putere nici să se spele singur.De aceea am tras scăunelul aproape de cadă,m-am așezat pe el și fără să vorbesc prea mult mi-am uns mâinile înmânușate și unse cu mult săpun lichid,începând să-l curăț.Mai întâi capul,părul usuros și plin cu nisip și praf,apoi spatele ,fiecare braț în parte,deget după deget,ca și unghiile înegrite.Când am terminat și cu picioarele,am scurs apa murdară,repetând operațiunea într-o altă apă curată.Vlad nu protesta,ceea ce însemna că am înțeles bine situația,el nu avea putere să se spele singur.Apoi deodată a început să povestească :
Maiuș,ții minte că ți-am scris o dată că voi ajunge și în locuri îndepărtate,în zona mlaștinilor.Ei bine,acolo am fost în ultimul an.Roiau țânțarii în jurul nostru,iar noi consultam și operam fără pauze, deoarece ne așteptau rânduri nesfărșite de pacienți.De când se lumina afară și până ce bezna nopții cădea peste noi,nenorociții aceia își așteptau rândul să ajungă la un doctor.Sper că reușeam să facem ceva pentru aceste ființe neglijate de restul omenirii.Mie mi se rupea inima de mila lor,mai ales când îi vedeam pe aceiași care nu mai ajunseră seara la rând,așteptând în același loc până în zori,culcați pe niște frunze sau pur și simplu pe jos,în praf.De aceea am muncit în ritmul lor,ca să salvez ce se mai putea salva.Deseori le dăruiam medicamente ,dacă se puteau trata singuri în următoarele săptămâni.O dată pe săptămână sau chiar la două pătrundea până la noi câte un elicopter ,aducând noi provizii de medicamente, alimente uscate pentru colectivul medical și câte o sticlă de apă minerală de folosit una pe zi, ca să ajungă până la viitorul transport.Mâncarea o împărțeam deseori cu pacienții,le dădeam din rația mea de jumătate de franzelă și două conserve de pește fiindcă îi vedeam hămesiți de foame.În schimb păstram apa cu sfințenie pentru mine,ca să nu mă dezhidratez și apoi să nu mai fiu în stare să muncesc.Mai ține cont că din acea sticlă de apă curată luam jos un pahar cu care mă spălam pe față și pe dinți.În rest primeam apă de spălat într-un jgheab unde ne spălăceam cu toții .În aceeași apă.Noroc că primeam destul spirt și dezinfectante pentru igiena mâinilor .Asta a fost situația în zona mlaștinilor ,dar nu peste tot e la fel.Înainte am lucrat în alte două locuri mai ordonate,departe de junglă,unde cortul medical s-a ridicat în mijlocul satului,între cocioabe primitive ,dar totuși,erau adăposturi în care oamenii trăiau după obiceiurile lor străvechi,dar trăiau,își găteau mâncare din carne de vânat și din plantele numai de ei știute,totuși oarecum erau hrăniți.Sigur că și acolo erau bolnavi care aveau nevoie de intervenția medicului,dar nu mi-a fost atât de greu ca în ultimul an.
Între timp am terminar baia,rămânând numai dușul final.Ușa de la baie era pe jumătate deschisă,iar Mark stătea sprijinit de perete ,ascultând discuția noastră.L-am strigat să-l scoată el pe aba din cadă și să-i facă în încheiere un duș. Eu între timp am ieșit să scot din dulap halatul de baie al lui Vlad și o costumație de noapte.
Spălat și îmbrăcat în haine curate el își reluase oarecum înfățișarea care mi-l readucea pe cel de acum doi ani,în locul omului meu pe care mai înainte mi-a fost greu să-l recunosc.Stăteam toți trei în salon ,în jurul măsuței de cafea,pe care am pus pentru Vlad o cană cu lapte și două cornuri proaspete.În timp ce el mânca,Mark a insistat să audă mai departe povestea ,,marii aventuri,,a lui aba.
Nu i-aș spune chiar aventură,poate doar muncă multă,grea,compătimire profundă pentru  niște ființe umane neajutorate atât în viață, cât și în fața morții .Am făcut ce îmi era cu putință pentru aceștia.Nu m-am cruțat ; acuma ,gândind înapoi,mă miră de unde am adunat atâta putere fizică ca să lucrez fără pauze câte 12 ore zilnic.Nehrănit,trăind în condiții fără cel mai elementar confort.Dar toți făceam același lucru,toată echipa,nu numai eu.Iar cei care ne-au schimbat o vor lua de la capăt.Ei,facem și noi un mic sacrificiu în folosul omenirii defavorizate...
Maiuș,eu am mâncat deja pentru astăzi ?Trebuie să știi că mi-e foame tare.
Vladic,tu ai mâncat pentru ieri.Acuma este ora 2 după miezul nopții.Începând de mâine dimineața vei mânca câte o porție mică în fiecare jumătate de oră.Tot ce este în frigider e pregătit pentru tine.Însă,la început ...eu te voi hrăni după programul meu.Ce ai zice să mergem la culcare ?Trebuie să ne odihnim.Nu ești de aceeași părere ?
Cu odihna sunt de acord,în ceea ce privește regimul de mâncare ,eu protestez -.Crezi că ajută ?
Nu,categoric nu.Mâine vom fi acasă toți trei,vom povesti toată ziua și tu,și noi ; ni s-au întâmplat lucruri diferite despre care trebuie să afli ,dar avem tot timpul . Vom și mânca,tot ce e mai bun îți stă la dispoziție,numai câte puțin și des.Pentru sănătatea ta,Vladi,doar tu știi mai bine.
Către ora 3  ne-am culcat însfârșit. Vlad era emoționat când a intrat în  minunăția de pat alb,curat și confortabil.Dar nici nu apucă să-și exprime admirația  , deoarece a adormit înainte de a termina propoziția  .La ora 10 dimineața l-am trezit cu greu pentru a-l hrăni cu un mic dejun ușor alcătuit din suc de portocale și pâine prăjită unsă cu unt proaspăt.După aceea l-am lăsat să mai doarmă până la ora prânzului.Era într-adevăr subnutrit și exagerat de surmenat.
Îmi dădeam seama că mă așteaptă o perioadă grea.Dar eram hotărâtă să lupt până-n pânzele albe ca să-l salvez ,să-l pun pe picioare ; trebuia să-l recapăt pe Vladi al meu.! Așa dar,fiind acasă toți trei la ora prânzului,am pus masa în sufragerie .Am servit o supă de pui cu tăieței care avea ,,gustul paradisului,,iar felul doi l-am adus abia peste o jumătate de oră : aveam nevoie de timp ca ,,să prăjesc șnițele ,,și nici cartofii pentru pire nu s-au muiat încă !? Ce era să fac,trebuia să și mint la nevoie,ca să protejez stomacul lui Vlad.Minciunile acestea le-am folosit câteva săptămâni ,până ce starea lui s-a normalizat și i s-a potolit permanenta foame de care se plângea.Totuși mesele consistente și dese au fost eficiente și din zi în zi observam câte o mică schimbare în bine :  un kilogram în plus la cântar,culori mai vii în obraji,o bună dispoziție care nu exista în primele zile.Și peste toate a fost și întoarcerea soțului meu în jumătatea de pat unde dormeam eu întotdeauna ,locul de întălnire în nopțile noastre fierbinți.Acuma căsnicia noastră s-a refăcut în totalitate.
.Familia mea ne vizita în repetate rânduri,însă eu nu am acceptat  invitațiile la prânzurile de șabat pe care le tot lansa mama mea .Tocmai pentru că Vlad era nerăbdător să dea buzna peste belșugul culinar din casa părintească.Dar am fost tare pe poziția mea : ,,Vom veni desigur la voi,dar atunci când eu voi hotărâ că Vlad este destul de sănătos ca să-și supraîncarce stomacul.,,
Și când eram deja aproape mulțumită de succesele mele ,mi-a căzut din  nou un trâznet pe cap : Vlad a căpătat o criză de malarie ,ceea ce m-a speriat cumplit,fiindcă m-a găsit nepregătită  pentru acest necaz..Posibil ca această boală ,necunoscută mie,apare pe neașteptate cu o anumită periodicitate, dar totodată se poate să fi fost provocată și din cauza unei enervări.Tocmai în ziua aceea eu am ieșit până la supermarket ca să fac o comandă mai mare,dar Mark fiind acasă , am plecat fără grijă.Nu m-am gândit că în lipsa mea Vlad o să dorească să converseze cu fiul său ,întrebându-l ce i s-a mai întâmplat  în perioada când el a lipsit de acasă , Iar Mark,fără să gândească la urmări,i-a povestit tatălui său cu lux de amânunte toată întâmplarea cu excursia anuală soldată cu acel tragic atentat terorist. I-a povestit despre operație,despre spitalizare și fizioterapie,dar mai ales despre colegii săi răniți și mai grav decât el,ca și despre cei doi tați împușcați pe locurile lor din spatele autocarului.Nu știu ce să cred,fapt e că în seara aceea s-a declanșat criza.Vlad a simțit că se apropie momentul,m-a avertizat asupra simtomelor și mi-a arătat pastilele de chinină pe care va trebui să i le dau atunci când temperatura va crește.Deși l-am înțeles bine,totuși realitatea s-a dovedit a fi mult mai înspâimântătoare ; numai eu știu ce noapte grea a trecut peste noi,și cum am făcut față situației. Totul a început cu frisoane atât de puternice,încât se mișca și patul cu noi..L-am învelit cu toate păturile găsite la îndemână,apoi am adăugat și două plăpumi,dar fără nici un rezultat.Vlad continua să tremure.Până ce mi-am amintit o scenă cu un caz asemânător văzută de mult într-un film,și am hotărât s-o repet.Mi-am scos bluza de pijama,m-am strecurat sub muntele de plăpumi și pături și mi-am lipit tot trupul de cel al lui Vlad.Am stat așa cam o jumătate de oră nemișcată absorbind transpirația corpului său,dar totodată împărțind cu el căldura iradiată din mine. Nu mi-a venit să cred când l-am simțind liniștindu-se încet – încet ,până ce frisoanele au trecut definitiv.Mi-am lipit obrazul de ceafa lui Vlad,și atunci am simțit cum arde ; se vede că febra a crescut o dată cu oprirea frisoanelor.M-am strecurat afară de sub plăpumi și l-am chemat pe Mark în timp ce Vlad striga după mine : ,,Maia,nu pleca !,,
Nu plec nicăieri,dragule.Vreau doar să aduc un termometru și medicamente pentru tine.Imediat mă întorc.Și apoi , către Mark care m-a auzit imediat și a venit fugind
Puișor,adă-mi repede termometrul care se află la tine în sertarul noptierei.Tata a avut frisoane,iar acum trebuie să vedem până unde a crescut febra .
Până una alta am umplut un pahar cu apă rece din termos,am ocolit patul și i-am ridicat capul lui Vlad sub brațul meu,ca să bea apă,dar să și înghită un optalghin,pentru mine medicamentul ultimativ pentru scăderea febrei.Apoi am adăugat și două pastile de chinină,iar Vlad a închițit totul fără a protesta.Atunci am și glumit cu el ca să-i provoc un zâmbet:-,,tu nu ești numai un medic excelent,dar și ca pacient te comporți bine.,,Nu am observat dacă gluma mea a avut efect pentru că băiatul s-a și întors cu termometrul în mână.Avea febră foarte mare,ceva peste 40 de grade.Trebuia să iau rapid o hotărâre ,nu aveam răbdare să aștept ca optalghinul și chinina să-și facă efectul.Atunci m-am aplecat spre Vlad,am înlăturat parțial păturile care îi acopereau fața,și în timp ce îmi lipeam buzele de pielea sa înfierbântată,i-am șoptit întrebarea dacă are putere să vină cu mine până în baie pentru a face un duș rece.
Da,un duș rece poate ajuta.Dar trebuie să mă ajutați amândoi.
Într-o clipă am înlăturat muntele de cârpe și amândoi,eu și Mark,l-am luat fiecare de brați și am înaintat spre baia de lângă dormitorul nostru.Câțiva pași,atât.
Adă scăunelul sub duș,Puișor.Eu intru să potrivesc apa.
L-am așezat pe Vlad pe scaun,apa am potrivit-o ca să fie rece,dar suportabilă și am deschis tot jetul răcoros peste amândoi,căci și eu stăteam sub duș,în spatele lui,ca să-l sprijin.Mark s-a apropiat de noi,și m-a întrebat strigând tare pentru a acoperi zgomotul apei - ,,Ima,de unde iau ceva de șters după duș ?Și tu ești udă.
Lasă-mă pe mine,tu,trage din dulap ,de pe raftul de sus,un cearceaf,unul mare.Adă-l aici,,udă-l tot cu apă rece și stoarce-l pe urmă.Când vom ieși de sub duș îl vom înveli pe tata cu cearceaful acela,dar nu înainte de a-i scoate îmbrăcămintea udă .Asta vei face tu,iar eu îl voi susține din spate.
Băiatul dispăruse deja în dormitor .Nu a durat mult până ce s-a întors cu cel mai mare cearceaf pe care l-a nimerit,și mi l-a adus udat și stors.I-am făcut semn că mai stăm câteva minute sub duș,dar nu mult.Am reușit eu să-i scot lui Vlad maioul,apoi l-am ridicat și am închis apa. Mark m-a ajutat să-l învelim bine în prosopul răcoros și să-l băgăm în pat.Am adunat plăpumile de care nu mai era nevoie.-,,Ima,s-a udat lenjeria,până și salteaua,,mă atenționă băiatul.
Dă-o naibii de saltea, ori se va usca,ori o vom înlocui.Acuma prima importanță o are scăderea temperaturii și sănătatea lui aba.
Dar a scăzut deja,vorbi deodată Vlad.Eu simt asta.Puteți încerca.
Într-adevăr,febra a scăzut la 38 de grade,iar peste o oră a mai scăzut până la 37,3
Criza a trecut,scumpii mei.Ați luptat cu mine,ca niște specialiști.Nici medicii din tabără nu mi-au făcut un tratament cu duș rece.M-au îndopat numai cu pastilele de chinină.Adevărul e că nu aveau apa necesară pentru a-mi face un duș rece,știam asta. Dar am suferit cumplit,fiecare criză ținea câte trei zile,apoi mă ridicam din pat și continuam să muncesc.Doamne ,ce bine e acasă !
Cu asta am trecut ,,botezul focului,,: am învățat să fiu cât mai eficientă în situații de malarie. Sigur că asemenea crize se vor mai repeta,sper că tot mai rar,dar când se va întâmpla,știam deja ce aveam  de făcut.
După această criză ne-am liniștit din nou.Vlad a hotărât că a venit timpul să ne întoarcem amândoi la servici.Iar pe Mark l-a condus la centrul de încorporare.Adică era numai prima oară,pentru vizita medicală.Băiatului nu i-a prea convenit prezența tatălui său în fața comisiei medicale.El spera să ascundă cele două coaste fracturate ,ca și umărul lovit rău  de un glonte în timpul atentatului terorist. Vlad a arătat numai foile de ieșire din spital,ceea ce deja dovedea că acest recrut nu este apt să ducă greutăți mari pe spate,ca ranița,arma....
După consultație Mark a vorbit răspicat ,cerând să nu fie scutit sub nici o formă de serviciul militar.
Nici nu se pune astfel problema,îi răspunse medicul șef.Noi vom studia cazul,doar nu ești singurul,nu-i așa că toată clasa ta a fost împlicată în acel atentat ?. Așteaptă răspunsul nostru,și n-ai grijă.Armata are nevoie de serviciile voastre,iar toate locurile sunt grele și importante.Nu trebuie neapărat să duci ranițe grele pe spinare ca să fii de folos țării.
Cu acest răspuns băiatul a ieșit ceva mai liniștit,dar pentru prima oară era bozumflat pe tatăl său.
Vezi că ești încă un copil ?Ceea ce era scris pe hărtiile de la spital,comisia de medici a văzut din prima privire în momentul când te-au consultat.Doar sunt numai medici specialiști acolo,ei știu mai bine care este situația medicală a recrutului.Așteaptă liniștit până ce vei primi scrisoarea cu data încorporării.Până la urmă vei face o muncă mai interesantă și mai utilă decât mulți alții.
Până la urmă.... Vlad a avut dreptate.Mark a fost incorporat în februarie .Cunoștințele sale de matematică-fizică l-au îndrumat spre o unitate tehnică.Faptul că știa bine limbile engleză și germană i-au fost deasemenea deosebit de folositoare .L-am condus amândoi până la Centrul de la Țrifim. Era o dimineață mohorâtă și ploioasă de iarnă.Sau poate era o zi mohorâtă precum dispoziția mea .Totul a durat ceva mai mult de o oră ,înghesuiala într-o curte uriașă,plină cu recruți și familiile lor.Tinerii erau încărcați cu sacoșele arhipline cu lenjerie de schimb,bocanci,maiouri și pulovere de rezervă.Și nenumărați ciorapi din lână moale ,ca să nu se rănească picioarele de la  pielea groasă a bocancilor.Eu am fost aceea care a umblat prin magazine ,adunând toate aceste obiecte care umflau acuma geanta grea,de culoare kaki pe care nu știam cum de era Mark în stare s-o ridice.Mai vorbeam noi de una și alta,Vlad îi dădea băiatului sfaturi cum să se comporte în primele zile,eu îi ceream să telefoneze acasă în fiecare seară sau în orice clipă liberă.Mark se arătă de acord cu toate spusele noastre,deși pe fața lui se vedea că îi zburau gândurile în altă parte.Adică una spunem noi,dar cum va fi în realitate va vedea el în curând.Până la urmă am găsit de cuviință să-l încurajez :-,,Puișor,și noi doi,aba și cu mine,am trecut prin luna de instrucție și apoi prin anii de servici militar. Ai văzut că am ieșit nevătămați și sănătoși la urma urmei,,
O.k.,mămico,pur și simplu mă gândeam că o să-mi fie dor de voi și de camera mea.Cel puțin până ce mă voi obișnui.Dacă nu era acel atentat afurisit,eram acuma împreună cu foștii colegi și prieteni din clasa mea.Dar situația asta ne-a răspândit care încotro.La asta mă gândeam ,că voi fi un străin printre noii colegi.
După prima lună vei găsi o mulțime de prieteni noi,crede-mă !.Eu am fost un străin,nou venit ,fără familie,care nu știa nici limba.M-au ajutat prietenii .Aici nu-i nevoie de mult timp ca să te împrietenești.
Da,numai că tu ai găsit-o pe mama !.
Asta-i bună,cine spune că tu n-ai să găsești.? Când va fi cea potrivită,una ca mama,sunt sigur că o vei recunoaște.
Bine,sunt de acord....Acuma ne-a chemat ,n-ați auzit ?Trebuie să ne luăm rămas bun.L-am sărutat amândoi,iar băiatul nu s-a împotrivit.Dar de ce s-o facă? Toți tinerii din jurul nostru se îmbrățișau cu părinții înainte de a-i părăsi.Apoi curtea s-a golit pe jumătate, mamele și tații au rămas cu privirile agățate de clădirea în care au dispărut odraslele lor.Deodată cineva din mulțime a strigat : gata,au pornit !Toate capetele s-au întors în aceeași direcție : din spatele unei clădiri ieșeau două autobuze unul în urma celuilalt.Tinerii stăteau în picioare lângă ferestre și fluturau mâinile în direcția părinților.Deodată l-am zărit și Mark în autobuzul al doilea ,ne căuta din priviri,Eu am țâșnit ca o săgeată în calea autobuzelor cu ambele mâini ridicate,sperând ca băiatul nostru să ne zărească în mijlocul înghesuielii.Cred că ne-a văzut până la urmă,căci a ridicat și el ambele brațe cu aceeași mișcare ca a mea. Dar totul s-a consumat în câteva clipe,apoi cele două mașini au ieșit din curte ,cotind spre autostradă,după care au dispărut din câmpul nostru vizual.Am rămas cu mâinile căzute de-alungul corpului,privind în gol la praful de pe jos.
Când am simțit mâna caldă a lui Vlad pe umerii mei,am pornit liniștită după el să ne căutăm mașina.Abia aici mi-am permis să plâng.Ciudat lucru,de data asta Vlad m-a lăsat să plâng până ce m-am oprit singură.Într-un târziu a început să-mi vorbească : - Maiuș, trebuia să știi de mult că ,,păsărelele își părăsesc cuibul,, într-o bună zi.Asta este o lege nescrisă a vieții.Ei sunt cu noi,ne iubesc,totuși trebuie să plece după chemarea vieții lor .Mark va veni acasă de Șabat.Ai să-l hrănești,ai să-i speli rufele,ai să-i calci cămășile.Pe urmă iar va pleca.Într-o zi se va muta de acasă cu familia sa ;va avea și el o femeie ,copii...Așa trebuie să fie.Iar noi doi ne avem unul pe celălalt ,nu ne vom simți singuri niciodată.Am dreptate ?
Am mișcat capul afirmativ,de fapt nu puteam să contrazic adevărurile acestea.
Vladic,tu ști câți ani am eu ?
Ai 17 ani...pentru mine.Adică vârsta la care te-am cunoscut.Altceva nu am observat.
Ba ai observat,nu mai glumi cu mine.Ști foarte bine că împlinesc în curând 36. Desigur nu mai pot fi aceeași mucoasă ca atunci , care s-a amorezat de un tânăr frumos cu un zâmbet fermecător.Simt eu că m-am maturizat,și tu deasemenea ți-ai dat seama.Nu mai sunt o prostuță îndrăgostită de un zâmbet fermecător.Am devenit o femeie care te iubește cu sau fără zâmbet.La nevoie sparg ziduri pentru tine.!Și vorbesc serios acuma.
Sunt convins că tot ce spui este adevărat.Însă nu ai spus totul ,continuă te rog, 
am devenit curios.
Păi ...de mult vroiam să-ți spun...Vladi,eu mai vreau un copil.La 36 de ani nu sunt prea bătrână ca să nasc.Vreau și o fetiță,care să nu mă părăsească atât de repede.Fetele sunt mai legate de părinți, chiar măritate ,se află mereu pe undeva pe aproape.Ce zici ?
.....Ce pot să zic,decât că aș fi fericit cu încă un copil sau mai mulți.Posibilități materiale avem mult mai multe azi,decât atunci când l-ai născut pe Mark.Dar...nu știu dacă boala mea cronică ,malaria,nu ar fi un impediment.Nu scrie nimic în tratatele medicale despre această problemă.Dar dacă tu vrei să mai suferi a doua oară la o naștere,...eu nu am uitat că mi-am jurat atunci să nu te mai văd niciodată suferind astfel.Mă simțeam vinovat, pur și simplu credeam că ai să mă urăști.
Prostii,cum poți spune asemenea prostii...eu să te urăsc !Mi-ai povestit că ai asistat la multe nașteri,că ai fost fericit să aduci pe lume o nouă viață...nu-i așa ?
Adevărat ,în cazul general,însă nu când asist la suferițele cumplite ale soției mele.
Vladi,aceste suferințe femeile le uită,altfel nu ar naște mai mulți copii.Înțelege că durerea în aceste cazuri este în același timp și marea fericire a unei femei.Vreau încă un copil dragule,vreau să am și o fetiță.Tu ești sănătos,nu văd nici o legătură între fecunditate și așa zisa ta boală cronică.Oricum merită să încercăm !
Cum să nu,cu asta sunt de acord,și cred că noi tot  încercăm în multe ocazii.Dar tu ,draga mea,încetează să mai înghiți seara pastiluțele tale,iar după asta ne vom convinge dacă încercările atât de plăcute vor duce sau nu la rezultatele dorite...În acest punct s-a încheiat discuția noastră cu niște hohote de râs.În seara aceea am aruncat cutia cu ,,pastiluțe,,.
Săptămâna care a urmat a trecut destul de greu în lipsa lui Mark.Amândoi am simțit că în casa noastră s-a creat un gol ,că lipsește persoana a treia din trio-ul fericit al serilor noastre.Noroc că Mark era totuși copilul meu ascultător și ne telefona în fiecare seară.Cele câteva minute când îi auzeam vocea ,ne înviora pe amândoi.Am simțit din conversațiile noastre că și el ne duce dorul și așteaptă cu nerăbdare ziua liberă .Eu am început să mă agit începând de miercuri,să completez golurile din frigider,iar de joi am început deja să gătesc.Vlad îmi tot spunea că mă grăbesc cu gătitul,oricum băiatul are numai un șabat liber,iar duminică în zorii zilei va trebui să se întoarcă la unitate.
Nu poate veni decât vineri după amiază,iar azi este joi.Știu eu ce fac,-am replicat - adică știu să-mi împart timpul.Când te așteptam pe tine ,am pregătit casa și mâncarea timp de patru zile....
Păi hămesit precum eram eu ,trebuia să începi cu zece zile mai devreme ! Dar dacă te deranjez,atunci plec...
Unde să pleci ?!
În salon să văd și eu în liniște un meci la televizor.Sau un film cu muzică și iubire...!
Hei,dacă găsești așa un film să mă strigi,să-l văd și eu.
Nici nu mă gândesc să te deranjez ,tu ai de lucru în bucătărie !N-ai timp să stai lângă mine după ce nu ne-am văzut toată ziua ...
Cam așa sunau ,,certurile noastre,,cumplite,până ce lăsam oalele să fiarbă la foc mic și veneam după el în salon. Atunci Vlad mă așeză lângă el ,în fotoliul său ,îmi înconjura spatele cu mâna dreapta,iar cu stânga schimba rapid programul pe un program sportiv.Ca să audă sunetul caraghios de revoltă pe care îl scoteam în asemenea ocazii,pe urmă se întorcea la filmul pe care îl doream.Astfel ,,cearta,, se transforma în răs ,devenind una din distracțiile noastre obișnuite.
Însfârșit era vineri !Eu mai trebăluiam prin bucătărie, în timp ce Vlad a tras o fugă pentru 2-3 ore la spital,ca să-și viziteze pacienții operați cu o zi în urmă.S-au întors aproape împreună cei doi bărbați ai mei : mai întâi Mark, cu aceeași sacoșă kaki pe care a cărat-o duminică,dar de data asta umplută cu rufe murdare de pus direct în mașina de spălat.După prima îmbrățișare m-a avertizat că sâmbăta viitoare nu va avea învoire ,în schimb avem permisiunea să-l vizităm noi.Iar când vom veni,să-i aducem rufe curate,uniforma de rezervă călcată și multă mâncare.Mi s-a părut tare dulce și nostim ,soldățelul meu.Imediat a sosit și Vlad,ca de obicei cu întârziere,că mereu se ivește încă ceva de făcut la spital.Noroc că cel puțin mâine va fi toată ziua acasă.I-am transmis ordinile din partea noului ostaș și m-am retras ca să-i las pe ei doi să discute ,,probleme militare,,Aveam intenția să aranjez masa în sufragerie,ca să servim prânzul întârziat și cina timpurie laolaltă,în prelungire.-,,Fiecare să mânânce cât poate și ce îi place,,-asta este principiul meu, în schimb pun pe masă tot ce am pregătit.
Tocmai atunci a sunat telefonul.Am răspuns imediat,curioasă cine mă sună la ora aceea.Era domnul Tom Harari,ce surpriză ! Întrebarea dacă ne poate vizita mâine seara împreună cu fiica sa Anat ,m-a surprins ,căci din ziua aceea cumplită a atentatului noi nu am mai fost în legătură.Nu am întrebat însă :,,cu ce ocazie,,...,mi se părea nepoliticos.Așa că am răspuns :,,cu multă plăcere,veniți.!
Ora 18 vă convine ? 
Perfect,orice oră este bună atunci când suntem cu toții acasă.
Cu asta s-a încheiat discuția.Mi-am continuat treaba .Abia atunci când ne-am așezat la masă,Vlad a întrebat cu cine vorbisem înaine,erau cumva părinții ?
Nu,cu ei am vorbit după masă ,pe la 3.Le-am spus deja ,,Șabat șalom,,
Acuma însă a sunat domnul Tom Harari ,vrea să ne viziteze mâine seara împreună cu fiica sa Anat.
???
Iartă-mă,tu nu știi despre cine vorbesc,trebuia să-ți fi povestit de mult despre Tom.
Tom ???
Ei da,mâncăm sau povestesc mai întâi ?
Mâncăm,interveni Mark.Ce atâta grabă cu povestitul,bine că vine și că o aduce pe Anat cu el.Nu ne-am mai văzut de atunci,știți voi !
Ți-e foame,puișor ? Hai începeți să mâncați,eu pot să povestesc în același timp.
Apoi m-am adresat lui Vlad ,reluând povestirea cu momentul când am văzut  la televizor atentatul,mi-am dat seama că era tocmai autocarul cu care călătorea copilul nostru și am început să urlu în mijlocul unei ședințe cu directorul și șefii de secții.Oamenii m-au calmat și încet-ăncet am devenit conștientă că trebuie să întreprind ceva.Directorul m-a îndrumat să plec cu un taxi la liceu,așteptând acolo vești despre situația clasei.În curtea liceului erau zeci de părinți îngrijorați dar nimeni nu venea să ne informeze ,iar noi nu știam cu ce să începem.M-am așezat pe o piatră,atât de disperată ,încât mi s-a șters parcă creierul și nu aveam nici o idee ce-i de făcut ,unde să caut ?Și atunci s-a apropiat de mine Tom Harari,mi-a spus că Anat ,fata lui, e colegă cu Mark și el nu are de gând să stea în curtea  asta până ce se lasă întunericul.Ce facem ?M-a învitat în mașina sa și a pornit.Unde ?
Oriunde se va putea obține o informație.O să începem cu spitalele,dacă nu găsim copiii acolo,vom pleca mai departe,la poliție,la Ministerul de Securitate internă,la Ministerul Învățîmântului.Undeva până la urmă se va găsi un răspuns.
M-am lăsat condusă de el,căci eu nu eram în stare de nimic: mâinile picioarele s-a transformat în vată,iar capul nu lucra.Ne-am oprit mai întâi la Ichilov,și norocul ne-a surâs :Mark deja sosise cu un elicopter și intrase în operație,iar Anat era în stare de șoc la spitalul din Bar Șeva.Cu asta s-a terminat,de atunci nu ne-am mai văzut.Eu am coborât la etajul minus 2,iar Tom a plecat la Ber Șeva.Asta-i tot.
Și de ce îi spui Tom acestui amabil necunoscut ?
Și el mă strigă doamna Maia,deoarece în goana asta înfrigurată ne-am dat seama că ne-am mai cunoscut cândva,cu mulți ani în urmă,V-am povestit o dată că am avut o încurcătură cu poliția din cauza unui vecin țicnit ?Ei bine,am descoperit că ofițerul cel cumsecade care m-a găsit nevinovată și a anulat dosarul,era tocmai acest domn Tom Harari.Atunci încă mi-a spus înainte de eliberare să-l strig Tom,fără formalități,iar o dată în viață o să ne mai întălnim noi ,dar în împrejurări mai bune.Acuma acest domn este o persoană de vază,cu o funcție strict secretă.
Dar nu mi-a păsat atunci cine este și ce face,din moment ce mi-a deschis toate drumurile ca să-mi găsesc copilul,și culmea ,eram super fericită că l-am găsit în viață,chiar dacă era in mijlocul operației.Nu știu dacă ți-am spus,l-a operat colegul tău Pinhas Drori .Ei ,acuma se poate mânca.
Îmi pare rău ,spuse Vlad cu un glas spășit.Regret că ați trecut printr-un asemenea necaz,iar eu nu am fost prezent.Chiar poimâine am să-l caut pe Pinhas ca să-i mulțumesc.
Bine,a fost drăguț cu noi ,ne-a dat și o rezervă cu un singur pat și două fotolii pe care m-am întins eu câteva nopți.
Doamne ,Dumnezeule !!!exclamă Vlad.Unde am fost eu, când era nevoie de mine acasă ?Și tu așteptai de ajutor de la oameni străini !...
Gata cu discuția asta ! Mîine o să avem ocazia să-i mulțumim lui Tom și încheiem cu acest subiect.Hai ,Șabat șalom , poftă bună, vreau să-mi spuneți că vă place.
Mie îmi place ,și încă cum !Toată săptămâna am înghițit numai mâncare de cazan,acuma e posibil să nu-mi placă mâncarea de acasă făcută de mama ?
Iar domnul Harari ți-a oferit doar un tremp ; la urma urmei el își căuta fiica,pe Anat și cu ocazia asta te-a îndrumat și pe tine.E un om cumsecade,iar Anat e o fată frumoasă.!..veți vedea și voi mâine.
Vlad mi-a prins privirea și ne-am zâmbit peste capul băiatului.
A doua zi au venit amândoi după apusul soarelui ,să tot fi trecut de ora 7 și jumătate.Tom s-a scuzat pentru întârziere și mi-a înmânat un buchet uriaș cu flori.Era acel soi de buchete pe care vânzătorii le aranjează pentru clienții nepricepuți în aranjamente florale .Atunci adună cât mai multe flori nepotrivite unele cu altele ,înspicate cu multă verdeață și iată un buchet,care trebuia să fie frumos ,fiindcă e mare și scump.Clientul plătește ,fiind foarte mândru să-l ofere gazdei care l-a învitat. Eu fiind gazda,am spus desigur ,,vai ,ce flori minunate,mulțumesc !,,după care am pornit să adun toate vazele și borcanele din casă în care să introduc florile despărțite după gustul meu .Dar nu înainte de a-l prezenta pe Tom soțului meu,lăsându-i pe amândoi să discute.Când m-am întors erau deja în toiul unei conversații despre campionatul mondial de footbal ,care anul acesta se juca în Italia.I-am lăsat în voia lor și m-am așezat lângă ,, copii,,
Discuția s-a oprit atunci când eu m-am apropiat .Deci nu aveam ce face nici între ei,sau în special între ei. Am întrebat ,,-Dragilor,vreți poate să vedeți un film ?
Da,dacă se poate.Însă o să-i deranjăm pe tații noștri care discută.Mai bune ,nu.
Bine,cum crezi,Anat.Mai există însă un televizor în camera lui Mark,puteți să prindeți același program și acolo.Dar voi hotărâți.Eu merg să prepar cafele.Beți și voi ?- Ima,pentru noi doi fără cafele.am să iau în cameră o sticlă de cola rece.
Bine,mergeți,vă aduc eu de toate.
Aveam prăjituri,tartine,fructe și cola.Le-am dus pe toate în camera lui Mark .Le-am pus pe măsuța din fața televizorului și ieșind ,le-am dorit să aibă norocul de a prinde un program frumos.După aceea am așezat tratațiile în fața lui Tom și Vlad ,apoi am stat cu ei tot restul serii.Discuția a trecut spre politică, și alte probleme generale,unde îmi puteam pronunța și eu părerile.La urmă s-a trecut și la povestiri mai intime.De pildă Tom spunea că are un servici care îl solicită în întregime,de aceea nu a putut să mențină nici o căsnicie.
Anat este fetița mea de la prima nevastă.Într-o zi ea și-a luat lucrurile și copilul și a dispărut din viața mea.Fără ceartă,fără neânțelegeri bazate pe nepotrivire de caracter, fără pretenții bănești. Eu însă am înțeles-o.Chiar dacă m-a durut,nu m-am putut supăra cu ea.Știam că fetița se află în casa părinților ei.O dată pe lună îi făceam o vizită copilului,îi duceam cadouri,iar bunicilor le lăsam un cek destul de consistent .Doream să nu-i lipsească nimic niciodată copilei mele.Și nici nu i-a lipsit.
Cum de nu ați avut nici o explicație,tu cu soția ?Nu pot să înțeleg acest soi de despărțire.
Uite ce-i,nu era nevoie de explicații,fiindcă știam. O femeie poate să înțeleagă pe bărbatul ei care întârzie la servici,sau pleacă deseori în delegații în străinătate.Nu însă în cazul când bărbatul nu-i poate oferi nici o explicație,de ce a întărziat,în ce țară pleacă,ce fel de delegație e asta care durează 2-3 săptămâni,și așa mai departe.Or de câte ori mă întorceam acasă mi-era frică că n-o mai găsesc. Sau mai rău,să nu i se fi întâmplat ceva ei și copilului în lipsa mea.Și totuși ,nu puteam ,nu aveam voie să-i divulg locurile peregrinărilor mele.Sau ocupațiile mele.Mai ales că puteam s-o protejez pe ea,tocmai prin faptul că nu îi povesteam nimic.După plecarea lor ,mi-a fost foarte greu pe suflet,am înțeles cum e cu singurătatea.Mai târziu însă ,am simțit o ușurare știind-o măritată cu altcineva,deci cu alt nume.
Și mai târziu ?
Nu am mai încercat nici o căsnicie.Deși nu mai sunt în aceeași situație ca atunci,am o funcție de conducere și nu mai plec de acasă pentru mult timp.Iar de la slujbă mă întorc cel mai târziu pe la 9 seara.Totuși,nu mai vreau să încurc viața nimănui.Iar Anat ,de când a crescut și a devenit elevă de liceu,s-a mutat la mine.
Fără multe întrebări,s-a instalat și a luat gospodăria în primire.Sunt cât se poate de fericit.Avem o familie.De fapt m-am autoinvitat astăzi la voi pentru că trebuie neapărat să-i mulțumesc lui Mark.El mi-a salvat copilul în atentatul acela îngrozitor.După ce și-a revenit ,fata mi-a povestit cum Mark a tras-o în jos,spre podea ,s-a aruncat peste ea,și a încasat un glonte în umăr și în coaste fiindcă Anat se zbătea ,neânțelegând ce se petrece.Tot el a tras-o cu forța afară din autocarul gata să exploadeze. După aceea abia s-au lămurit lucrurile,dar astăzi știm că au fost victime și copii traumatizați.Din păcate nu suntem în stare să evităm în toate cazurile asemenea atentate criminale.
Discuția a mai continuat un timp pe aceeași temă a atentatelor teroriste ,o situație îngrozitoare care seceră atâția oameni nevinovați de zeci și zeci de ani.Cum o să ajungem la un capăt ,întrebam eu tristă și îngrijorată.
Cei de sus vor trebui să se înțeleagă între ei.Ce suntem noi decât simpli executanți,sau chiar cetățeni anonimi a căror părere nu cântărește la cântar.?Vedeți ,e greu să auzi într-o dimineața că au murit patru cetățeni și încă zece se află în stare gravă în spital .Au fost înjunghiați sau călcați intenționat de un autoturism. Cu atât mai greu este să afli că niște copii au fost atacați în drum spre casă după excursia de sfârșit de an școlar.Iar acești copii sunt chiar ai tăi,clasa copilului tău, însoțiți de o parte dintre părinți , care au fost omorâți de prima rafală a mitralierei.Atunci ești nu numai îngrijorat ,dar și revoltat,gata să pedepsești.Și uite așa dragii mei,intrăm într-un cerc vicios din care e tot mai greu de ieșit.
Bun,...continuă Tom,considerați că am avut o conversație particulară care s-a încheiat acuma,între noi.Se apropie timpul de plecare ,așa am hotărât cu Anat.Mâine amândoi trebuie să ne sculăm de dimineață devreme.
Chiar atunci tinerii noștri au ieșit din camera lui Mark.Anat mi-a mulțumit pentru tratație,și mi-a făcut și un compliment : 
Ați aranjat foarte frumos dormitorul lui Mark.De fapt nici nu-l pot numi dormitor ,fiindcă este o mică garsonieră în sine,cu tot ce îi trebuie unui om ,în afară de bucătărie.În rest are tot confortul, colțul de studii inclusiv computer,bibliotecă și un colț de lectură,televizor ,radio și video pentru distracție .Iar patul din spatele paravanului japonez nici nu-și trădează prezența .Cine ar bănui că e și un dormitor acolo ?Cred că aveți un bun gust deosebit doamna Maia !
Tom își ascultă fata mirat.O întrebă _ ,,de ce nu mi-ai spus niciodată mie că nu ești mulțumită de camera ta ?Doar știi că îmi pot permite să-ți cumpăr tot ce dorești ca să te simți mai bine !,,
Oh,tati,nu mă înțelege și tu greșit.Eu sunt foarte mulțumită în casa noastră.Hai să plecăm acasă ,doar nu vrei să obosim gazdele din prima vizită,altfel nu o să ne mai învite niciodată.
Ba eu te învit ,a sărit Mark.Și acuma te conduc la mașină.
Ei glumim ?Și noi vă învităm cu plăcere ,veniți ori de câte ori aveți timp liber.Cu asta Vlad a pornit și el pe urma musafirilor .Eu am rămas să strâng paharele,și toate resturile tratației.Băieții mei s-au întors abia după vreo 20 de minute.De ce au lipsit atâta timp ?Deoarece Mark și Anat mai aveau ceva să-și spună,iar cei doi tați și-au mai povestit  câte ceva,probabil despre campionat,până ce tinerii au încheiat consfătuirea.Mark m-a anunțat că el se retrage,are nevoie de niște ore de somn bun,deoarece mâine va pleca foarte devreme.Săptămâna viitoare el nu va primi învoire,însă noi doi avem voie să venim la el.Vor veni și alți părinți,cu multă mâncare ; ni se va permite să prânzim împreună la iarbă verde.Eu am înțeles aluzia.Sâmbăta următoare ne-am prezentat la unitate pe la ora 12,împreună cu o masă uriașă de mame și tați.Eram și noi dotați cu ,,multă mâncare,,și cu o pătură pe care se putea lua o masă în trei.De data asta a fost însă o masă în patru : a venit și Anat la acestă întălnire.Dar până la urmă a fost o zi foarte plăcută ,chiar amuzantă.În drum spre casă m-am adresat lui Vladi :
Dragule,nu mai e nevoie să-l înveți nimic pe fiul tău.Se vede că se descurcă singur excelent. ....-,,Da,mi-am dat seama și eu,ce vrei,e băiat mare !
Ai apucat să schimbi cu el o vorbă astăzi ,cel puțin în legătură cu programul pentru săptămâna viitoare ? Bine,a fost ocupat cu Anat,eu înțeleg ...Totuși trebuia să ne explice...
Mămică geloasă,lasă-l să se bucure cu Anat,e o fetiță drăguță și cuminte !Și cu mine a vorbit destul,ca să-mi comunice că nu va mai veni acasă în următoarele două săptămâni,până la depunerea jurământului.Ne va comunica când exact și unde va avea loc evenimentul..Mi-a cerut să aducem cu noi și bunicii.Te-ai calmat?
O.K.,deci avem două săptămâni libere.Putem să facem o mică ,,ieșire,,ce zici?
Până la urmă am hotărât ? Mâine vom face o vizită la părinți ; eu voi porni direct de la servici,iar mai târziu ,când și Vlad va ieși din spital mă va lua acasă .Cu ocazia aceasta va avea și el destul timp să-i vadă și să mai stea la ,,o cafea de vorbă.,,Deși el știa că vorba lor se asociază cu o masă gustoasă în locul cafelei.Deci Vlad a intrat în casă înainte de ora 6,și am mai stat până pe la 9.Printre altele,Vlad aruncă câte o privire fiecăruia dintre cei trei mai vârstnici, ca să-și dea seama dacă starea sănătății lor e în ordine.Ady avea doar rolul să converseze cu noi și să ne servească .Cu Dudu ne vedem rar., este și el ocupat și nici nu mai locuiește în Tel Aviv. S-a mutat la Modiin,nu numai că ar fi mai aproape de locul de muncă,ci din ambiție,ne-a zis el.Chiar dacă personal nu duce lipsă de bani,nu acceptă prețurile chiriilor din ,,marele oraș,,.Nu e de acord că nu există un control financiar asupra chiriilor ,iar fiecare proprietar își permite să ceară mii de șekeli pentru o garsonieră mediocră,de parcă țara asta este moșia lui taică-său.În fine,eu nu am nici o intenție să-l contrazic pe frățiorul meu,cu atât mai mult cu cât știu că are dreptate.Noi ,adică Vlad ,eu,Dudu,suntem astăzi oameni cărora banii nu le lipsesc.Suntem în stare să ajutăm cu tot dragul persoane cu adevărat în nevoi chiar cu sume mari.Dar suntem cumpătați și nu aruncăm banii pe fereastră,ca să îmbogățim pe alții mai mult decât sunt.Despre astfel de probleme vine vorba mereu la întălnirile noastre.Astăzi Vlad s-a înflăcărat într-atât,încât a povestit despre spitalul de cardiologie întemeiat de tatăl său,despre modul cum se tratează acolo pacienți săraci în mod gratuit,ceea ce nu dăunează spitalului deoarece se internează acolo și pacienți cu stare ,ale căror onorarii acoperă și cheltuielile pentru ceilalți.- ,,Asta a fost ideea tatălui meu,și l-am respectat pentru asta .Ulterior eu am hotărât ca în calitate de moștenitor voi păstra obiceiul.Am împărțit jumătate din acțiuni medicilor cu multă vechime în spital care cunosc de mult secretul celor două categorii de pacienți,cu condiția să continue obiceiul introdus de tata,fără ca să știe nimeni și să nu se facă nici o deosebire dintre bolnavii bogați,și cei săraci care nu pot plăti.
Este extraordinar,asta e ceva unic.Te felicit ,fiule,că ai reușit să continui hotărârea tatălui tău.După asta și mama s-a apropiat să-l sărute pe creștet,fără a mai rosti un singur cuvânt după cele spuse de tata.Atunci Vlad reveni cu ideile sale despre spital.Avea de gând să facem o vizită inopinată,cu mine împreună,nu atât ca să ne distrăm la Berlin,cât ar vrea ca eu să controlez registrele din ultimii doi ani,pentru a ne convinge că totul merge strună,conform înțelegerii.
Vedeți,treaba este puțin complicată.Eu am lăsat la conducere oameni de încredere,medici excelenți specialiști în cardiologie,însă nici unul nu este economist.Nici doctorul Iosi Kaufman care se ocupă cu dosarul secret despre care vorbeam,mi-a zis la despărțire :-,,Vlad,eu sunt cardiolog și nu ecinomist.Să nu te superi dacă vor fi și încurcături ,or eu nu am să mă consult cu cei de la contabilitate ,ca să nu se răspândească secretul nostru cu bolnavii lipsiți de mijloace.Dacă bogătașii vor înceta să plătească ,aflând pe câți pacienți îi întrețin ei, atunci s-a desființat spitalul nostru.,,Omul are dreptate.Dar eu i-am promis că aul viitor voi veni cu Maia,care o să-i facă o revizie contabilă ca el să fie liniștit.Numai cu aventura mea prelungită în Africa au trecut deja doi ani și nu m-am ținut de cuvânt.Aș vrea să plecăm după depunerea jurământului la unitatea lui Mark,căci oricum nu va mai putea veni acasă .Ca să nu uit,Mark mi-a cerut ca în ziua cea mare să vă învit și pe voi în numele său.Așa ,ca să fie de față întreaga familie la eveniment.
Vladi,îi spun eu în fața părinților,tu știi că nu mă dau în vânt după o vizită în Berlin.Dar dacă pot fi de folos,desigur că sunt de acord să plecăm.Mai am însă o rugăminte : s-o luăm cu noi pe tanti Mali.vreau s-o consulte cardiologii tăi cei buni.Iar la întoarcere ,să aranjezi o escală de trei zile la Praga.Acest oraș doresc într-adevăr să-l vizitez,mai ales să văd și locurile unde te-ai născut și ai crescut tu.
Vlad mă privi puțin surprins,apoi privirea i se lumină ,întinerindu-l cu 20 de ani.
Draga mea,chiar vrei să cunoști orașul copilăriei și adolescenței mele ?Desigur că se poate,tot ce vrei tu se poate.Întreab-o și pe Tani Mali dacă este de acord cu planul tău.Mali era în sufragerie,în fața noastră și asculta tăcută discuția noastră.Ultimul timp era din ce în ce mai liniștită,mai absentă,mai docilă. A clătinat capul afirmativ ,spunând doar câteva cuvinte : sigur,sigur,dacă voi credeți că e bine ,atunci vom pleca.
Peste o lună am pornit la drum.Mark se pricepea să golescă frigiderul și fără ajutorul meu,mai ales că bunica venea din când să aerisească casa și să mai introducă niște mâncare gătită pentru puișorul ei de nepot.Dar mai important pentru mine era faptul că îl știam în compania lui Anat,evident în zilele libere.Prezența fetei lângă ,,puișorul..meu,îmi ridica toate grijile de pe inimă .și liniștită fiind în privința băiatului,am început să-mi fac planuri plăcute pentru zilele următoare.Tanti Mali se simțea bine,călătoria cu avionul și o viitoare schimbare în existența ei monotonă,au înviorat-o și i-au îmbujorat obrajii.Călătoria a trecut pe nesimțite,fără emoții sau ,,rău de zbor,,la niciunul dintre noi.Am ajuns la Berlin spre seară,dar constat că în acele locuri întunericul cade foarte târziu.Ieșind din aeroport am constatat că mai eram în plină zi,lumină ca la ora prânzului.
Acuma ,Vladi,ce facem,căutăm un Taxi ?
Nu căutăm nici un taxi.Suntem așteptați.Uite-l pe Karl,vine spre noi în pas alergător.De fapt el este singurul pe care l-am înștiințat de venirea noastră.
Karl era un bărbat trecut de 35 de ani ,cu alură de sportiv-campion,înalt și mușchiulos și prezentabil ; în nici un caz nu-și arăta vârsta.Mi se părea oarecum cunoscut,fie din povestirile lui Vlad i-am alcătuit un portret numai pentru mine,fie că pe undeva amintea vag de Arnold Schwarzeneger. Am optat pentru varianta a doua atunci când a venit rândul meu să mă îmbrățișeze ,după ce încheiase cu Vlad.Mi-au părâit toate oasele,mă miram că încă nu m-am împrăștiat în momentul când însfârșit mi-a dat drumul.Am avut prezența de spirit să-i spun că doamna de alături este mama mea și că este cam șubredă.Însă nu era nevoie :Karl avea bun simț  : s-a aplecat în fața lui Mali,i-a luat mâna și și-a sărutat-o în modul cel mai ceremonios.Și ca să fie mai sigur ,i s-a adresat lui Vlad :
Herr Doctor,das ist die Swiegermutter, ?(d-le doctor,este soacra dvs, ?)
Vlad a râs, dar a confirmat situația -,,vezi bine,și eu am o soacră,,! după care au intrat în discutarea problemelor practice.Deci ,Karl ne-a rezervat două camere la pensiunea unde Vlad a mai locuit și data trecută.Acuma suntem așteptați acolo,iar pentru mâine dimineața el ne stă la dispoziție pentru toată perioada șederii noastre în Berlin.Să spună numai domnul doctor când....
Ascultă ,cred că ai memorie scurtă Karlchen...Ne-am despărțit ca prieteni și atunci ne spuneam pe nume.Așa că mai lasă-mă cu ,,domnul doctor ,,încolo și încoace.Te rog ca cel puțin cu mine să fii mai puțin viking.Clar ? 
Când vom ajunge la pensiune ,  voi stabili o întălnire cu dr. Kaufman și te voi suna imediat ca să afli programul pentru mâine .Te găsesc eu acasă sau undeva pe drum dacă nu ți-ai încheiat tura pentru azi. O.K.?.
La pensiune ni s-a făcut o primire surprinzătoare : toți angajații ne așteptau aliniați la intrare,de parcă ar fi sosit prințul moștenitor al unui imperiu.Vlad se  mira ce amintire grozavă a lăsat în urma sa cu atâta timp în urmă ? În afară de patroană nu-și amintea de nimeni.Nu mai vorbesc de mine și de tanti ,care pur și simplu ne-am speriat.i-am șoptit soțului meu-,,Vladi,oamenii ne confundă,poate mai așteaptă și pe alții !,,Dar după ce patroana l-a îmbrățișat cu foc,iar pe Mali și pe mine ne-a sărutat pe ambii obraji,s-a dovedit că nu era nici o confuzie.După ce ne-am instalat în cele două camere /care comunicau printr-o ușă glisantă/.unde ni s-au pregătit flori,ciocolată și o sticlă cu un vin special ,de zile mari,am coborât în sala de mese pentru a servi cina.Era o cină festivă ,pentru oaspeți de seamă,de care au profitat și ceilalți șase musafiri cazați acolo .Doamna a ridicat primul pahar ,cerând atenția tuturor celor prezenți : -,,Onorați musafiri,avem onoarea să cinăm astăzi împreună cu dl . doctor Vlad Wasserglas ,cu soția și doamna soacră.Dl doctor,directorul și proprietarul Spitalului de Cardiologie care îi poartă numele,cu aproape trei ani în urmă a părăsit toate sarcinile sale ,ca să plece ca medic voluntar în Africa unde și-a sacrificat timpul prețios și sănătatea în folosul omenirii oropsite.Doamnelor și domnilor,avem în mijlocul nostru un EROU !
Karl nu și-a ținut limba,îmi șopti Vlad îmbufnat.Cred că trebuie să răspund cu câteva vorbe.Nici nu știu ce să le spun.
Spune-le ,,poftă bună,,și trimite la masa lor niște vin.O să le placă mai mult decât o cuvântare.
Așa-i,stai să vezi acuma.Vlad se ridică și făcu un semn amabil către masa cu cele șase persoane .Se făcu liniște ,toți ochii erau îndreptați căte el.
Doamnelor și doamnelor,în numele meu personal ,al soției și al mamei noastre aici de față,vă dorim poftă bună și o seară plăcută.Serviți ,vă rog ,din vinul nostru,ca să bem un ,,prosit,,împreună.Fata care mai stătea lângă noi,așteptând probabil și alte comenzi,a fost destul de isteață ,ca să apuce imediat două sticle ,îndreptându-se către masa de vizavi.Vlad o încuraja cu o mișcare a capului.Când s-a întors i-am spus eu că a fost deșteaptă și promtă,că noi nu mai avem nevoie de nimic,deci ea este liberă să se ocupe de treburile ei.Noi ne-am calmat între timp de emoțiile prin care am trecut,deci ne-am servit cu delicatesele pregătite în cinstea noastră,inclusiv vinul aromat,vechi și probabil și scump.Chiar și tanti Mali a băut puțin ,cu privirea la Vlad ,așteptând ca el să-i interzică.Dar el ,din contra,a ridicat paharul ,spunând ,,Le haim,dragele mele,să ne fie numai bine de acum înainte,nouă ca și celor pe care îi iubim.,,Eram aproape gata de a ne retrage în camerele noastre,când un bărbat tânăr de la masa vecină,s-a ridicat cu paharul în mână ,îndreptându-se spre noi.
Doctor Vlad Ostfeld,Lehaim și mulțumesc pentru tratație.,spuse el în limba ivrit.Te cunosc din Tel Aviv,ai operat-o pe mama mea de cataractă.Ai fost minunat.Și comesenii mei te cunosc,suntem trei frați cu soțiile.În trecere prin Berlin,ne îndreptăm spre Viena și încheiem călătoria la Paris.Frumos traseu,nu-i așa ?Sărbătorim câteva evenimente de familie.
Hei,strigă Vlad ,de ce n-ai spus de la început că sunteți israeleni ?Reușeam să ne cunoaștem mai bine,păcat.Acuma suntem obosiți și ne vom retrage îndată,dar și mâine este timp.
Câte zile mai rămâneți aici ?intru și eu în vorbă,tot în limba noastră.
Nu mult,dar totuși vreo 3-4 zile vrem să ne plimbăm ca să vedem ceva din acest oraș.Nici nu știm de unde să începem.
Mâine dimineața  ne vom întălni la micul dejun.Soțul meu  este un ghid excelent,o să vă facă un plan amânunțit al plimbărilor.
Cu asta ne-am ridicat toți trei,am făcut semne de salut către masa israelenilor,care ne-au răspuns cu entuziasm,ca toți israelenii.Erau totuși liniștiți,vorbeau în șoaptă,contrar obiceiului ;la noi se vorbește tare,cu înflăcărare,doar suntem orientali !.Înainte de a ieși Vlad s-a întors ca să-i întrebe cum se numesc.A răspuns tot amicul nostru : Frații Gold.Eu sunt Beni,acolo mai sunt restul Golzilor Daniel și Marcus,în compania nevestelor.Noapte bună,doamnelor și ție doctore, eroii trebuie să se odihnească.
Las-o baltă cu eroismul meu.,nu sunt singurul...!
În noaptea aceea am dormit tun,până și tanti Mali tot repeta  că de mult nu a mai dormit o noapte întreagă fără a se trezi de mai multe ori.Ce mai ,eram obosiți de emoțiile călătoriei .Pe când ne pregăteam să coborâm la micul dejun ,Vlad l-a sunat pe dr.Kaufman care deja se găsea în spital.Din baie am auzit explozia de bucurie și apoi restul de convorbire desfășurată pe cele mai înalte tonuri de ambele părți. Acuma de Vlad,nu mă miram,că totuși devenise israelian într-un sfert de veac, dar Kaufman,chiar dacă era evreu,totuși unul ,,Yeki,,trăit și educat în Germania.Concluzia era că amândoi se bucurau tare de revedere. Când am ieșit gata îmbrăcată m-am dus să controlez dacă Mali e bine ,dacă cumva are nevoie de ajutor. Dar nu-i trebuia nici un ajutor,deja terminase dușul și își alegea toaleta.
Când ne-am așezat la masă ,nici n-am apucat  să gustăm din bunătățile frumos aranjate și potrivite pentru o masă matinală ,când tot grupul de israeleni,Golzii cu nevestele ,ne-au înconjurat ca să ne salute și să ne sărute pe mine și pe Mali ,toți șase la rând.Vlad s-a bucurat numai de o strângere de mână și o lovitură pe spate din partea bărbaților,plus un zâmbet fermecător de la soțiile lor.
Eu sunt Maia,iar doamna este Mali,mama mea.
Dar de ce te-au strigat aseară altfel decât numele tău adevărat , dr.Ostfeld, -a vrut să afle Beni Gold, probabil că și ceilalți.
Eu sunt înscris în acte cu două nume ,Wasserglas după tata,și Ostfeld ,fiind numele bunicilor mei uciși în timpul războiului în casa lor din Karlovy Vary.Vă dați seama că este prea complicat să cer oamenilor să pronumțe două nume atât de lungi.Colegii mei din Tel Aviv au preferat să mă strige Ostfeld,mai scurt și ...cu semnificații .La fel soția și fiul meu,au trecut în întregime pe Ostfeld.
Cu explicația asta s-au mulțumit noii noștri prieteni,după care s-au retras la masa lor ca să mânânce bine înainte de o plimbare lungă printr-un oraș străin,mare și frumos.Iar Vlad s-a ținut de cuvânt și le-a însemnat pe o foaie de hărtie locurile care merită vizitate neapărat în oraș,inclusiv numerele autobuzelor cu care să circule.Am aruncat o privire rapidă să văd și eu unde ne vom plimba ; Nu am reușit să prind din prima privire decât începutul  : Muzeul evreiesc din Temolul Cupolei de Aur ,din apropierea Alexanderplatz ; aleea Unter den Linden-plimbare pe jos, Catedrala,Opera de Stat,Poarta...și gata,mai mult nu am reușit să mai văd .În mașina lui Karl,l-am întrebat pe Vlad dacă și noi ne vom plimba pe acel traseu.
Desigur,dar nu azi,și în nici un caz în ritmul Golzilor.Ei sunt tineri,au putere să umble,dar mai ales se și grăbesc,trebuie să plece mai departe spre Viena.Noi avem astăzi programul de vizitat Spitalul ,unde trebuie să vedem cum mai merg treburile,dar mai ales vreau ca totodată tanti Mali să fie consultată de către specialiștii spitalului.Toți sunt cardiologi excelenți.Mai ales Iosi.
După asta vom avea destul timp de plimbare,veți vedea tot ce e mai interesant ,vă promit eu.Sper o să mai venim și cu alte ocazii , o dată o să-l luăm și pe Mark,evident,după terminarea serviciului militar.
Karl ne-a lăsat la intrarea în spital ,după ce i-a cerut cu Vlad să-l cheme oricând vom avea nevoie de el.Cum am deschis ușa ,ne-a venit în întâmpinare un bărbat înalt,bine legat ; avea părul șaten,des și buclat,o față cu trăsături plăcute ,dar mai ales un zâmbet frumos ,de om bun.inimos.Eram aproape sigur că îl aveam în față pe Yosi Kaufman,prietenul pe care îl cunoșteam numai după voce,din convorbiri telefonice.Când s-a apropiat de noi și în primul rând m-a ridicat în brațe până la înălțimea sa ca să mă sărute pe obraji,m-a convins că nu am greșit.Apoi m-a lăsat jos încet,cu grijă,de parcă îi era frică să nu mă sparg ,s-a aplecat ca să-i sărite mâna lui Mali,și la urmă l-a prins în brațe pe Vlad ca un urs ,l-a strâns gata să-l sufoce ,până ce am strigat eu : destul,mi-l omori.!Asta a fost prima întălnire cu doctorul Kaufman.
Domnul acesta are mâini moi și plăcute ca un înger...nu glumesc...dar în două situații : când operează și când o mângâie pe Inga,soția lui.În rest ,vă recomand să vă feriți de ,,gingășia,,sa ,stați la distanță !
În camera personalului medical ne-a așteptat altă surpriză .Toți medicii și asistentele s-au adunat pentru a-l primi pe domnul Director ,cred că erau vreo 30 de persoane acolo.M-am speriat și mai tare când am văzut în mijlocul mesei de consiliu un tort uriaș ,ornamentat  ca pentru o nuntă și două buchete de trandafiri albi pentru cele două doamne !Aș fi fugit să mă ascund undeva dacă nu eram într-un loc necunoscut.Vlad ,neavând încotro,a ținut un scurt discurs de ,,bun găsit,,a înconjurat masa,strângând toate mâinile care se îndreptau spre el,după care a rugat să fie învitat și el la prima vizită a medicilor prin saloane.Imediat o soră i-a adus un halat alb și o pereche de mănuși,ia odaia aproape s-a golit.Au rămas cu noi doi doctorași începători și o asistentă.care s-a prezentat Sora Angela,cu care am dat imediat mâna.Pe urmă arătând spre cei doi tineri,a continuat prezentările : 
Domnul doctor în biologie Herman Roth,șeful laboratorului, și domnul doctor anestezist Wolfgang Schwartz. Cei doi ,,adolescenți,,cu titlu de doctori au sărit în picioare ca să ne sărute mâna,mie și lui Mali,apoi ne-au învitat în laborator,ca să facă câteva analize ,,onorabilei doamne(,,De gnedige Dame,,)din ordinul domnului director adjunct Kaufman.I-am spus în limba noastră lui Mali : -,,Mamale,hai să-i urmăm dacă e ordin,dar să nu-mi ceri ca și acasă să te strig ,,die gnedige Dame,,
-S-ar putea să am pretenții mai mari când ajungem acasă,să-i înveți și pe frații tăi cum trebuie să vorbească.Dar acum nu avem încotro,deci hai să mergem.
Am petrecut în laborator cam o oră.Mali a fost liniștită și ascultătoare ,mai multe emoții am avut eu .  I s-au luat probe de sânge de două ori,o dată la început,apoi înainte de a ieși,probabil o nouă verificare.Între timp i-au făcut un E.K.G., o ecografie și încă un E.K.G. sub ultrasaund și o verificare a funcționării rinichilor printr-o analiză complexă a urinei.Toate astea ne-au luat ceva timp.La ieșire sora Angela ne-a condus într-o rezervă frumos mobilată și de o curățenie de puteai să te culci și pe jos.
Domnul doctor a rugat să-l așteptați aici,în timp ce doamna se odihnește pe acest pat. Imediat ce se vor încheia vizitele,domnii doctori vor veni să măsoare tensiunea arterială,și mă rog,ce mai trebuie.Iar pentru masa de prânz vă rugăm să ne onorați cu prezența la restaurantul spitalului .
Însfârșit am rămas singură cu Mali.Ea s-a întins pe pat și chiar îi prindea bine odihna asta după ce au chinuit-o cu analizele.Eu m-am așezat comod într-un fotoliu aproape de pat.În colț se mai afla o măsuță cu două fotolii asemânătoare,probabil pentru eventualii oaspeți ai internaților.Am ținut-o de vorbă pe Mali ca să nu adoarmă .Ea mi-a spus la un moment dat că poartă de mulți o taină grea în inima ei,și că într-o zi vrea să mi-o destăinuie.M-am cam speriat ,gândind că mătușa mea preferată ar putea s-o ia razna,adică să arate niște simtome de senilitate.Voi vorbi cu Vlad despre asta,deși la cei 67 de ani ai ei,mi se părea mult prea devreme.Tocmai atunci a intrat dr.Kaufman.
Ce fac doamnele mele,v-ați odihnit ?
Eu sunt odihnită,mămica trebuie întrebată.
Păi nici nu te-am întrebat pe tine,era vorba de pacientă.
În acest timp el și-a adus încă un fotoliu ca să stea în apropierea noastră.
Înainte de consultație,am o întrebare :unde l-ai părăsit pe soțul meu ?
Nu l-am părăsit eu,a fost el răpit de masele înflăcărate de angajați.Îl iubesc peste orice măsură,toți,femei și bărbați laolaltă.
Nu înțeleg de ce îl iubesc...doar dacă în mod serios vrei să-mi explici.
Sigur,văd că domnul ,,modestia în persoană ,,nu ți-a povestit chiar totul.Ei bine,am să-ți spun eu. Când a murit tatăl său,cu aproape trei ani în urmă,a căzut bomba peste noi toți :vedeam deja spitalul închis sau vândut ,iar noi toți șomeri.Să zicem că personalul calificat se putea aranja cumva,chiar dacă nu în condiții atât de bune ca aici.După vreo zece zile de tensiune,mă sună Vlad ca să-mi spună că va veni peste două ore până aici ,iar eu trebuia să adun tot personalul în sala de ședințe.Tot,l-am întrebat ,sau numai medicii ? -Nu,toată suflarea,până și personalul de curățenie în interior și afară.-M-am conformat.Vlad a venit,ne-a rugat să ne așezăm cu toții dacă e loc,oricum trebuie să ne comunice ceva important.Aseară a aflat că defunctul său tată i-a lăsat lui moștenire acest spital ,el fiind singurul proprietar .Adică nu mai erau acționari care să aibă un cuvânt în hotărârile sale.Aceleași drepturi le-a lăsat și lui Vlad.Dar,el personal nu era interesat să fie proprietar și director al spitalului . Toată lumea s-a ]ngrozit ascultându-l . -Ce rămâne cu noi ?se întrebau toți.Dar Vlad își continua cuvântarea cu privirea ațintită pe un punct fix pe masă,ca și cum ar fi fost singur în încăpere.
Eu voi pleca în Africa pentru câteva luni ca să fiu de folos oamenilor amărâți de acolo.Cu o echipă de medici voluntari. După aceea mă voi întoarce acasă în Israel la familia mea și la pacienții mei.Acest spital va rămâne să funcționeze ca și până acum.Numai cu altă conducere : DL.prof.dr. Steiner va ocupa funcția de director general până în ziua pensionării.Atunci va fi înlocuit de dr.Kaufman,care până atunci va ocupa funcția de director administrativ,dar fără a renunța la obligația de a funcționa ca medic chirurg.Șefii de secție ,rămân pe locul lor,la fel toți medicii și restul personalului din toate secțiile.Fără nici o excepție ,nimic nu se schimbă ,nici tratamentele oferite pacienților.Doctorul Kaufman va avea grijă de toate,ca și de mărirea salariilor cu 20%petru absolut toți cei care lucrează în spital.
Ce să vă spun,nimeni nu a apucat să vorbească deoarece Vlad a și plecat pentru a nu suporta valul de mulțumiri care era pe cale să se dezlânțuie.Ei bine,acest val s-a dezlânțuit acum,iar eu nu am reușit să-l salvez.Acuma,gata,să ne apucăm de consultarea pacientei.
Fără a face o pauză,Iosi s-a întors către Mali : --Stimată doamnă,te-ai odihnit destul,acuma așează-te în popo și permite-mi să te ascult.A urmat tot ritualul,tensiune arterială,ascultarea cu stetoscopul pe piept și pe spate,lovituri pe coaste cu buricul degetelor,pipăirea abdomenului, măsurarea pulsului.
Există și un aparat electric care face o serie de oprațiuni din cele făcute acum de mine,dar eu sunt un demodat.Mâna și urechea mea sunt mai fidele și nu depind de variațiile de curent electric.Bun, sunt lămurit ,mai târziu vor fi și rezultatele analizelor.Când Vlad va scăpa viu și nevătămat din ghiarele mulțimii îndrăgostite,vom merge cu toții la masă.Cu liftul,nu pe jos.Până atunci o să ni se alăture și doctorul Steiner.
Restaurantul spitalului s-a îmbunătățit vizibil de când Vlad a mâncat aici ultima dată.Nu mai era autoservirea caracteristică unor asemenea locuri,ci un reastaurant adevărat,unde doi chelneri erau la dispoziția ,,clienților,,servind trei feluri de mâncare la masa de prânz.Personalul intern era servit pe gratis,cei de afară,familiile pacienților ,vizitatorii,își plăteau consumația.
Noi am luat masa împreună cu prof.Steiner și dr.Kaufman ,într-o atmosferă foarte plăcută.Cum era de așteptat,zburau întrebări și răspunsuri : cum a fost în Africa, cum ne descurcăm noi cu atentatele teroriste,dar ei cum se descurcă cu teroriștii lor,mai greu,nu ?au dat de ceva nou,necunoscut până acum.!Dr.Steiner a fixat o întălnire pentru a doua zi la ora 11,cu noi toți.Vrea el personal s-o consulte pe tanti Mali,cu rezultatele analizelor în față,iar lui Vlad ține neapărat să-i recomande medicamenrte contra malariei.Așa ne-am înțeles. Vlad s-a gândit să rămână în spital ca să discute mai pe larg cu domnii colegi,în timp ce Karl mă va duce pe mine și pe Mali la o plimbărică prin centrul comercial,dacă vrem. Poate ni se trezește interesul pentru vreo cumpărătură,sau vrem să stăm la o cofetărie și să luăm o înghețată.Oricum,Karl va fi prezent în preajma noastră ca să ne ducă la pensiune ,ca în final să ne odihnim.Neapărat să ne odihnim ,deoarece diseară suntem învitați la mama sa,în casa de lângă Thiergarten.Eu nu am replicat ,chiar dacă am deschis ochii mari a mirare.Vlad m-a înțeles,și în timp ce îmi strecura în poșetă o carte de credit nou-nouță pentru eventualele tărguieli,mi-a spus :
Cumpărați-vă dragele mele tot ce vă poftește inima.Iar vizita din seara asta va fi plăcută,n-ai să crezi câte schimbări în bine au intervenit.
Când crezi că vei veni acasă ?Ai multe treburi pe aici ?
Nu,de loc.Vizită de prietenie neto.Voi veni cam spre ora 6.Mama ne așteaptă pe la 8,30-9.Avem timp.
După ce ne-am instalat în mașină ,Mali m-a întrebat dacă vreau într-adevăr să mă pun pe cheltuit bani.
Nu cred,eu personal nu am nevoie de nimic.Înainte de plecare vom lua câteva atenții pentru părinți,lui Mark, Adi și dacă găsim ceva pentru Dudenca...Sau lui îi iau o sticlă de Wisky și un parfum din aeroport. Doar dacă tu vrei ceva ,mamale,ne putem opri ca să aruncăm o privire.
A nu, nu vreau nimic.Eu zic să ne facă domnul Karl un tur al centrului ,să vedem cât e de frumos,eventual să stăm puțin la o înghețată,iar după asta să ne întoarcem la odihnă.Ce zici ? 
O.K. !cum zici tu ,așa să fie.!
După un tur al orașului făcut la propunerea insistentă a lui Karl,de data asta ghid turistic foarte bun , nu numai șofer, ne-am întors la pensiunea noastră,dar nu înainte de a mânca o înghețată excelentă într-o cofetărie ,,bibelou,plasată cu mult gust pe aleea ,,Unter den Linden,,I-am spus lui Karl că îi mulțumesc pentru plimbarea aceasta încântătoare și mai ales că ne-a învitat tocmai în această cofetărie și nu altundeva.Am uitat gustul înghețatei,în schimb nu voi uita acest local-miniatură decupat dintr-un basm al Fraților Grimm.Erau într-adevăr locuri frumoase în acest oraș,care pe vremuri a avut o asemenea putere de atracție asupra intelectualilor evrei.Încerc să nu gândesc mai departe ,vreau să rămân doar cu plăcerea acestei după amieze.În continuare ne-am odihnit ; M-am strecurat în patul comod al lui Mali pentru că vroiam să ne depânăm impresiile despre ziua întâia în Berlin.Trebuia totodată s-o informez în legătură cu vizita din seara acesta în casa mamei lui Vlad.Mali însă m-a întrerupt : 
Maiale,nu-i nevoie să-mi povestești nimic.După atâția ani mi-a ajuns și mie câte ceva la ureche.De dragul lui Vlad ,noi vom fi politicoase,zâmbitoare,civilizate.Din moment ce ne-a învitat ea personal ,înseamnă că a intervenit o schimbare în atitudinea ei față de tine ; înțeleg că a fost dorința ei să te cunoască ,și poate să facă ,,șulem,,în familie.Mergi pe ideea asta,fără emoții.Vlad știe să te apere...
Bine,dacă crezi că-i așa,de fapt tu te pricepi la psihologie și nu eu.Vrei să dormi ?
Mi-ar prinde bine,o singură oră e deajuns.
O.K.,mă voi muta în patul meu.Poate reușesc să ațipesc și eu.
Nu am reușit să dorm,mă chinuiau multe gânduri neplăcute și amintiri pe care aș fi vrut să le uit.Mereu îmi apărea în fața ochilor ecranul computerului din camera lui Vlad,scrisorile doamnei soacre,majoritatea insultându-mă.Nu cu o palmă,ci cu multe vorbe rele ...Acuma,ce trebuia să fac eu ?Dacă m-ar învăța cineva cum să mă port cu o soacră atât de specială,din toate punctele de vedere.Chiar dacă Vlad mi-a sugerat că au intervenit schimbări în bine,inima mea în schimb poartă o rană greu de vindecat.Totuși,îmi zic eu,de dragul lui Vlad,am să mă port frumos ,precum mi-a spus Mali că trebuie să fac.Am încotro ?Voi face o vizită pe care nu îmi pot permite s-o refuz..
M-am dat jos din pat și am început pregătirile : aveam destul timp să mă aranjez ,pentru a face o impresie bună cel puțin.-,,Dacă nu sentimente bune,cel puțin impresia să fie agreabilă. ,,Așa dar m-am pregătit  din timp : am făcut duș,mi-am spălat părul,lăsându-l să se usuce liber ,fără a-l mai strînge în coada de cal de toate zilele, am aplicat un machiaj discret numai în jurul ochilor și cu asta ,eram gata , doar rochia și pantofii rămănând pentru ultimul moment.Vlad s-a întors cam înainte ora 6 ; ca de obicei privirea i s-a luminat văzându-mă,dar acuma a și adăugat că sunt mai frumoasă ca întotdeauna ,când de fapt sunt cea mai frumoasă...Asta era una dintre obsesiile lui Vlad : să mă mai răsfețe peste măsură ,...deși mă tot răsfăța de 20 de ani.Eu însă acceptam cu plăcere toate vorbele ieșite din gura lui.Acuma a venit timpul ca și el să se aranjeze pentru ,,înalta vizită,,iar eu vroiam să intru la tanti Mali ,să văd dacă nu avea nevoie de ajutor.Vlad m-a oprit însă,cerându-mi să-l urmez în baie.Și în timp ce cada se umplea cu apă caldă ,el mi-a povestit în șoaptă că absența sa din această după masă se datorează unui consiliu medical între prof.Steiner,dr.Kaufman,el și încă doi colegi-cardiologi  de la Spitalul Municipal care colaborează cu noi,ori de câte ori e nevoie.Ei bine,au studiat toate investigațiile făcute lui Mali în acea dimineață,Kaufman a expus rezultatul consultației,apoi și-au spus părerea fiecare 
Pe scurt,care este verdictul ?îl întrerup eu nerăbdătoare.
Verdictul nu e prea simpatic.Avem de-a face cu o insuficiență cardiacă stabilită de mult,nu există nici o nouătate în vindecarea acestei afecțiuni,trebuie doar s-o păzim.Cum ? Câteva medicamente bune ,printre care și calmante menite s-o țină mai multe ore pe zi în stare de repaus.Alternate cu scurte plimbări ,,,pe jos,nu cu mașina !Desigur că vom începe tratamentul abia acasă..Cele trei zile la Praga n-o să-i facă mai rău,mai ales că dacă am modific programul concediului s-ar putea ca s-o sperie,să intre în stare de panică.Continuăm deci ,precum am stabilit inițial.
Prin urmare ,deocamdată lăsăm lucrurile așa ,îi spui tu că am văzut analizele,și starea ei nu s-a schimbat față de investigațiile făcute la Tel Aviv.Mâine după masa de prânz vom decola spre Praga ,conform planului acestui scurt concediu..
Bine,merg să văd ce face ea,dacă se îmbracă,sau trebuie s-o ajut....Am ieșit ,lăsându-l pe Vlad să-și facă nestingherit pregătirile.
Mali era deja gata de plecare : îmbrăcată cu un costum ușor primăvăratic,de culoarea gri-bleu.Avea și un pantof elegant,cu toc potrivit,nu prea înalt,dar comod.S-a pieptânat frumos ,cu un coc adunat pe ceafă,care îi elibera urechile și fața cu trăsături regulate și frumoase.Nu m-a întrebat dacă am aflat ceva  despre analizele ei,prin urmare nici eu nu m-am referit la acest subiect.,preferând o discuție neutră.
Vrei să-ți fac un machiaj ușor...?
Nu ,draga mea,nu simt nevoia. Vreau să arăt bine,pe cât posibil,ca să-i plac soacrei tale,dar înainte de toate trebuie să mă recunosc în oglindă .Lasă-mă așa cum sunt,ca să mă simt împăcată cu mine însămi.!
Dacă nu ești obișnuită...sigur că nu mai insist.Atunci să fim cu toții îmbrăcați  când va veni Karl.Eu merg să-mi pun rochia ,în rest sunt gata de plecare.Hai,fie ce o fi !...și am dat să ies.
Stai fetițo,mă chemă Mali înapoi, poate  nu te îmbraci cu rochia ,ar arăta cam demodat .Tu ești tânără...îmbracă pantalonul negru ,se combină bine cu bluza de mătase verde ...ca sticla. Și fără bijuterii,cel mult lănțișorul subțire din aur alb,dar nu mai mult.Iar pe degete,verigheta și atât..
Am ascultat-o pe Mali ,mirată de faptul că această femeie atât de retrasă ,trăindu-și viața izolată  de atâta timp ,era totuși familiarizată  cu moda,și avea atâta bun gust și noblețe.M-am îmbrăcat exact cum mi-a sugerat ea,iar ulterior s-a dovedit câtă dreptate a avut.
Aproape de ora 9 mașina noastră a intrat pe aleea mărginită cu flori care ducea spre casa părinților lui Vlad.
,,Ajută-mă ,Doamne,să trec cu bine peste hopul acesta.Acum,sau altădată,trebuia să mi se întâmple și asta : întălnirea cu soacra ,,.
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Îl urmam amândouă pe Vlad,care o luase înainte pentru a suna la ușă .Deși inima îmi bătea ca un metronom ,am observat totuși soneria mascată de un cap de leu,cum am văzut  în filme , montate la porțile boierești în Evul Mediu.- ,,Fir-ar să fie,unde am nimerit ? m-am întrebat eu înspâimântată,,...Noroc că Mali se ținea de brațul meu,deși tot ea mă sprijinea pe mine.și nu invers ,precum trebuia să fie..
Calmează-te,puișor,ai să vezi că diavolul nu-i chiar așa de negru cum pare.Este și ea mamă,mama bărbatului tău.N-o să-ți facă nici un rău !
Deodată ușa s-a deschis larg,în prag stătea o tânără îmbrăcată în negru și cu un șorțuleț alb deasupra.A făcut un gest larg cu mâna dreapta,în timp ce un genunchi i s-a îndoit în fața lui Vlad.El a făcut un gest ,semn că ,,asta este de prisos,,sau poate a și rostit aceste cuvinte,dar nu sunt sigură de nimic.Fata ne-a spus apoi ,,Bine ați venit,doamna vă așteaptă în salon.Vă rog să mă urmați.!
Vlad ne-a chemat să intrăm,a închis ușa și cred că mi-a zâmbit ,făcându-mi cu ochiul.Pe urmă a pornit spre salon ,concediind fata _:,,mulțumesc,cunosc drumul..
Când am intrat toți trei,doamna a sărit în picioare și a exclamat : 
Doamne,Helga nu v-a condus ?Și i-am cerut să mă anunțe când aude mașina intrând pe alee,doar am vrut să vă deschid eu personal,dragii mei.Acuma poftiți,vă rog poftiți ...
Am privit-o cu atenție în timp ce îl săruta pe Vlad pe ambii obraji ,strângându-l apoi în brațele ei lungi și elegante.Era o doamnă foarte frumoasă,avea Vlad cu cine să semene.Înaltă,suplă,trăsături nobile,îmbrăcată impecabil.Ce mai,o adevărată LADY. Credeam că voi izbucni în plâns,dar nu,trebuia să mă abțin. !Nu-i voi da ei satisfacția că mă simt inferioară,și de fapt chiar o admir. .!După ce s-a desprins din brațele ei,Vlad ne-a cuprins după umeri,pe mine și pe Mali ,făcând prezentările :
Mamă,a venit însfârșit timpul ca să-mi cunoști familia : Soția mea Maia și mămicuța noastră Mali.Restul familiei,pe Mark,nepotul tău și ,,Tribul,,Stark îi vei cunoaște în Tel Aviv,acasă la noi.Când vei putea să te eliberezi pentru o vizită privată.
Dragele mele,fiți bine venite în casa mea,luați loc,nu știu de ce stăm în picioare.Vă rog,în fotoliile acestea lângă masa de cafea,vom fi serviți îndată.
Ne-am așezat,dar ea continua să stea în picioare,privindu-mă.iar eu,nu știu cum de am reușit, i-am susținut în permanență privirea.Poate fiindcă simțeam mâna lui Vlad pe spatele meu am avut curaj .Și atunci ,pe neașteptate ,înalta doamnă s-a aplecat spre mine,mi-a strâns capul pe pieptul ei generos și m-a sărutat de mai multe ori,șoptindu-mi la ureche ,ca să aud numai eu : iartă-mă fetițo,oare se mai poate să trecem peste...,sau am întârziat ? Nu găseam nici un răspuns inteligent,mă apăsau lacrimile în gât,dar i-am răspuns cu un sărut pe obraz.A fost ca un semn de iertare.Vorba lui Mali :,,ea este totuși mama bărbatului tău,,Și ne-am liniștit deodată cu toții.
Mali,cred că ești foarte aproiată de copiii mei,deci avem o iubire comună.Te rog să-mi spui Renate,atât.Și tu Maia,strigă-mă cum vrei ,Renate sau mamă -soacră...oricum e bine.
La noi în Israel,toată lumea vorbește ,,per-tu,, ; chiar și pe șeful cel mare de la servici îl strigăm pe numele de botez,deoarece limba nu ne permite alt mod de adresare.Aici în Europa sunt alte reguli de politețe.De pildă ,la pensiune personalul mi se adresează cu ,,Gnedige Frau,,iar eu privesc peste umăr ca să văd dacă mai este pe aproape vreo ,,Stimată doamnă,,Fiindcă îmi vine greu să cred că mie mi se adresează astfel.Așa că dacă îmi permiteți,am să vă strig ,,Mama Renate,,precum acasă am două mame ,pe Edna- mama fraților mei și pe Mali,aici de față.
Tocmai atunci și-a făcut apariția Helga,împingând un cărucior destul de mare ,încărcat pe două rafturi cu tot soiul de aperitive și prăjituri.Vlad a sărit în picioare ca s-o ajute pe fată să ajungă cu bine până la masă, ceea ce a deranjat-o pe Doamna.A deschis gura ,probabil să-i facă fetei o observație,însă tot atât de repede și-a înghițit cuvintele.Cred că pe vremuri o fi avut discuții contradictorii cu fiul ei în astfel de situații.Poate și cu soțul,mai știi ?Bine că acuma s-a hotărât să tacă.După ce Helga a așezat frumos masa,conform instrucțiunilor, fața stăpânei s-a înseninat și i-a spus cu o voce mai blândă : ,,-Fetițo,acuma te rog să aduci și băuturile,iar după asta vei avea tot timpul să cinezi și tu în liniște,,.După numai câteva minute Helga s-a întors cu un cărucior mai mic încărcat cu tot felul de băuturi ,pe care l-a lăsat pe loc,aproape de Renate.Iar aceasta,fiind mulțumită după o scurtă privire aruncată spre soiurile de băuturi,o concedie pe fată cu un ,,mulțumesc Helga și poftă bună,,.Am rămas din nou singuri, iar stăpâna casei a insistat să servim din toate aperitivele...,,ca acasă,,...
Putem să și vorbim între timp,nu sunt formalistă și nu țin la protocol,cel puțin nu acasă.Așa dar Maia,dacă tot ne cunoaștem cu o întârziere atât de mare,din vina mea desigur,și a ocupațiilor mele multiple, povestește-mi câte ceva despre tine.Desigur că știu destule de la Vlad ,recunosc că ești minunată,după mine semeni cu Romi Sneider,dar nu asta contează.Vreau să și comunicăm.
Cu plăcere,dacă vreți,voi începe să vă povestesc despre nepotul dvs.,Mark.Tocmai acuma mă gândeam la el datorită unei asociații de idei.Am gustat din icrele negre și imediat mi-au reânviat amintirile despre băiat.La serbarea de Bar Mitzva am hotărât împreună cu Vlad,că nu vom face nici un fel de economii,chiar cu riscul de a intra în datorii. Avem un singur copil ,iar Bar Mitzva se serbează o dată în viață.Așa dar am închiriat sala de festivități al unui hotel din fața Mării Mediterane.Un loc frumos ; aveam și o anexă lângă sala mare,unde am învitat întreaga clasă a lui Mark,fără excepții.Au venit mulți învitați pe lângă familie :,colegi de la serviciile noastre,prieteni din tinerețe și nu mai țin minte cine încă,dar știu că sala mare era plină, iar aperitivele,mâncarea și băuturile erau în cantități suficiente  ,fără a se termina până la plecarea musafirilor..Aceasta a fost ocazia când am comandat și icre negre din belșug.Mark era foarte mândru că prietenii săi au fost serviți cu același meniu ca și oamenii mari,învitații părinților.Povestea aceasta are și o urmare.Când Vlad a lipsit de acasă pentru a salva umanitatea oropsită din Africa// și pentru asta sunt mândră de el// ,eu în schimb am trecut prin clipe foarte grele alături de băiatul nostru.Mi-e greu acuma să redau toată întâmplarea,dar în principal,a avut loc un atentat terorist împotriva unui autocar plin cu elevi care se întorceau dintr-o excursie.În mașina respectivă se afla și Mark al nostru.Nu mai vorbesc despre clipele de disperare prin care am trecut până ce am aflat că băiatul trăiește,dar este rănit,și se află deja în operație.După două ore am putut să-l văd,pe jumătate adormit și bandajat peste câteva răni. Mama din mine era speriată de moarte ,însă eram totodată  fericită că băiatul trăiește ,chiar dacă e rănit și operat.Am stat lângă patul lui câteva zile și nopți,iar atunci când s-a trezit de tot și i se limpezise creierul,primul lucru care mi-a cerut a fost să-i cumpăr icre negre în ziua când vom ajunge acasă.Sigur că i-am adus o cutie cu icre negre ,dar abia peste câteva săptămâni când ne liniștisem amândoi în casa noastră.Deci,v-am povestit despre mine și despre nepotul dvs.Mark.
Doamne Dumnezeule mare,așa trăiți voi în Israel ?
Da,așa trăim,și trăim bine,ca toți oamenii normali.Este vai de cei pe care îi nimerește necazul,în schimb ceilalți într-o zi luptă împotriva teroriștilor iar a doua zi pleacă cu familia în excursie .Este un mod de viață cu care israelianul s-a obișnuit de peste 60 de ani ,dar rezistă și în nici un caz nu cedează.Mi-e tare frică și pentru viitorul Europei în acest sens.De fapt a și început valul terorist și nu de azi sau ieri.Noi suntem cel puțin căliți în fața acestor necazuri,europenii mai au multe de învățat.
Ai dreptate draga mea,dar în seara asta nu ne va ajunge timpul pentru acest subiect.Regret din suflet că nepotul meu a trebuit să treacă prin așa ceva la vârsta sa fragedă..Dar ce să spun,noi evreii nu avem o vârstă specială pentru acest soi de suferințe.Eu de pildă,am început mult mai devreme.La vârsta de 4 ani am fost martoră la evacuarea tatălui și frățiorului meu ,iar imediat după asta la împușcarea mamei mele ,în mijlocul salonului .După plecarea ucigașilor am stat o mulțime de timp privind la mama mea culcată pe podea într-o poziție nefirească,într-o baltă de sânge care stropise din belșug și peretele alb și curat.Pata aceea de sânge de pe perete m-a obsedat în toate zilele vieții mele ,întorcându-se nopțile sub formă de coșmaruri.Nu suport până azi încăperi cu pereți albi : de la prima privire văd pata de sânge mânjind albul peretelui.Și nu reușeam să plâng,nici să povestesc despre asta nimănui.Când a murit soțul meu,tatăl lui Vlad,deodată am început să simt un șuvoi de lacrimi pornit din adâncul sufletului.Atunci am plâns pentru toate timpurile,pentru pierderea bărbatului iubit,dar și înapoi pentru coșmarurile care m-au chinuit, pentru mama mea culcată pe jos și sângele ei transformat într-o pată uriașă pe un perete,și pe toți pereții întălniți în viața mea..Plânsul acesta m-a eliberat de coșmaruri despre pete roșii,dar nu și de durere.Asta sunt eu,dragii mei,o evreică care la 4 ani a strigat ,,nu vreau să fiu și eu evreică ca mama,,dar asta nu a fost posibil.Omul moare exact precum se naște.La fel și eu,m-am născut evreică și voi muri evreică.Altfel de ce atunci când s-a născut Vlad ,l-am dus la Synagogă și am cerut să fie făcut evreu,precum sunt eu,și cum erau părinții și bunicii mei.? Soțul meu creștin, putea să se opună,dar nu s-a opus.Știți de ce ?Fiindcă era mai deștept și mai drept decât mine,fiindcă își ura familia de naziști ,atât cei morți în război ,cât și cei din a doua și a treia generație care încă se mai agită ,ducând poza lui Hitler în buzunarul de la piept.
Acesta este motivul pentru care tata mi-a cerut să-mi schimb numele de familie din Wasserglas în Ostfeld,adică în numele părinților tăi uciși de către cei de teapa familiei sale .Să știi mami,că nepotul tău Mark a fost înscris în Cartea Sfântă cu numele de Moșe. În amintirea bunicului meu Moșe Ostfeld.
Renata s-a ridicat și a ieșit din încăpere.Noi tăceam ,împresionați de reacția ei..Peste câteva minute s-a întors în mijlocul nostru scuzându-se pentru absență.Era din nou stăpână pe sine ,doar ochii trădau roșeața lăsată de niște lacrimi curmate cu forța.Am schimbat vorba,încercând să discutăm despre probleme banale,domestice.
Vladi,spuneai că mâine dimineața va trebui să mai facem o vizită la spital ?-se interesă Mali,deși știa că pentru rezultatele analizelor ei suntem învitați la dr.Kaufman. Eu care cunoșteam deja rezultatele,mă gândeam că oricum nu se cade să plecăm fără a ne lua rămas bun de la niște oameni atât de amabili .
Bineânțeles,la ora 11 fix ne așteaptă Kaufman,El vrea să-ți dea indicații în mod personal în legătură cu tratamentul pe care îl vei urma acasă.Și nu uitați că până la ora întălnirii ne vom face și bagajele ; imediat după masa de prânz Karl ne va duce la aeroport.Așa că nu mai putem să stăm prea mult,și așa s-a făcut tare târziu.Peste o jumătate de oră îl voi chema pe Karl ; să ajungem la pensiune măcar până la miezul nopții.
Dar dragii mei,mi-am dorit să vă învit la un restaurant pentru a cina împreună.Și pe urmă puteți dormi și aici,am destule dormitoare confortabile pentru musafiri.
Mami,vezi și tu că de data asta nu se poate,avem timpul foarte limitat.Dar cu altă ocazie,dacă vei avea timp pentru noi,vom veni direct la tine și nu la pensiune.Acuma însă am rezervat camere la un hotel bun din Praga pentru următoarele trei zile.Maia dorește de mult să vadă  orașul unde m-am născut eu .Și deși suntem grăbiți, vezi că lipsim amândoi de la servici,poate va fi posibil să închiriez o mașină ca să nu mai depindem de taxiuri,dar cu ocazia asta am putea trage o fugă până la Karlovy Vary .Tare aș vrea să găsesc casa bunicilor mei ,s-o văd măcar dinafară.Într-un oraș mic sper să mai  existe niște oameni în vârstă care să-mi indice casa farmacistului Ostfeld.Ce zici ,mamă ?
Regret că nu pot eu să vă însoțesc,dar îți dau indicații precise : în plin centru,pe promenada din fața pavilioanelor de tratamente este deschisă permanent o farmacie.În aceeași clădire a fost farmacia tatei,iar tot etajul plus câteva încăperi de la parter erau proprietatea  părinților mei.O dată,cu ani în urmă ,Anușka m-a dus până acolo ca să-mi arate locurile.Nu am putut să intru,mi-a venit rău până aproape de leșin,așa că ea m-a scos repede din oraș și ne-am întors la Praga.În ultimii ani , biroul de avocați condus de tatăl tău ,a obținut actele de proprietate asupra clădirii,ca și pentru casa părintească a lui Ana.Hărtiile sunt undeva într-un sertar cu acte,am să ți le dau ție.
Nu,doamne ferește,n-am ce face cu atâta moștenire.e prea mult încă  atât cât avem.
Dar pentru Mark,ai un copil....
Mark are totul asigurat ,dar poate o să mai fie și alți copii...Mai avem destul timp să vorbim despre astfel de lucruri.Și poate totuși veți avea o dată niște zile libere ca să ne vizitați, zic eu.Avem și noi camere confortabile pentru oaspeți și familia mea este nerăbdătoare să vă cunoască.Promiteți că ne veți face o surpriză plăcută ?
Promit,dar nu cu surpriză.Vă voi anunța.Și când mai naști copii ,te rog să mă chemi ,măcar de data asta.
Promit !Voi mai naște copii înainte de a împlini 40 de ani ; deci mai e ceva timp până atunci .
Mă așteptam la o reacție din partea celor de față,dar nimeni nu a râs. Se vede că m-au luat în serios.Probabil am fost convingătoare . Simțeam eu ceva neobișnuit în starea mea.De câteva zile aveam amețeli și grețuri. Fără nici o legătură cu aperitivele ,,selecte,, gustate la soacra mea. Când vom ajunge acasă mă voi ocupa și de mine.Deocamdată trebuia să tac pentru a nu-l speria pe Vlad.
Am ajuns la pensiune după miezul nopții,dar fiindcă Vlad primise niște chei de rezervă de la proprietăreasă, nu am deranjat pe nimeni.Ultima zi la Berlin s-a desfășurat conform programului .Am ajuns la spital până la ora 11,am  obținut și acceptarea unei invitații de la doctorul Kaufman de a ne vizita la Tel Aviv împreună cu soția și copiii.El își dorea să aibă cu noi o discuție între ,,patru ochi,,ceea ce nu se putea întâmpla în spital.A rămas să discutăm cu altă ocazie,cel mai bine atunci când vor veni ei în casa noastră.Nu știu ce m-a făcut să cred că era vorba despre o eventuală mutare a familiei în Israel ,iar pentru asta trebuiau să se sfătuiască cu noi. Mai bine însă să renunț la speculații până la proxima revedere.
La Praga am ajuns către ora 8 seara .De data asta Vlad ne-a comandat o suită în cel mai elegant hotel din centrul orașului.Nu am mai ieșit nicăieri,trebuia să ne odihnim  , eram foarte obosiți toți trei.
Și mîine e o zi, a hotărât Vlad, Până mâine dimineața trebuie să fim  odihniți ,să adunăm forțe pentru plimbările din următoarele zile.Și sunt multe de văzut.
După trei zile de plimbări prin orașul Praga am fost total copleșită de frumusețea unică a acestui loc.Am umblat într-un ritm foarte lent ,pentru a nu o obosi prea tare pe tanti Mali.Dar acest ritm se potrivea și necesităților noastre de a vedea detaliile,de a simți vechimea unor clădiri care străjuiesc poate de câteva secole pe străzile trasate cu rigla,casele  solide,de aceeași înălțime , fiecare altfel colorată în tonuri vii și cu bun gust ; arătau trecătorilor ,că deși născute în alte vremuri ele sunt la fel de drepte ,de noi,de curate  ca și cum s-ar fi construit recent.Nu eram în stare să vorbesc,de uimire și admirație față de minunăția unui oraș în care timpul s-a oprit în loc ,în care noul și modernizarea au intrat doar pe furiș ,pentru a nu întina trecutul.Până și acel ceasornic construit cu 500 de ani în urmă de mâinile de aur ale unui meșter ceasornicar,continuă să arate la infinit ora ,minutele ,secundele,luna și anul,în ritmul unui clinchet melodios care în fiecare oră pune în mișcare dansul în cerc al timpului interpretat de niște figurine medievale încă intacte.Continuându-ne plimbarea liniștită pe o stradă îngustă care se prelinge de la Piața Ceasornicului secular animată de turiști ,am avut deodată surpriza să observăm pe pereții căsuțelor de cu totul alt stil , inscripții cu litere ebraice, perfect lizibile încă.Abia atunci Vlad a intervenit în emoțiile noastre,el care cunoștea atât de bine orașul său natal,dar până atunci ne-a dat libertatea să-l descoperim singure.
Doamnelor,trebuie să vă prezint cartierul evreiesc din Praga,care a fost de fapt Ghetto-ul evreilor timp de sute de ani.Acuma veniți după mine,vă voi conduce spre Templul care astăzi mai funcționează ca atare,iar în spatele lui veți putea vizita Cimitirul evreiesc care își are începuturile din sec.XIII.
M-au trecut fiori de emoție ; Mali mă apucă de braț,trăgându-mă spre una dintre băncile din apropierea micii Synagoge,unde deasemenea mișunau turiști.L-am strigat pe Vlad,să încetinim ritmul,avem nevoie de odihnă.El s-a întors,s-a așezat lângă noi ,și a cerut scuze că ne-a gonit.
Nu atât de oboseală,ci mai mult de emoție vrem să ne așezăm..,spuse Mali.Mi s-a încrețit pielea și mă sugrumă lacrimile.Trebuie să mă liniștesc puțin Vladi,nu te supăra pe mine.
Îmi pare rău că nu m-am gândit la voi.Eu sunt obișnuit,am vizitat locul acesta de nenumărate ori în adolescență.Acuma o să vă aduc de la chioscul de vizavi niște sticle cu apă minerală . Vă veți simți mai bine după o băutură rece.Am mai stat un timp pe bancă toți trei ,ascultând explicațiile lui Vlad.
Evreii au locuit în acest cartier sute de ani .Practicau aici multe meserii utile,erau croitori, pantofari ,brutari,potcovari...,și își duceau propria lor viață în interiorul acestor ziduri.Uneori produsele lor erau apreciate și de către creștinii locuind în celălalte cartiere,iar meșterii mai prețuiți de restul populației primeau permisiunea să iasă în timpul zilei din Ghetto.Cu condiția să poarte o îmbrăcăminte specială și căciuli de o anumită formă lunguiață,pentru a li se identifica originea evreiască.Metoda identificării a fost preluată cu secole mai târziu de către naziști,e clar.Astfel s-a creat un început de contact dintre evrei și restul populației.Cu timpul tot mai mulți evrei primeau permisiunea de a ieși din ghetto,pentru a face cumpărături sau a lucra pentru populația orașului.Cu aceeași ocazie ei au descoperit tot felul de prăvălii,printre care și cele unde se vindeau cărți .Încet ,încet cartea laică a pătruns și între zidurile acestea,evreii au deprins citirea și scrierea în limba cehă sau chiar și în germană ,ceea ce cu trecerea anilor i-a apropiat de cunoașterea lumii,de cultura europeană.Sigur că învățământul talmudic a rămas pe primul plan .Vedeți clădirea aceea peste drum de templu, unde roiesc turiștii aduși de curiozitate sau pioșenie ? .Acolo a fost cândva o școală religioasă ,unde bărbații studiau Thora.Iar etajul de sus stă închis de veacuri,datorită unei stricte interdicții pentru oricine care încerca să pătrundă  în acel loc interzis.Legenda spune că într-una din încăperile ferecate se găsesc rămășițele de lut ale Golemului din Praga.
Doamne ce emoționantă istorie a avut evreimea cehă.! Cum a evoluat viața lor mai târziu,mai aproape de prezentul nostru ?
Exact ca și viața evreilor din celălalte țări din Centrul Europei.Extinderea ideilor liberale,iluminismul,au scos pe evrei din ghetto-uri,foarte mulți dintre ei au reușit să se bucure de învățământul laic,să pătrundă în universități,să devină intelectuali egali cu ceilalți . Mulți dintre ei ,chiar foarte apreciați în foarte multe domenii.
Haideți să mergem și noi în direcția Synagogii ,se pare că rândul în fața intrării se îngroașă.Va trebui să așteptăm cam mult ,mi-e teamă că în picioare.O să fie cam greu pentru Mali.
Sper să nu vă fac probleme ; fie ce o fi,am să rezist !  Eu vreau să intrăm în interiorul lăcașului ,la fel și în cimitir.Odată în viață am o ocazie să văd  morminte cu inscripții ebraice păstrate intact de secole...La așa ceva să renunțăm?
Am înaintat până la intrare ,A durat mai puțin decât ne așteptam noi, deoarece oamenii înaintau destul de repede și disciplinat.
Interiorul Synagogii ,deși construită foarte asemănător cu lăcașurile de cult mozaic european de peste tot, ne-a înfiorat de emoție prin vechimea sa impresionantă.Ca și la noi ,parterul era ocupat de o sală destul de încăpătoare pentru bărbați,cuprinzând amvonul unde Rabinii conduceau rugăciunile și chemau evreii la citirea Cărții Sfinte.Din locul acela se vedea un balcon cuprinzător rezervat pentru doamnele care își însoțeau soții la rugăciunea din zilele de sărbătoare.Aș fi vrut să văd și eu locul acela,dar nu puteam să pretind de la Mali să urce scările până sus.Un ghid tocmai spunea grupului său că această Synagogă funcționează și în prezent pentru slujbe religioase.
Am stat pe scaune vreo 10 minute ,timp de odihnă ,de contemplare și de meditație.Apoi am trecut printr-o ușă specială care dădea într-o curte interioară ,iar de acolo am găsit intrarea în cimitir.Am înaintat pe aleea centrală până la capăt,făcând mici opriri pentru a citi cuvintele ebraice ,numele răposaților ,meseria,și anul decesului . Am reținut de pildă  o înscripție mai clară în litere ebraice ,,ca Mendel Tishler, meșter dulgher ,1595-1649.,,...; mai departe ,la capătul cimitirului,printre mormintele mai vechi ,cu pietrele roase de vreme și intemperii,am găsit unul pe care se mai putea descifra inscripția : ,,Moșe fiul lui Iacob potcovarul,născut în vara anului 1389,decedat în 1431.,,
În multe alte locuri însă literele erau șterse aproape în întregime, poate pe ici-colo citeam câte un ,,alef,, sau un ,,mem,,dar nu se putea deduce legătura.
Am ieșit din cimitir total copleșiți de emoțiile trăite.Abia atunci am observat că Vlad purta o chipa neagră,pierdută în părul său bogat .Prin urmare ,el a planificat această vizită,fără a ne avertiza de intențiile sale pentru prima zi de plimbare în orașul său natal.Ne-am întors până la Piața Ceasornicului secular,unde ne-am oprit la prima cofetărie ,pentru odihnă și un schimb de impresii proaspete. .Cafeaua și plăcintele cu fructe ne-au refăcut puterea fizică și buna dispoziție a turiștilor,dornici să mai vadă tot ce se putea vedea într-un timp atât de scurt pe care îl aveam noi la dispoziție..Drumul de întoarcere spre hotel l-am făcut într-un taxi,care oprea ori de câte ori Vlad cerea șoferului s-o facă ; astfel ,fără să obosim ,am admirat câteva clădiri impozante ca cea a Teatrului de Operă din Praga, Muzeul de Științe Naturale,dar și casa- muzeu în care a locuit Wolfgang Motzart,compozitorul denumit ,,Copilul genial din Saltzburg,,pentru nestimatele muzicale pe care le-a lăsat omenirii pentru toate timpurile.Nu departe de acest muzeu impresionant ,trecând printr-un labirint de străduțe întortocheate,Vlad i-a cerut din nou șoferului să oprească și nouă să coborâm din mașină.Era un soi de cartier muncitoresc în jur , cu blocuri de locuințe ,toate la nivelul de cinci etaje,oarecum neglijate de valul modernizărilor,dar curate și vopsite destul de recent.Înconjurate de gard viu peste care se zărea câte o palmă de curticică de mărimea unui căscat ,dădea totuși o impresie de intimitate plăcută.Vlad ne conducea spre o trecere printre blocuri,de unde am ieșit pe o ulicioară paralelă,soră geamână cu cea unde ne aștepta taxi-ul. Ne-am oprit la a doua casă din dreapta.Pe ulița aceasta nu circulau mașini,așa că Vlad ne-a tras spre mijlocul drumului ca să ne arate ,parcă cu mândrie : 
Priviți la balconul de la etajul 3,cel din mijloc.L-ați reperat,da? Ei bine ,aici,în casa aceasta ,în locuința de la etajul al treilea,eu am văzut lumina zilei.Pe atunci părinții mei erau tineri, bogați-săraci ca tot tineretul din țările socialiste, incadrați în câmpul muncii, cu două salarii acceptabile care împreună ajungeau până la sfârșitul lunii.Apartamentul acesta era foarte bun pentru acele vremuri : două dormitoare ,cameră de zi,dependințe ...cine avea mai mult ?Mama cu tata ocupau un dormitor,celălalt era pentru mine și Anușka .Eu mă jucam pe străduța asta cu băieți de vârsta mea, deseori cu o minge împrovizată ,rareori cu una adevărată ,când se nimerea vreo zi de naștere .Avea un avataj această ulicioară ,și anume faptul că puteam să ne jucăm în draci chiar până la căderea întunericului,fără ca părinții să intre în panică,tocmai din cauza liniștii totale de aici.. Strada era prea îngustă pentru trecerea autobuzelor,iar mașini nu prea poseda nici unul dintre vecini.Nici noi.Totuși am auzit ulterior pe părinții mei spunând că începuturile lor din Praga au fost pentru ei cea mai fericită perioadă din viață.Pentru mine s-a terminat repede ,probabil că și pentru ei.Când trebuia să intru în clasa I-a,tata a primit viza de intrare în Germania,așa că ne-am mutat la Berlin.Ana  a revenitîm în familia noastră abia după schimbările politice în lume. Întorcându-mă la viața noastră din Germaia ,acolo a început o altă poveste : am trăit tot mai bine,mai înstăriți, mai confortabil,în schimb fiecare dintre noi și toți împreună eram mai nefericiți și mai înstrăinați.
Vladik ,dragul meu,noi nu am venit aici să ne întristăm.Totul aparține trecutului.Dacă vrei să urci ca să vizitezi apartamentul,nu cred că oamenii ar refuza să te primească.În cazul că nu mai urci,eu zic să mergem...nu-mi place să te văd trist.
A nu, nu sunt trist deloc ! ; eu sunt singurul din familie care  am câștigat lozul cel mare..Tocmai pentru că nu mi-era bine acasă,am venit în Israel să prestez ca voluntar  serviciul militar și am rămas acolo pentru tine, un om fericit și împlinit .Dar haideți să mergem acuma,vom ajunge la hotel tocmai bine pentru cină .
A doua zi Vlad a tras o fugă la Kalovy Vary.Fără noi două,deoarece era prea obositoare o călătorie cu autobuzul într-o singură jumătate de zi ,dus-întors..Dar pentru el era important să vadă casa bunicilor ,deci efortul merita.Până la întoarcerea lui Vlad,noi două ne-am tot odihnit,ne-am îmbăiat fără grabă,ne-am lăsat coafate de un meșter care își avea sediul în incinta hotelului și se autointitula ,,stilist.,, ; iar după masa de prânz de la ora 1 ,am ieșit să ne plimbăm pe strada principală ,în ritmul nostru lent admirând din nou arhitectura deosebită a clădirilor legendare din Praga.Era o încântare să vezi construcții străvechi ,grațioase și solide ,amintind în permanență nemișcărea Timpului.Ca și minunatul ceasornic pe care l-am admirat și e data asta ,așteptând alături de zecile de turiști să ajungem la o oră fixă pentru a urmări hora neobosită  de veacuri a figurinelor în ritmul aceleiași muzici.  Deși Mali și-a dorit să mai continue plimbarea până în cartierul evreiesc,eu m-am opus, observând la ea semne de oboseală.I-am spus că vreau să ne întoarcem,să așteptăm venirea lui Vlad.Când am ajuns la hotel,ea însăși s-a declarat obosită și a mers direct în pat.Dar m-a chemat și pe mine,să ne odihnim împreună .M-am dezbrăcat și m-am întins lângă Mali.
Credeam că vrei să ațipești,când colo ai poftă de vorbă.Eu nu vreau să dorm,deci sunt bucuroasă de o vorbuliță ,așa ca între femei,ce zici ?Sunt deja și eu o femeie matură.Pot să aflu cum a trăit mătușica mea preferată din toate în toți anii de după marele necaz prin care ai trecut.Dacă tot e să vorbim,atunci ușurează-ți o dată sufletul.Este tare greu să ții totul în suflet și să te consumi ,singură cu tine însăți.
Crezi ? Uite ,tu ești prima care mă întreabă ce se întâmplă de fapt cu mine.Nici mama,Dumnezeu s-o ierte,nu m-a întrebat niciodată. Din contra,mi-a spus nu o dată că sunt o proastă fiindcă îmi irosesc viața pentru u bărbat mort de mult timp.Chiar el personal mi-ar fi cerut să-mi refac existența ,dacă s-ar fi putut.
Nu,eu nu am să-ți spun asta,dar cred boala ta de inimă nu este chiar atât de gravă,cât durerea sufletească amplificată de o singurătate autoimpusă.Ce părere ai despre diagnosticul meu,nu e mai corect decât cel al cardiologilor care se zgâiesc la ecografii,dar nu și în sufletul omului .?
Poate ai dreptate...în prima perioadă chiar așa a fost.Scrisoarea oficială primită de la armată m-a anunțat oficial că Moti a căzut ca un erou pentru patrie.Colegii din unitatea sa au venit să mă condolieze,toți norocoșii care au scăpat cu viața.Am început să primesc pensia de văduvă și cu asta s-a încheiat episodul care pentru mine era tragedia vieții mele.L-am jelit pe Moti câțiva ani buni,până ce am hotărât să mă adun,să mă pun pe picioare și să trăiesc ca un om normal.Până ce s-a întâmplat ceva ...care m-a dat peste cap definitiv.
Într-o zi,eram la servici,mă trezesc cu o chemare telefonică de la un bărbat străin.S-a prezentat Mordehai Reif, fost coleg din armată al lui Moti,soțul meu defunct.El era un om de afaceri care e venit la Tel-Aviv pentru o conferință între industriași,pentru următoarele trei zile.I-ar face plăcere să mă întălnească,pentru a depâna amintiri.
M-a luat prin surprindere,eram atât de emoționată,încât pur și simplu m-am pirdut cu firea.I-am spus că voi ieși de la slujbă la ora 3 și ne putem întălni ...să zicem la intrarea în Centrul Dizengoff lângă banca Leumi .Perfect,și el avea o pauză de masă și putea să ajungă în 10 minute.Deci,ne-am întălnit,iar omul a venit direct la mine cu mâna întinsă ,întrebând :așa-i că tu ești Mali ? Hai să intrăm la cofetăria de vizavi,ca să nu pierdem timpul căutând un loc de o cafea.Se poate vorbi oriunde ,nu-i așa ?
Ne-am așezat la măsuța cea mai îndepărtată,sperând să nu fim deranjați.El vorbi primul : - Am fost plecat din țară câțiva ani,de aceea nu am ajuns la tine până acum.Te-am recunoscut fiindcă nu o dată Moti mi-a arătat fotografiile tale .Și mi-a povestit despre tine.Dacă aș fi fost în țară cred că tot nu îndrăzneam să te contactez prea curând.Eram prea șocat de moartea prietenilor petrecută chiar sub ochii mei,mai ales a lui Moti ,cu care eram mai intim.Ne povesteam despre iubite și despre părinți și despre planurile de viitor.La ultima bătălie înainte de ocuparea definitivă a Ierusalimului l-am văzut pe Moti căzând.M-am tărât până la el și trăia.Dar sângera rău și am început să strig infirmierul .Nenorocul nostru că în momentul acela erau vreo cinci răniți ,iar bietul infirmier tot încerca să se apropie sub bătaia gloanțelor,ca să scoată răniții.După ce i-a tărât afara din raza focului pe primii doi,mai apropiați,l-am văzut că încerca să vină spre noi.Eu îl țineam pe Moti în brațe,m-am umplut și eu cu sânge,încât infirmierul nu știa care dintre noi doi era cel rănit.L-a pus pe Moti pe o targă și mi-a cerut să-l ajut ca să-l scoatem amândoi până în apropierea ambulanței. Am reușit să-l culcăm pe patul din interiorul  mașinii,el fiind singurul dintre răniți care trebuia să ajungă urgent la spital.Înainte de a porni mașina Moti mi-a luat mâna stânga,cea apropiată de el,încercând s-o strângă dar fără putere.Nici de vorbit nu mai putea ,decât să-mi șoptească să scot din buzunarul interior al uniformei portofelul său pe care să ți-l predau ție într-o bună zi,când se va putea.L-am îmbrățișat și în acest timp i-am scos portofelul însâgerat.Atunci a urcat felcerul și mi-a strigat -,,Coboară soldat,noi o luăm din loc spre Tel Hașomer.Termină cu îmbrățișarea și coboară,ți-am spus !,,M-am ridicat,l-am privit o clipă pe amicul meu și l-am întrebat pe infirmier cum i se pare pacientul,care îl privea cu o privire fixă și sticloasă.
Oh drace, l-am pierdut și pe el.Închide-i tu ochii ,soldat,văd că ți-e prieten.Apoi pleacă la treburile tale.Așa am făcut.M-am tărât înapoi spre poziția mea ,ștergându-mi cu frunze mâinile și fața de sângele lui Moti și de lacrimile mele.
De ce ai așteptat atâta ca să-mi povestești toate astea ?
Nu eram în stare să te privesc în ochi.Era peste puterile mele,și în general ,obosisem de toate și de mine însumi.Cu prima ocazie am plecat la New-York,unde am stat pe tușă un timp,trăind de azi pe mâine.Apoi am întălnit niște israeleni care m-au ajutat cu un loc de muncă și din acel moment am tot avamsat.Astăzi mă descurc chiar bine,conduc niște afaceri care înfloresc....
Ei,mi s-a terminat pauza,va trebui să te las și regret.Dacă nu te deranjez ,aș putea mâine seara să te vizitez,poate voi găsi printre lucrurile mele vreo poză făcută împreună cu colegii,o fi și Moti printre ei.
Te rog chiar să-mi faci plăcerea ,să vii mâine la mine.!Cât mai stai pe la noi ?
Vreo două zile.Dar după aceea voi mai reveni.
Îți dau cartea mea de vizită.Ai adresa,numărul de telefon,vino ,te aștept cu plăcere.
Pe scurt,fără prea multe amânunte ,Moni Raif m-a vizitat în seara următoare,mi-a adus chiar două poze în care el cu Moti se țineau pritenește după umăr.A mai venit și în seara următoare,pe urmă a plecat ,dar în următoarele două săptămâni m-a copleșit cu telefoane zilnic.A revenit din nou în repetate rânduri după ,scurtând pauzele .Astfel s-a creat între noi o prietenie care s-a prelugit ulterior nopțile în pat.Eu eram total zăpăcită și depășită de situație,totuși mi-era bine așa,de prea mulți ani am suferit de singurătate.Pentru ca într-o zi să constat că sunt însărcinată.Eram încă în dubiu dacă să-i spun lui Moni,sau era prea devreme.În schimb el mi-a divulgat secretul că a înaintat acțiune de divorț ,iar când balamucul se va încheia cu bine ,atunci o să se însoare cu mine.Asta a fost dușul de gheață pe care mi l-a rezervat viața.Din clipa aceea ne-am despărțit.La insistențele lui de a-i dezvălui de ce îl alung,i-am reproșat că am fost mințită,că eu trebuia să hotăresc dacă accept o legătură cu un bărbat însurat.Iar în afară de asta nu sunt de acord să-mi construiesc fericirea pe ruinele unei căsnicii nefericite ale altei femei.El a plecat,dar m-a căutat în continuare ; niciodată nu i-am mai răspuns la telefon.În schimb eram în mare îcurcătură cu viața care creștea în mine.Să dau naștere unui copil neligitim ?Să fac o întrerupere de sarcină ?I-am mărturisit toată povestea surorii mele Edna.Ea m-a salvat,cerându-mi să nasc copilul și apoi îl va crește ea.Dar,asta trebuia să rămână secretul nostru,acest copil o va striga mamă pe ea și va fi soră bună cu proprii ei copii.Evident că am acceptat.Am plecat amândouă la Ber Șeva,de acolo am intrat în gazdă la o familie de beduini și așa te-am născut pe tine  într-un cort în mijlocul deșertului,moșită de o femeie beduină pricepută ,pe nume Fatma.Erai o frumusețe de copil ,ca o floare albă crescută din frunzele solide și țepoase ale unui  cactus.Știam că nu voi fi niciodată mamă pentru tine,dar cel puțin aveai un nume legitim,creșteai în condiții bune în familia surorii mele,iar eu puteam să te văd și să te mângâi oricând.Ai vrut să afli mai multe despre mine,acuma știi totul,fetița mea.
Am încercat să evit o replică,să trecem mai ușor peste acel episod dureros pentru amândouă.Era mai bine dacă reușeam să ocolesc orice discuție.A fost un foc în inima mea , aprins prea brusc,dar trebuia să-l opresc pe loc. Am schimbat vorba.
Acuma nu vrei să ațipești puțin,mămică ?Eu mă duc dincolo să-l aștept pe Vlad.
Cu aceste cuvinte ,m-am dat jos din pat,am sărutat-o pe obraz și am ieșit în liniște fără a dramatiza situația.Au trecut prea mulți ani,orice discuție era tardivă.Pe urmă am intrat în baia mea ,unde am vomitat cel puțin un sfert de oră șuvoaie de mâncare nedigerată încă,și o mulțime de lichid amar ca fierea.În ciuda amețelilor groaznice și ale  grețurilor nepotolite,m-am tărât până la duș,unde am stat mult timp sub apa rece ,ca în noaptea crizei de malarie a lui Vlad.El m-a găsit în starea aceasta ; a făcut curat în baie,m-a uscat cu un prosop uriaș de hotel și m-a dus în brațe până în pat.Cred că am ațipit ceva timp ,apoi m-am trezit pentru câteva clipe,l-am văzut pe Vlad veghiind lângă mine și am adormit din nou până spre dimineață..A doua zi  ,doctorul meu personal s-a trezit bine dispus și mi-a comunicat diagnosticul său : eram gravidă în luna a doua,cel puțin.Când vom ajunge acasă mă va duce imediat la ginecolog,să-mi facă un ultrasaund.
Deocamdată însă mai aveam o zi întreagă la dispoziție pentru Praga.Cafeaua tare și micul dejun copios ne-a readus bucuria vacanței și dorul căutărilor după minunății încă nevăzute.Vlad ne privea pe amândouă cu priviri jăcăușe și zâmbetul său fermecător ,încercând să glumească pe seama noastră :
Doamnele mele au impresia că în trei zile vor cuceri toate frumusețile acestui oraș.Vă înșelați, ar trebui să vă mutați pentru un an la Praga pentru a cunoaște cu adevărat farmecul ei.Înconjurați-o cu tancuri ,dar tot nu veți reuși!
Lasă-te de politică,domnule ; eu sunt mai în măsură să mă pronunț,că am stat cu ochii pe televizor ca toată lumea, dar tu în 68 te mai jucai cu mingiuca în mijlocul străzii.Haideți să ne gândim numai la lucruri frumoase.Tu unde ne duci astăzi,ca să ne bucuri ochii și inimile ?
O priveam pe mama Mali cu uimire.Era veselă,glumeață,ca un om care tocmai atunci se scuturase de o povară.De ce n-a făcut-o de mult ?Acuma mă simt eu împovărată de o situație ambiguă,între două mame ,iubindu-le pe amândouă,fără să știu cum să mă comport față de ele,sau cum să continui eu să păstrez taina care nu-mi aparține mie,dar mă privește pe mine în mod direct.Lui Vlad am să-i povestesc totuși toată istoria lui Mali,sau a mea,cum o fi ea.Nu pot păstra nici un secret față de el ,niciodată nu i-am ascuns nimic.Nu în mod intenționat.Astăzi însă nu era ziua potrivită pentru mărturisiri, trebuia să ne bucurăm din plin de această zi.Vlad ,ghidul nostru,a hotărât că vom porni cu un taxi de la hotel până în cartierul evreiesc.De acolo aveam o porțiune de mers pe jos ...altfel ,,pierdeam esențialul,,Prin urmare am văzut din nou strada centrală străjuită de clădirea monumentală a Muzeului,prelungindu-se cu șirul clădirilor multicolore ,străvechi ,dar noi totodată. Mașina o luase între timp pe alt drum decât cel străbătut ieri pe jos,ca să oprească la ordinul ,,ghidului,,în fața unei clădiri ușor de ghicit că este un teatru.Era într-adevăr teatrul denumit ,,Lanterna magică,,unde se prezentau spectacole ciudate,halucinante ,cu imagini obținute de jocuri de lumini și muzică frumoasă,dar fără a se vedea artiștii .Aceștia își făceau jocul de pantomimă în spatele unei perdele semitransparente,astfel ca mișcările lor să creeze un efect iluzoriu.Vlad povestea că turiștii se înghesuie să vadă ,,lanterna magică,,dar pe el personal nu l-a impresioat niciodată acest gen de spectacol.Oricum ,noi nu ne puteam permite să sacrificăm două ore din această ultimă zi de care trebuia să mai profităm.Așa dar,taxiul a cotit din nou spre dreapta,plimbându-ne încet de-alungul fluviului Vâltava străbătut de mai multe poduri care uneau ambele maluri ale marelui oraș .Când am ajuns la ultimul pod,Vlad ne-a cerut să coborâm ,după care a eliberat taxiul ,iar noi am pornit să traversăm Podul Carol,cel mai renumit dintre toate.Era într-adevăr o desfătare pentru turiști : o punte peste apa fluviului de lățimea unei autostrăzi,populată de artiști de stradă desfășurându-și spectacolele în aplauzele turiștilor ,sau păpușari mânuind maimuțele cu o mână ,iar cu cealaltă ținând la gură o muzicuță care întona cântecele pentru copii sau folclor ceh .Și însfârșit,spectacolul cel mai frumos rămânând imaginea  pictorilor așezați în fața șevaletului ,aidoma confraților lor, pictând pe podurile de peste Sena din Paris.Tot așa,pe podul Carol,ei  pictează nestingheriți de mulțimea adunată în spatele lor tablouri minunate, înfățișând în culori vii apa în mișcare,vaporașele alunecând lent în ritmul calm al  brizei ,imagini ale caselor din cartierul vechi al orașului ,văzute  de la capătul podului până departe ,urcând pe muntele împădurit care duce la vechea Catedrală și la Palatul Parlamentului înălțate sus,la înălțime.Toate aceste minunății se puteau admira pe tablourile artiștilor ,expuse ca la expoziție lângă creatorul lor ,sprijinite de parapetul podului ,ca pe un perete de muzeu.
Am petrecut aici câteva ore ,fără a simți trecerea timpului.Nimeni dintre noi nu obosise,nici măcar Mali.M-am întors de mai multe ori pentru a admira tablourile expuse ,aștepndu-și  cumpărătorii .Două dintre tablouri mi-au plăcut în mod deosebit : unul înfățișa din depărtare casele vechi cu acoperișuri din țiglă roșie ,contrastând cu verdele  brazilor  din mijlocul cărora au răsărit.
Al doilea  tablou  îl înfățișa pe clovnul cu maimuța care dansa după melodia muzicuței  .Am mai făcut un drum până la capătul podului,până la ultima expoziție,ca să mai văd o dată vaporașul cu vele plutind pe apele line ale Vâltavei.Vlad mă urmărea peste tot ,în timp ce Mali nu s-a mișcat de lângă pictorul -creatorul pânzei imaginând Catedrala și  Palatul de pe muntele străjuitor al orașului.. Până la urmă,după multe drumuri făcute de la un artist la altul ,Vlad mi-a cerut să mă hotărâsc.I-am arătat : ,,Clovnul cu maimuța ,,/,,Casele cu acoperiș roșu,, pentru salonul nostru și ,,Vaporașul cu velă,,-cadou pentru părinți.Am întrebat-o și pe Mali,dar ea  încheiase deja cumpărarea.Pictorul vorbea limba germană,și s-au înțeles pentru un preț acceptabil,ea ținând deja sub braț pânza ei înrolată  și introdusă de către pictor  într-un tub de carton .După o jumătate de oră ne-am întors triumfători  cu achizițiile noastre superbe ,făcând drumul înapoi pentru a coborî de pe Podul Carol.De acolo am mers pe jos pe un drum numai de Vlad știut până la cartierul evreiesc,ne-am odihnit pe banca din fața Synagogii pentru  un ultim rămas bun.De acolo ne-am întors la hotel cu un taxi.Mai aveam patru ore până la plecarea spre aeroport.Destul pentru odihnă,împachetare,și cina,ultima cină la Praga .
................................................................................................................................................................................................................................................................
 
Absența de acasă timp de 9 zile ni se părea o veșnicie.Deși acest scurt concediu a fost atât de binevenit în multe privințe,fără a exclude imensa plăcere a plimbărilor în locuri noi și minunate,totuși,am simțit o  ușurare intrând în apartament,acasă, ,căminul nostru de toate zilele.Cu un oftat de ușurare mi-am aruncat pantofii de pe picioare chiar lângă ușă, la intrare.Umblam silențios din odaie în odaie,găsind toate lucrurile dragi la locul lor,neatinse,poate doar pudrate cu puțin praf.Vlad trebuia să vină îndată  ; la cererea lui Mali a condus-o pe ea direct acasă , vroia să se odihnească în patul ei și să doarmă târziu.Am promis că mâine seara vom veni în vizită ,să vedem și pe părinți și să le împărtășim impresiile. Mark nu fusese înștiințat că noi ne întoarcem în noaptea asta.El era ocupat în armată,mă gândeam că oricum nu va putea să ne întâmpine.Totuși m-am apropiat și de dormitorul lui,deschizând ușa încet pentru a arunca o privire din care să deduc dacă a mai trecut pe acasă în lipsa noastră.Am fost surprinsă văzându-l prin geana de lumină venită dinspre salon pe băiatul meu dormind profund,iar capul său se odihnea pe pieptul de fetiță al lui Anat.Am închis repede ușa ,îndepărtându-mă rapid până ce am ajuns în dreptul canapelei,pe care m-am așezat.Eram șocată de această imagine,când Vlad tocmai intrase în casă,tărând după el bagajele noastre.  
Omul meu mă cunoștea atât de bine după cei 20 de ani de conviețuire,încât din prima privire și-a dat seama că mi s-a întâmplat ceva.A împins valizele de o parte ,venind direct spre mine.Prima întrebare a fost dacă mi-e rău,am grețuri sau amețeli.
Acuma am amețeli teribile ,dar din cu totul altă cauză./Vorbeam aproape în șoaptă/-Vladi,Mark al nostru este acasă,doarme în dormitorul său,împreună cu Anat....Vlad zâmbi larg,aruncându-mi o privire jăcăușă :
Bine că e acasă ,că doarme pe patul lui și nu pe al nostru.Camera noastră fiind liberă,noi doi ne putem culca ; și chiar că avem mare nevoie de odihnă.Ce te deranjează,draga mea ? Copiii cresc,doar știai asta de mult, de ce ești atât de șocată ?
Fiincă ori de câte ori mă gândesc la băiatul meu,îl văd jucându-se în țarcul din mijlocul camerei,înconjurat cu multe jucării și răzând în hohote ori de câte ori unul din noi trecea pe lângă el și reușea să ne tragă de o haină.Când îi cântam cântecele sau îi povesteam povești,nu mi-am gândit nici o clipă la momentul când va deveni bărbat.Chiar și atunci când stăteam zi și noapte la căpătâiul său în spital,mă căuta tot timpul și întreba ,,Ima ești aici,n-ai să pleci nicăieri ?
Vrei să spui că acuma a plecat el,părăsindu-te ?Maiuș,revino la realitate,spuse Vlad ,în timp ce mă îmbrățișă,sărutându-mă de mai multe ori.Maiuși a mea este geloasă pe feciorașul ei ! ...Ba să te bucuri că ai un fiu normal,care a crescut frumos și sănătos,că iubește o fată drăguță și cuminte ,exact cum erai și tu când te-am cunoscut.Nu uita că și copiii au propria lor viață ,dar mereu se întorc cu dragoste la prima lor adresă : mama și tata.Am dreptate ? 
Sigur ,ai dreptate.Vladik,spune-mi și când au trecut toți anii aceștia...ce-i asta,ai un copil și deodată este om mare și independent.!?
Corect,așa-i viața.Gândește doar că anii aceia au trecut cu bine pentru noi ,am fost fericiți,ne-am realizat amândoi...ce vrei,timpul nu poate sta în loc.!
Gata pentru discuții la ora asta târzie .Acuma ce ai zice să ne culcăm și noi ?
Bine,mi-ai spus niște adevăruri.Știi ceva,încep s-o înțeleg pe mama soacră.Și ea a fost furioasă pe mine,crezând că eu sunt cauza îndepărtării tale de lângă ea.
Am s-o sun zilele acestea,vreau s-o includ în familie.Este la urma urmei mama ta !A pierdut pe tata,apoi și pe Anușka.Eu cred că este tare singură și nu prea fericită .Lasă-mă pe mine să...
Cum vrei tu,îngerașule,deși adevărul este aici ceva mai ...complicat.
Bine,du-te să faci un duș și intră în pat. Eu între timp vreau să pun pe masa din bucătărie ceva de mâncat pentru copii,care se scoală înaintea noastră.Am să-ți aduc și ție ceva de băut.Peste un sfert de oră vin și eu în pat.
Până la sfârșitul săptămânii mai aveam concediu.Deci ,am lenevit,am trebăluit în casă,iar într-una din dimineți Vlad m-a convins cu greu să-l urmez la o vizită medicală,adică la ginecolog.Amândoi am urmărit ecranul aparatului de ultrasaund,înțelegând că diagnosticul lui Vlad era corect,eram însărcinată.În luna a treia,spunea doctorul.Mai multe amânunte ne va spune la următoarea vizită,atunci când voi simți primele mișcări ale fâtului.
Amândoi am ieșit de la doctor foarte emoționați,deși de câtva timp simțeam cu certitudine că asta e realitatea , Cu această confirmare competentă am pornit direct în vizită la părinți ; erau toți trei acasă ,și ne-au primit cu mare bucurie,ca și cum masa de prânz pregătită, ne aștepta deja de două zile.Acum însă puteam să le explic motivul pentru care am amânat vizita : trebuia mai întâi să mă las consultată,pentru a le aduce o veste sigură :vom deveni din nou părinți.
Mai întâi au rămas fără grai : chiar așa,după o pauză atât de mare ?Ce o să zică Mark ?
Bine că mi-ați amintit de Mark,uite am uitat să ne sfătuim cu el în privința asta,râse Vlad cu poftă,iar după el și toți ceilalți.
Nu ,nu-i așa ; cu Mark voi sta de vorbă,am să-i explic că se mai  întâmplă și astfel de situații, când se nasc copii după o pauză mare după prima naștere.Dar pentru mine nu este târziu,abia în curând voi împlini 37 de ani . Or ,nasc femei și mai în vârstă ,bine trecute de 40.Deci nimic nu este ciudat în situația asta,care în nici un caz nu poate schimba sentimentele noastre față de el,primul nostru odor.
Mama își reveni prima : -,,Lasă asta,o să fie bine,să fii tu sănătoasă și să naști ușor..Mai departe te vei baza ca întotdeauna pe instimctele tale ,dar și pe noi.Doar ai părinți !
 
    Ce aduce clipa.....
 
A urmat pentru noi un an complicat ,cu bune și rele.
Când am intrat în luna a cincea,ne-am întors la ginecologul meu pentru un control.Aveam tot mai rar stări neplăcute ,cu grețuri sau amețeli.Doctorul era mulțumit ,după părerea sa sarcina evolua normal ,deși abdomeul meu devenise cam prea mare pentru această etapă a sarcinii.Doctorul m-a și întrebat dacă am o poftă de mâncare exagerată ,se temea de apariția unui diabet sau alte complicații.Vlad i-a explicat că până acuma nu  numai că nu mâncam mult,dar deseori vomitam tot ceea ce reușisem să înghit.Deci ,o nouă vizită luna viitoare ; deocamdată nici nu se putea stabili cu certitudine sexul copilului,deși ,credea el,s-ar putea să fie o fetiță.Luna viitoare nu am mai mers la control,deoarece aveam alte probleme importante ,pe lângă starea mea de oboseală continuă.În mijlocul lui septembrie s-a declanșat războiul între Israel și Gaza.După ce tot Sudul țării era pur și simplu terorizat de permanentele atacuri piraterești asupra așezărilor din apropierea graniței ,cu rachete care de un an de zile cădeau incontinuu prin surprindere în case locuite,în apropierea școlilor și grădinițelor de copii,în centrul orașelor Așkelon sau Sderot și în multe alte localități mici,era inevitabil  că răspunsul Israelului trebuia să urmeze .Noi eram înebuniți de spaimă știindu-l pe Mark soldat activ într-o unitate așezată undeva în Sud.Degeaba Vlad,ca și familia ,mă tot îndemnau să stau liniștită,să mă odihnesc : nici noaptea nu puteam să ațipesc,iar dacă adormeam pentru câteva ore,atunci mă chinuiau coșmarurile.Singurul meu gând era în permanență la băiatul meu.Îmi închipui câte mame se zbăteau ca și mine cu aceleași griji.Vlad mă suna în permanență din spital,unde era mobilizat zi și noapte pentru a primi răniți și a le salva viața. Nici lui nu-i era mai ușor decât mie,din contra : pe lângă grija tinerilor care trebuiau operați și puși pe picioare,mai avea grija lui Mark,ca și a mea,gravidă în luna a șaptea,singură în casă ,mai ales după ce au început alarmele aeriene și în Tel-Aviv. Într-o seară Vlad a venit acasă pentru o noapte.Era frânt de oboseală. L-am obligat să mânânce bine,apoi a făcut o baie și ne-am culcat.Dimineața la ora 7 ,gata de plecare,a adus vorba despre situația mea care îl îngrijorează  : ar vrea ca eu să stau la părinții mei până ce se încheie războiul și nu singură în toată casa asta.
Maiuș,te rog din suflet,fă-o pentru mine,chiar dacă crezi că nu ți-e frică.Am să fiu eu mai liniștit în privința ta.Ia-ți câteva lucruri și cheamă un taxi.Sau ,sau mai bine invers,întreabă-i pe ei dacă nu vor să stea la noi, doar aici avem o cameră blindată pentru cazuri de alarmă.Îmi promiți ?....I-am promis ,hotărâtă să-l ascult.Uneori mă suna și Mark,dar atât de scurte erau convorbirile noastre,încât nu puteam să aflu nimic despre el.Însă îi auzeam vocea : o scurtă întrebare cum mă simt eu...,el era bine și mă iubește.Atât. Mă mulțumeam cu aceste câteva cuvinte . Era puțin,și totuși atât de mult.! La fel comunica și cu Vlad,dacă putea să-l prindă într-o pauză dintre două operații.
Într-una din zile,se simțea deja apropierea sfârșitului acestui calvar,băiatul l-a căutat insistent pe Vlad.L-a prins într-unul din saloane în timpul vizitei de dimineața : plângea.Vlad s-a speriat tare,a fugit afară pe coridor,lăsând pacienții pe seama colegilor .
Ce s-a întâmplat ,fiule,ești cumva rănit ?
Nu ,eu sunt întreg,dar s-a întâmplat ceva mult mai grav,spuse băiatul între suspine.Anat este rănită,se pare că destul de grav.Au dus-o cu elicopterul la nu știu ce spital din centru.Tată,te implor,salvează-mi-o !Fă tot posibilul, gândește că eu sunt cel rănit,sau mai rău ,dar fă ceva s-o salvăm....
Mark,calmează-te,doar ești bărbat ! Uite ce facem ,eu nu închid ,aștept la telefon până ce tu găsești un comandant care te informează încotro a plecat elicopterul cu răniții.Te întorci imediat la mine cu răspunsul.
S-a întors destul de repede ,rostind în grabă -Tel Hașomer .Nu pot să-l găsesc pe tatăl ei.Mă puteți ajuta ?
L-am ajutat.Vlad mi-a transmis toată convorbirea,împreună cu sarcina să-l caut pe Tom până ce îl găsesc.Ulterior am aflat că Vlad a luat legătura cu Tel Hașomer,a aflat că pacienta Anat Harari intră în operație chiar acuma.Cine o operează ? O echipă  de medici condusă de chirurgul șef , profesorul Gross.Aceste informații Vlad le-a primit ca o favoare ,fiindcă s-a prezentat ca rudă,socrul fetei,pe lângă faptul că era și el medic chirurg la Ichilov.Eu între timp sunam la Tom,fără rezultat.Era un număr de la servici,de unde nu putea să răspundă ..Mă simțeam atât de neputincioasă și de înceată din cauza burții care mă apăsa cu o greutate de o tonă .Deodată mi-am zis că balonul care mi-a ocupat abdomenul nu trebuia să-mi ocupe și creierul.Mi-am adus aminte,însfârșit,că Tom mi-a dat o dată un număr de la mobilul său personal,care era destinat  familiei și prietenilor  foarte apropiați.Unde l-am pus oare ?Aveam în dulapul din dormitor o grămadă de poșete adunate din toate timpurile.Le deschideam pe rând  ,scuturându-le tare.Și până la urmă minunea s-a întâmplat, dintr-una din poșete a căzut un cartonaș cu un număr de telefon.Scris cu cerneală verde,fără semnătură.Asta era ! Mi l-a scris Tom stând în picioare ,înainte de a pleca de urgență la Ber Șeva,în timp ce eu așteptam să se termine operația lui Mark.M-am întors în salon și în timp ce testam numărul,îmi formulam propoziția despre situația copilului său,ca să sune cât mai liniștitor.După al treilea sunet am auzit vocea lui Tom : ,,-Bună Maia.Închide aparatul și așteaptă un minut.Eu te voi rechema imediat.,,A sunat imediat,foarte mirat că l-am căutat,dar mai ales că aveam acest număr.I-am spus ,fără a aștepta alte întrebări,că ar fi bine să se elibereze pentru un timp de la slujbă,pentru a trage o fugă la spital.Anat a fost rănită și se află chiar acum în operație.Și eu voi porni imediat la drum,ne vom întălni acolo,lângă sălile de la subsol .Am închis,mi-am pus pantofi comozi,și am pornit spre Tel Hașomer.Pe drum l-am anunțat și pe Vlad unde mă voi afla în următoarele ore ,dar și pe Mark.Apoi timpul s-a scurs încet, l-am petrecut șezând lângă Tom  în fața ecranului care indica situația pacienților.Mă rugam tot timpul pentru viața lui Anat,dar totodată mă și rugam pentru Mark,ca să nu ajungă și el în asemeea situație.În sfârșit a ieșit dl. Prof.Gross,întrebând de rudele lui Anat Harari.Eu am sărit prima cu vorba  : eu sunt soacra pacientei,mă cheamă Maia Ostfeld Wassergas,Domnul e tatăl ei.
Bun,deci rude apropiate.Mi s-a spus că a sunat un coleg de la Ichilov ,tot în legătură cu această pacientă.Urmați-mă,vă rog în cabinetul meu.
Acolo am primit informații amânunțite despre starea lui Anat : operația s-a desfășurat bine, echipa a luptat din greu cinci ore,dar au salvat-o. Însă de acum înainte mai era cale lungă până la vindecare,ceea ce nu mai depinde de chirurgi ,ci de cei care o vor îngriji ,colectivul medical,fizioterapiștii,familia,dar mai ales depinde de ea însăși. Cam asta era,ne dorea mult ,mult succes .Dacă colegul Ostfeld va dori să vorbească cu el,îi stă la dispoziție.
Cu asta a început o perioadă lungă și grea,mai ales pentru Tom și Mark.Dar mai și mai grea pentru Anat.Eu eram alături de toți,însă nu puteam participa personal la lupta pentru viața lui Anat.Mă apropiam cu pași rapizi de momentul cel mare ,al nașterii,când tocmai atunci ni s-a întâmplat din nou un mare necaz în familie. Mali,mama mea nefericită,a murit în somn de la un stop cardiac.Deși se părea că în ultima perioadă se simțea bine , tare mulțumită de excursia în Europa,singura din viața ei, trăind bine  acum  în mijlocul familiei,iar Vlad o supraveghea ,făcându-i vizite repetate pentru a urmări efectul medicamentelor germane .Și totuși...într-o seară s-a speriată tare în timpul unei alarme. Pe urmă a luat un calmant,a băut un ceai cu miere și când s-a retras în dormitor pentru noapte,părea perfect liniștită.Dimineața însă,nu s-a mai trezit.Nu a suferit.Dar nu a mai apucat să-și vadă nepoata care era pe cale să-și facă intrare în lume.Eu nu am deschis nici o discuție despre cele aflate la Praga,însă atunci când mama s-a așezat în salon să stea șiva împreună cu tanti Eva,am intrat și eu,m-am așezat alături de ele ,păstrând doliu toată săptămâna.Nici atunci când s-a terminat săptămâna ,nimeni nu a discutat cu mine despre subiectul care ne privea pe noi două,defuncta și cu mine.Eu continuam să mă adresez părinților ca de obicei,cu mamă și tată.
Pe urmă s-a încheiat un armistițiu ,lucrurile s-au liniștit destul de repede în țară,în afară de familiile vicrimelor,evident.Despre toate întămplărie noastre îi scriam cu regularitate soacrei și ea îmi răspundea.Ba mi-a povestit ,mie și nu lui Vlad,că de un timp încoace nu mai este singură.Are un prieten,un domn deosebit,care o însoțește la câte un spectacol sau o învită la o plimbare urmată de o cină într-un  restaurant.După atâta singurătate ,așa o prietenie este binevenită. -,,Este un leac împotriva singurătății,,a adăugat ea. M-a condoleat după moartea lui Mali,pe care o cunoștea personal. Apoi mi-a scris că preconizează să-și ia un concediu pentru a ne vizita după nașterea copilului.De data asta vrea să-și cunoască nepoata cea mică,dar și pe Mark ,cu o regretabilă întărziere de 20 de ani.
Vlad venea deja zilnic acasă,din ce în ce mai devreme ,până ce ajunsese la orele de lucru normale.Începeam să trăim din nou.Mă apropiam de sfârșitul lunii a opta ,când Vlad m-a dus la un ultim ultrasaund.Trebuia să vadă dacă poziția copilului era corectă, în ce situație vom intra în sala de nașteri.Mare ne-a fost uimirea când ginecologul ne-a dat o veste ,,trâznet,,: poziția era pentru prima oară absolut corectă,prin urmare abia astăzi a putut să i se confirme bănuiala  că eu voi naște ...gemeni : o fetiță și un băiat.Degeaba m-a bănuit că mânânc exagerat de mult, abdomenul meu uriaș se datora celor două ființe care creșteau acolo. Vlad și-a revenit primul din surpriză ,eu continuam să mă simt total copleșită de această veste.Dar pe măsură ce timpul trecea ,începeam să mă bucur. Vom avea încă doi copii !Priveam la Vlad și nu-mi venea să cred : fața lui emana o fericire greu de redat în cuvinte.
Acuma vom fi oameni bogați,Maiuș, suntem părinții a trei copii.Casa noastră vă răsuna de râsul voios al  copiilor .Îți dai seama ?
Vedeți că și plâng noaptea ,iar ziua se ceartă ,de vă străpung urechile...interveni ginecologul. Întrebați-mă pe mine,că eu am cinci.Dar e bine așa,viața are un sens, cu plâns,cu certuri ,cu râsete...!Așa se trăiește.!
În seara aceea Mark a venit după mult timp,să doarmă acasă.Spunea că Tom dorea să stea și el o noapte cu copila sa ,iar el trebuie să-și refacă puterile,altfel nu va mai fi în stare s-o îngrijească pe  Anat.Argumentul acesta era cel hotărâtor.Abia intrând în casă și-a dat seama cât era de obosit.O baie caldă urmată de un duș rece,i-au prins bine.Ne-am așezat toți trei în jurul mesei la o cină bună în familie. Băiatul ne-a povestit prin câte dureri trece biata Anat,mai ales când este obligată să coboare din pat pentru a sta puțin în picioare,sau pentru a păși doi-trei pași.Mai mult purtată de el în brațe,dar este ascultătoare și se străduiește,chiar dacă îi curg lacrimile.Noroc că el,Mark,a primit concediul care i se cuvinea înainte de elberare.De aceea are zilele și nopțile libere să stea lângă patul lui Anat .O ajută cel puțin din punct de vedere moral.
Dragul meu,să știi că Tom are dreptate,trebuie neapărat să-ți cruți cumva puterile.Este un necaz de lungă durată,ți-o spun fiindcă am vorbit cu profesorul Gross,care mi-a explicat toată situația.Un glonte i-a atins șira spinării și operația a fost de lungă durată și foarte complicată.Refacerea va fi grea și va dura mult timp.În speranța că nu a fost atins vreun nerv,el mizează pentru o luptă grea pe un an de zile. Există și posibilitatea ca fata să rămână pe scaun pentru toată viața.
S-a făcut o tăcere penibilă și prelungită.Mark urmărea fața de masă,adunând fărămituri de pâine.Într-un târziu băiatul a ridicat privirea ,mai mult spre mine,rostind-și hotărârea : ,,Cum o fi până la urmă,eu nu o voi părăsi niciodată !
O iubesc pe Anat nu de azi sau ieri, ci încă din școala primară.Așa dar,o să ducem greul împreună până la capăt.
Scumpule,tu ești copilul nostru drag,iar Anat va fi în aceeași măsură și ea copilul nostru.Noi vrem doar să treceți cât mai ușor peste ,,hopul,,acesta.În rest,atât tata ,cât și eu suntem cu totul alături de voi.
Mulțumesc imale,că mi-ai spus asta.Știam că mă pot baza pe voi întotdeauna.Și invers !.Acuma pot să merg la culcare ? 
Sigur,chiar trebuie să dormi.Ți-am aranjat deja patul,spune-mi numai la ce oră să te trezesc.
Mark,tot ce a spus mama este valabil și din partea mea.Mă gândesc s-o transfer pe Anat la noi,la Ichilov,atunci când va ajunge la faza de fizioterapie.Dar mai este timp până atunci.Deocamdată,noapte bune ,te vom trezi la 7,e bine ?
Perfect,mulțumesc aba,noapte bună și vouă.
După ieșirea băiatului ,am izbucnit în plâns ; noroc că am reușit să mă abțin în prezența lui. Vlad mă lăsă să plâng un timp,apoi mă 
consolă,mângăind-mă cu dosul palmei pe obraji .
Vezi,iubito,ce treabă bună am făcut noi doi împreună ?Am crescut un bărbat responsabil,devotat,cu bun simț,într-un cuvânt ,un ,,Mensch,,!Poți visa la mai mult când naști copii ?Noi am reușit să curățăm diamantul de impurități și o vom face și a doua oară....!
Când crezi că va fi a doua oară,doctore ,mai am mult ?Balonul acesta lipit de abdomenul meu mă omoară.Nu mai pot să respir ,nici să mă aplec sau să mă mișc.
Mult a fost,puțin a rămas,doar ști asta.Eu cred că mai ai cel mult trei săptămâni.
Vlad a nimerit cu exactitate momentul  ,,eliberării,,.Exact peste trei săptămâni am început să mă plâng de dureri și junghiuri în spate,apoi au început contracțiile.Era într-o sâmbătă după amiază când am intrat în mașina noastră ,ajungând peste un sfert de oră la spital.O zi liniștită ,coridoarele libere și curate,iar ca în toate  sărbătorile ,la secție se găseau numai doi medici tineri, de gardă și vreo trei asistente.Vlad m-a instalat într-un pat și m-a întrebat dacă vreau să-l cheme pe ginecologul care m-a supravegheat în permanență.Hotărârea era a mea.
Păi nu știu.Ce se întâmplă dacă nu-l chemăm de acasă pe doctor,tu crezi că se poate amâna nașterea pe mâine ?
Nu,sigur că așa ceva nu-i posibil.Dar dacă te moșesc eu,mă ajută și cei doi medici de gardă și sora -moașă.Să știi că în Africa am adus pe lume o mulțime de copii,fără a avea ajutoarele și condițiile de aici.Dar dacă voi vedea că intervine ceva neprevăzut,putem coborâ în sala de operații și îți fac o cezariană.În operații sunt în mediul meu,iar tu scapi de durerile facerii.Eu zic că merită.Încă nu am uitat cât ai suferit la nașterea lui Mark,iar eu ,am suferit de durerea ta.Cezariana rezolvă totul.
Vladic,fă cum crezi tu că e mai bine,în definitiv ești singurul om din lume în care am o încredere totală.....Auuuu!-mi-a scăpat deodată primul urlet,iar după al doilea ,,au....,,mai puternic decât primul,l-am auzit pe Vlad dând niște ordine,care nu mă mai interesau. Mă aflam total ruptă de realitatea dinafara corpului meu. .Acuma existam numai eu cu propria mea durere care mă rupea pe dinăuntru . .Apoi s-a făcut liniște,nu mă mai durea nimic,nu vedeam pe nimeni.Dormeam profund. Nu am idee cât timp am dormit .În momentul trezirii Vlad stătea pe scaun lângă patul meu,zâmbindu-mi .Încet,încet ,mi s-a luminat creierul și mi-a revenit memoria.
Ce-i cu mine,a venit timpul să nasc ?
Oho !A trecut deja timpul să naști.De cinci ore avem doi copii  minunați și absolut identici.Să știi că de data asta am născut eu în locul tău.
Mie îmi venea să plâng fiindcă nu știam ce vrea de la mine,de ce îmi spune vorbe neânțelese,
Ce spui tu acolo,lucruri fără noimă ?
Simplu,îți spuneam că pe Mark l-ai născut tu în dureri și țipete jalnice.De data asta te-am ajutat eu : ți-am făcut o operație  cezariană în timp ce tu dormeai liniștită.În schimb numai eu știu ce emoție ,chiar frică am simțit,ca nu cumva să-mi tremure mâinile tocmai la tine.Am avertizat și colegii să mă urmărească cu atenție.Așa că pot să mă laud că de data asta am născut eu în locul tău.
După asta Vlad m-a sărutat zgomotos în repetate rânduri,șoptindu-mi la ureche ce fericit este.Gemenii i-am văzut abia seara,la prima alăptare :un băiețel și o fetiță ,doi blonzi identici ,frumoși ca lumina soarelui.Așa îi vedeam noi,Vlad și cu mine.Când am plecat cu ei acasă peste o săptămână,aveau amândoi acte în regulă,adică actele de naștere unde au fost înscriși pe numele lor ebraic și cel european : Malka /-Reghine Ostfeld/,și Eliahu-/Eduard Ostfeld/.Prin urmare am adus pe lume doi cetățeni noi ai acestei țări.Doar că au hotărât să-și șicaneze mama,deoarece reușeau în același timp să-și facă nevoile în scutece și să țipe totodată după mâncare.Iar eu intram în panică ,neștiind pe care din ei să-l deservesc primul.
Astfel a început o nouă perioadă minunată în viața noastră.Iar eu eram fericită !
.................................................................................................................................
                         Epilog
O lună după aceea,când Edi și Mali începuseră deja să zâmbească,arătându-și gropițele pe obraji, am pregătit în cinstea lor o petrecere în casa noastră.Fără mulți învitați,ci numai pentru familie.Lui Edi i-au făcut Brit Mila încă în săptămâna de spitalizare : doi colegi ai lui Vlad au operat , iar dr .Moșe Ben David,pensionar ,a fost onorat să țină copilul în brațe în calitate de naș.Acuma,fiind cu toții sănătoși și binedispuși,am găsit că e momentul potrivit pentru o petrecere .Renate ,mama soacră ,s-a ținut de cuvânt și a venit să fie cu noi la această ocazie specială .A locuit la noi o săptămână întreagă și s-a delectat cu nepoțeii ,chiar atunci când mai scăpau câte un pipi pe rochiile ei elegante.S-a cunoscut cu părinții mei și s-au plăcut ,ceea ce era bine ,pentru Vladi în primul rând.Și în general e bine când este pace în familie.Renate a fost pur și simplu încântată de copii,mai ales s-a topit de bucurie că am ales niște nume atât de potrivite,care aminteau pe soțul ei Edi,tatăl lui Vlad,dar nu numai atât.Abia atunci ne-a mărturisit că și mama ei se numea Malka,iar acolo ,în Cehia ,purta un nume german ,o traducere de la Malka,adică Reghine.Cum s-au potrivit  lucrurile ca mama mea și a ei să se fi numit la fel.Sigur că am dat să plâng auzind-o vorbind astfel,dar ea m-a mângâiat pe cap ,rugâdu-mă să nu mă întristez.A citit ea undeva ,că ori de câte ori dispare o planetă în imensitatea Universului,apare alta în același timp,chiar dacă la distanțe de zeci de milioane ani lumină.Or eu,am pierdut-o pe mama,dar în locul ei am primit alte două stele care îmi vor lumina existența.
Fetițo,tu trebuie să știi că oamenii nu mor ; ei continuă să trăiască atâta timp cât mai există un singur om care i-a iubit,care se gândește la ei.Cu atât mai mult când numele lor este purtat în continuare,ducând mai departe gândul,respectul sau chiar dragostea ființei care l-a preluat. Iar tu și Vlad ați prelungit viața părinților voștri,transmițând numele lor copiilor.Uite sunt convinsă că Mark știe că numele său evreiesc este Moișale , pomenind pe bunicul său Moșe Ostfeld.Și tot așa se prelungește acel arbore în sute și mii de ani,formând ,,Familia.!,,adică specia umană.
Mama mea își făcea pregătirile ei în bucătărie pentru masa festivă,fără a pierde un cuvânt din discuția noastră.Până la urmă a intervenit și ea,adresându-se cuscrei :
Renate,tot ce ai spus tu până acuma a fost interesant,aș spune un mod de a gândi,sau chiar o credință. Numai că nu mi se pare că ar corespunde cu convingerile tale ...comuniste ?!
Păi așa este,deși ...nu contează,... consideră că lumea este dinamică,că o dată cu schimbările în viață ,se schimbă și gândirea oamenilor...Acuma pot să aflu când vor sosi oaspeții,mai ales Mark când va veni ?Am nevoie de puțin timp ca să mă îmbrac cu ceva curat .
Poți să intri în camera ta să te pregătești.Peste un sfert de oră va sosi sora mea Eva,probabil și viitorul cuscru,domnul Tom Harari., dacă va avea posibilitatea,căci este un om foarte ocupat...Renate,să-ți explic :Mark are o prietenă din adolescență.Se iubesc,sunt pe cale să se căsătorească.Pe fată o cheamă Anat,e foarte frumușică și o fată tare bună.
Foarte bine,să se iubească.Care e problema,că e prea devreme pentru căsătorie ?
Nu,am sărit eu,noi nu avem nici o problemă,poți să-l întrebi și pe Vlad,imediat se întoarce și el .Necazul este că Anat ca soldată în ultimul război, a fost grav rănită.Acuma este abia la început de convalescență.Noi însă nu vorbim nimic în prezența ei sau a lui Mark depre acest subiect.
Am înțeles,spuse Renate,nici eu nu voi vorbi.Vreau numai să-l văd pe Mark.Merg să mă aranjez...pe cine mai așteptăm ? 
Păi tata o să mai vină cu diferite târguieli,plus frații mei,David și ,,drăcoaica,, de Ady- am adăugat eu cu duioșie.
După scurt timp au intrat Eva ,elegantă și îngrijită ca deobicei,iar imediat după ea a venit și Vlad ,purtând două sacoșe uriașe cu băuturi.Apoi a sunat la ușă Tom,purtând tradiționalul buchet cu flori,mare cât un pom înfrunzit. M-a amuzat faptul că Tom a produs din primele minute o impresie grozavă asupra a două doamne : Renate și Eva ,amândouă vrăjite de misteriosul domn atât de prezentabil și ocupat până peste cap într-un servici tot atât de misterios despre care deasemenea nu se putea discuta.Ultimii care au sunat la ușă,erau mai întâi tatăl meu,urmat de Ady cu soțul și Dudu cu soția .Șirul a fost încheiat de către Mark cu Anat .Ca să fiu mai explicită,au intrat Anat așezată pe un scaun ortopedic împins de Mark.Au salutat pe cei prezenți ,Mark a dus  căruciorul până în fața bunicii Renate pe care a îmbrățișat-o drăgăstos,apoi arătând spre Anat ,a făcut prezentările -,,Logodnica mea,-bunica mea din Berlin,, Bunica s-a aplecat s-o sărute și s-o mângâie pe obraji.Fără comentarii.Tom a ales să stea la masă în dreapta fiicei sale ,iar Eva a cucerit locul din stânga lui..A fost o seară deosebită,ne-am simțit minunat cu toții,ca într-un moment fericit cu toată familia alături .Numai cei doi sărbătoriți dormeau duși în pătuțurile lor din camera alăturată.Intram să-i vedem pe rând,eu,mama mea,chiar și mama soacră,care de fiecare dată spunea ,,copilașii aceștia sunt două minuni,,! După plecarea oaspeților însă,ea a izbucnit ,exprimându-și furia și ura împotriva tuturor conducătorilor lumii care nu sunt în stare să oprească războaiele.Am ascultat-o în tăcere și cu respect ,de parcă ea personal nu fusese ani de zile un mic șurubel din uriașa mașină a conducerii.Dar despre asta nu am amintit nici o vorbă.Totuși i-am răspuns :- Nimeni nu va opri niciodată războaiele; sub ochii noștri lumea arde peste tot.Cunoaștem istoria și știm că întotdeauna a fost omenirea la fel de războinică ,plină de ură, și nimic nu s-a schimbat nici în prezent . Renate dragă,nu-i nimic nou sub soare ! Într-un fel sau altul istoria se repetă,mereu cu prea multă cruzime... 
Mami,nu crezi că și în Vechiul și minuatul Continent european pot reveni
 toate grozăviile care au mai fost cu mai puțin de veac în urmă ?Aș fi mult mai liniștit dacă vila ta de lângă Tiergarten s-ar muta în Hertzlia,undeva mai aproape de mine.
Renate rămase câtva timp cu ochii fixați pe chipul frumos al lui Vlad.Într-un târziu spuse : -,,Credeam că nu mi-o vei cere niciodată. Este adevărat deci,că sângele apă nu se face niciodată !
I-am întins repede un șervețel cu care să-și ștergă rimelul împrăștiat de o lacrimă izvorâtă din emoție și recunoștință față de fiul ei drag.
.....................................................................................................................
....................................Înainte de  încheiere  .............................                                                              ..............................................................................................
Vladi,dragul meu,       
 Ai găsit jurnalul meu de zi în care am însemnat câteva amintiri despre viața mea .Vreau să spun ,acea viață care a început în clipa când te-am cunoscut pe tine și va continua numai și numai alături de tine,până la capăt.De fapt am scris despre întâmplările din existența noastră comună,dar nu pentru tine  ,nu tu trebuie să citești acest jurnal,fiindcă cunoști fiecare amânunt.Niciodată nu am existat numai ,,eu,, ci am fost noi  doi împreună ,alături. Prin urmare,vreau să sper că într-o zi, cât mai  îndepărtată,copiii noștri vor citi aceste amintiri.Vreau ca să le ia drept  lecție de viață .  În lumea nebună în care ei vor crește ,nu există prea multe exemple pozitive .Cel mult vor număra divorțurile repetate după scurte căsnicii nereușite.Eu în schimb ,visez ca și copiii noștri ,mai ales cei doi mici,să vadă  o pildă , cum ar trebui să conviețuiască o pereche timp îndelungat,cu iubire și respect reciproc.Asta e moștenirea mea pentru copiii mei .Mark este destul de mare,de el sunt mândră : a devenit deja un bărbat și un om adevărat.Sper să reușim și cu ceilalți doi.
Îar pe tine te iubesc ,ca și toate darurile neprețuite pe care mi le-ai dat tu....
 
 
 
 
 
 

8.EPILOGUL SURPRIZĂ.

 

Întâmplarea de ieri mi se pare bizară ,ar putea să nu însemne nimic,absolut nimic ; și totuși nu știu de ce mi-a trezit curiozitatea într-atât,încât mă preocupă până la obsesie în ultimile 24 de ore.Dacă aș fi discutat cu Vlad despre preocuparea mea,poate ajungeam amândoi la o concluzie care m-ar fi calmat,iar până la urmă aș fi uitat toată povestea. Nu știam însă cum ar fi reacționat Vlad dacă îi povesteam despre un domn în vârstă care mă urmărește de la distanță fără a-și explica prezența ; cred că exagerat,ca deobicei.Când mai erau copiii acasă el era ,nu sever,dar foarte vigilent.Normal,copiii trebuie păziți în lumea noastră nebună și isterică.Ne-am ocupat amândoi de educația,de studiile lor, ca și de prietenii cu care ieșeau la distracții.Vlad exagera uneori,se interesa în mod discret și despre familiile acestor prieteni ,iar  mie mi se părea că aici sare peste cal.Când i-am spus acest lucru,Vlad mi-a replicat :
-Dacă ai amintit despre cal,am să-ți spun ce am învățat de la o colegă de la spital,mama unei fetițe drăgălașe  : ,,Nu te uita cât de frumos este ,,calul,,care îți curtează fata, ci mai întâi caută să vezi cum arată grajdul din care a ieșit.,,Mie nu mi-a plăcut înțelepciunea colegei,poate aveam și motivele mele personale.Acuma,de când ,,cei mici,,adică gemenii Gina și Edi s-au căsătorit și au părăsit mult prea devreme casa părintească,Vlad s-a liniștit în privința lor,în schimb este în permanență cu ochii pe nepoata Rina,fiica lui Mark și Anat,deși fetele nu mai pot fi păzite în ziua de astăzi.Dar,este unica noastră nepoată până în prezent ,deci îl înțeleg .A doua ,,victimă,,sunt eu .În privința mea Vlad are însă un motiv serios de îngrijorare.Cu doi ani în urmă am avut ceva probleme de sănătate ,iar de atunci mă supune la tot felul de analize,consultații și tratamente balneare. Cu alte cuvinte mă simt în permanență supravegheată de soțul meu și nici măcar pe motiv de gelozie.Fiind medic la rândul său,Vladi știe mai bine ca mine cum trebuie să mă comport,iar eu îl ascult din multe motive,înainte de toate pentru că îl iubesc și nu vreau să-l contrazic sau să-l supăr.Așa dar ,acesta aste și motivul pentru care nu i-am povestit despre întâmplarea care m-a șocat.Eu sunt funcționară la o bancă.Adică nu chiar o funcționară începătoare,ci după mai mulți ani de trudă am ajuns la funcția de șefă de secție. Conduc relațiile cu străinătatea având de mult  timp drept la semnătură, fac parte din consiliul de conducere și mă ocup numai de clienții mai speciali.Desigur că primesc zilnic câteva persoane cărora trebuie să le rezolv probleme mai importante ; în restul timpului studiez diferite dosare pe care le aprob sau nu,funcție de situație.Uneori intru în biroul directorului general pentru a mă sfătui cu el. Deci ieri mi s-a întâmplat să fiu nevoită  să mă  ridic de câteva ori pentru a ieși și a mă întoarce în biroul meu.Și atunci mi-a atras atenția acel domn,tocmai pentru că stătea nemișcat în aceeași poziție,în același fotoliu ori de câte ori treceam dintr-o direcție în alta.L-am zărit dimineața la ora 9 când am sosit la lucru.Stătea într-o poziție foarte dreaptă,cu ochii ațintiți spre ușa mea.Cred că i-am și spus un ,,bună dimineața,,politicos,întrebând-l în trecere dacă mă aștepta pe mine și că sunt gata în câteva clipe să-l primesc.Omul a schițat gestul de a se ridica,dar a făcut un semn prin care am înțeles că nu de mine are nevoie.După două ore însă era tot acolo,în aceeași poziție,privindu-mă foarte atent și insistent .Din moment ce nu mi s-a adresat,mi-am văzut de drum spre bucătărioara noastră unde ne facem o cafea sau căutăm în frigider gustarea de dimineață.Întorcându-mă cu o cană mare plină cu băutura aburindă,am trecut iarăși pe lângă el.Atunci am observat că era cu ochii pe mine,căutându-mi privirea.M-am oprit ca să-l întreb dacă îl pot servi și pe el cu o cafea. Bărbatul mi-a zâmbit cu un surâs luminos ,tineresc,după care iar s-a ridicat pe jumătate,ca să-mi răspundă ,,-mulțumesc,sunteți amabilă,dar nu ; am băut ceva rece înainte cu un sfert de oră.,,
Apoi mi-am văzut de treburile mele : am avut două convorbiri telefonice cu Germania în care eram anunțată că voi vedea îndată pe ecran un ordin de transfer al unei sume mari în Euro și apoi date amânunțite despre contul cel nou în care va trebui să plasez acești bani. Spre ora 16 eram gata de plecare .La ieșire am mai văzut câțiva colegi care continuau să mai lucreze ;nu mi s-a părut nimic ieșit din comun căci și eu stau deseori peste program .Am strigat un salut tuturor în timp ce așteptam ascensorul.Jos nu mai era nimeni în afara portarului care m-a condus politicos până la ușa de ieșire.
Taxi-ul mă aștepta lângă trotuar .Conform hotărârii lui Vlad ,eu călătoream numai cu un taxi,mereu același,diminețile la servici ,iar la ora 4 spre casă. Mașina mea ruginea degeaba în garaj,dar ,,-las-o să ruginească în loc să faci tu un accident din cauza vreunei amețeli,,spunea el.Fie și așa,mi-am zis, dacă asta-i dorința ,,medicului meu de familie,,.Păcat de mașină,cred că am s-o dăruiesc Rinei când va obține carnetul de conducere.Dar iată ,am și ajuns acasă. În timp ce căutam cheile în poșeta mea am zărit cu coada ochiului un autoturism de lux rulând încet pe strada aproape pustie în urma taxi-ului meu. La volan stătea într-o poziție elegantă domnul cel vârstic care și-a petrecut în preajma mea toată dimineața.Recunosc că am intrat  în casă speriată ,simțind bătăile inimii până în gât.Ce-o mai fi și asta ,o coincidență ?Voi vedea mâine ,la bancă.
Și l-am văzut. Trecuse de ora 11 când misteriosul bărbat și-a făcut apariția.De data asta stătea țeapân în ușa biroului meu larg deschisă ,conform regulamentului.Când am ridicat privirea și l-am văzut,am tresărit puternic. El în schimb făcea gestul formal de a bate la ușă, întrebând dacă aș putea să-i acord câteva minute.I-am arătat cu mâna scaunul din fața mea,dându-i lui timp să se așeze ,iar mie să-mi revin din șoc și să-mi recapăt vocea.Acuma abia am reușit să-l observ de aproape. Domnul arăta bine,chiar foarte bine pentru o persoană în vârstă ;  era foarte îngrijit,îi lipseau obișnuitele pungi de sub ochi ,chiar ridurile din jurul gurii nu erau prea adânci și dădeau nici o indicație asupra vârstei .Și era îmbrăcat elegant,cu un costum de firmă ,cămașă bleu și cravată asortată la restul vestimentației.Dar ceea ce îi dădea într-adevăr un aer tineresc era capul încă acoperit cu un păr bogat,alb ca neaua și lung până la întălnirea cu marginea gulerului.Faptul că era alb însă nu îl îmbătrânea ,din contra, accentua o undă de noblețe .În timp ce îl contemplam nu am pierdut nici o clipă din vedere că trebuie să încep convorbirea ,căci eu eram funcționara la dispoziția clientului.Așa dar ,am vorbit :- Dacă nu mă înșel ,dvs. ați fost și ieri aici, cred că mi-am oferit serviciile pe care de două ori le-ați refuzat.A intervenit o schimbare de ieri până în acest moment ?
Desigur ,am primit înștiințarea telefonică pe care o așteptam de ieri.Banca mea din New-York m-a anunțat că a  transferat din contul meu suma de 350,000 de Euro spre un alt cont din Germania,iar de acolo am cerut ca banii să fie trasferați aici,la banca dvs. Prin urmare ,vă rog să fiți amabilă să verificați dacă transferul s-a efectuat și să trecem la deschiderea unui cont pe numele meu.Dar mii de scuze,am uitat că trebuia să mă prezint de la bun început.Mă cheamă Mordehai Reif, iar toate actele mele de identificare vă stau la dispoziție.
Le-am luat și le-am citit cu multă atenție. Deci,domnul Reif are dublă cetățănie :israeliană și americană.Se vede și pe filele pașaportului câte intrări și ieșiri din țară are în fiecare an.Treaba asta însă nu mă privește pe mine,așa că m-am ocupat de birocrația deschiderii contului în valută și introducerea sumei primite. Asta ne-a luat cam o jumătate de oră.Clientul a semnat peste tot pe toate foile,i-am comandat trei carnete de cek și unul de viză. Sarcina mea fiind încheiată ,m-am ridicat ,i-am întins mâna peste masă,mulțumindu-i că a ales să devină clientul nostru în Israel.
Domniță dragă,acesta nu e primul meu cont în țară,eu sunt un om de afaceri care stau de zeci de ani între două scaune : mereu sunt pe drumuri între America și Israel,am investiții aici și acolo,tot așa și conturi bancare.De data asta s-a nimerit să devin clientul dvs.
Al băncii la care sunt angajată . Oricum,bine ați venit și la noi.
Pe ușa asta scrie numele dvs.,așa-i ? Sunteți d-na Maia Ostfeld.
Corect.Dar acest lucru nu contează,din moment ce oricare dintre colegii de la această secție ar fi putut să vă servească la fel ca și mine.
Poate...dar nici unul dintre aceștia nu seamână ca două picături de apă cu o altă doamnă,de parcă ați fi fost surori gemene.
Se mai întâmplă ca oamenii să semene între ei,-încerc să-i răspund cu o indiferență simulată,deși capul meu începuse să se învârte ca într-un vârtej și o slăbiciune cumplită îmi cuprinse pieptul,iar degetele începuseră să-mi tremure , la fel ca și genunchii. Am împins pe masă cartea mea de vizită cu numărul de telefon pentru ca domnul client să mă sune pentru a afla când vor fi gata carnetele sale. .Bărbatul s-a aplecat pentru a lua cartea de vizită,iar pe neașteptate mi-a apucat mâna ,sărutând-o galant.Ajuns la ușă el s-a mai întors o dată spre mine :
Aș putea mâine după ora 4 să vă aștept la ieșirea din clădire. ? Trebuie să vă arăt câteva fotografii făcute cu mulți  ani în urmă împreună cu doamna inimii mele.Da,aceea care pare a fi soră geamână cu dvs.Mi-ar face tare bine să am cu cine vorbi despre ea.V-ar deranja să-mi acordați o singură oră din timpul dvs.liber ?Putem intra la cofetăria de după colț ca să vorbim la o ceașcă de cafea despre niște zile de mult trecute .
Dl.Reif nu era omul care să aștepte consimțământul cuiva.A ieșit repede pentru a nu-mi lăsa timpul necesar de a găsi pretextul pentru un refuz.Am rămas înlemnită pe scaunul meu până ce o colegă mi-a adus un pahar cu apă rece. Nu i-am povestit nimic despre cele întâmplate,decât că sunt foarte obosită,uite așa ,fără nici un motiv special. Tocmai atunci a sunat telefonul mobil, pe ecran apărând chipul surăzâtor și drag al lui Vlad.-,,Controlul obișnuit,sau telepatie ? m-am întrebat în aceeași clipă.
Ce face Maia mea ?Chiar acuma mă gândeam la tine ...
Foarte bine că te gândeai la mine,asta înseamnă că ai o scurtă pauză.Știi că eu nu îndrăznesc să-ți telefonez la spital ,să te deranjez tocmai când ești în operație ...Dar sunt foarte bucuroasă că ai tu puține clipe libere și mă poți suna tu. 
Maiuș,s-a întâmplat ceva ,nu te simți bine ?
Nu,dragule,e totul în ordine.Vroiam doar să știu când vei veni acasă, să te aștept cu masa.Când mâncăm împreună avem timp să mai stăm de vorbă,să povestim despre ziua care a trecut....
Deci ai ceva să-mi povestești.! La ora 16 ies din clădirea spitalului,adaugă și tu cele 15-20 de minute pentru drum.Sau nu ,facem altfel : așteaptă-mă la ora 4 și 10 minute în fața băncii,apoi vedem noi ; poate ne oprim la restaurantul lui Yoni și prânzim acolo.Ce zici ,nu-i mai bine așa ?
Da,mult mai bine ,te voi aștepta.Vladic,deja mă simt mai bine după ce ți-am auzit glasul . Am fost puțin neliniștită...
Am așteptat cu nerăbdare să se termine ziua de lucru. La 4 și 5 minute Vladi m-a găsit plimbându-mă pe trotuarul din fața băncii de unde mai ieșea câte unul dintre colegii mei.Ne-a luat foarte puțin timp să ajungem la restaurant.Am mâncat aproape în tăcere .Abia când am ajuns la desertul nostru preferat,înghețata preparată de Yoni personal,abia atunci am început să-i povestesc lui Vlad despre cele întâmplate ieri și azi între mine și acest domn Reif ,venit tocmai din New-York.M-a ascultat în liniște , dar cu mare atenție.Mă miram chiar că Vladi nu părea speriat de situația creată.Mă uitam la el nerăbdătoare să-i ascult părerea , cred că arătam toată ca un  semn de întrebare.Ca până la urmă să aud câteva vorbe rostite de Vlad și acelea m-au pus pe abia pe gânduri : -Dacă mă crezi,mă frământă un gând,adică o bănuială. Amintește-ți ce ți-a povestit mama Mali în lipsa mea la hotelul din Praga. În după amiaza aceea când ne pregăteam să o vizităm pe mama Renate în casa ei din Tiergarten . Dar lasă,nu te îngrijora degeaba . Ai să vezi că totul e mai simplu decât crezi.. Mâine după program ne vom întălni cu domnul Reif și atunci lucrurile se vor lămuri.
Vei veni și tu la întălnire ?
Ce întrebare !Sigur că voi fi prezent alături de tine.Când soția mea se întălnește cu un bărbat străin este normal să fiu și eu de față.
Abia atunci mi-a venit inima la loc : fie ce o fi , dacă îl am pe Vlad alături , lucrurile se vor încheia cu bine..!
Și s-au încheiat oarecum ,cel puțin am înțeles că spaima mea inexplicabilă din ultimile două zile era lipsită de orice temei.Domnul Reif ,punctual ca un ceasornic elvețean, s-a dovedit a fi o persoană inofensivă și până la urmă ne-a cucerit chiar simpatia.Era și un om inteligent,a vorbit cu noi pe un ton cât se poate de civilizat,iar prezența lui Vlad nu l-a mirat,nici nu l-a deranjat,se vedea că el se aștepta ca să vin însoțită la întălnire.A intrat ,prin urmare,direct în subiect.
Dragii mei, dacă sunteți de acord să lăsăm de o parte formalitățile, ca  israeleni ce suntem,mi-ar fi mai ușor să vorbesc despre mine adresându-ne pe nume direct,fără ,,doamnă,,și ,,domnule,,. Eu sunt Mordehai, sau chiar Modi pentru oameni apropiați.Și sper să devenim.Deci vreți desigur să știți ce caut eu în viața voastră. Pot să vă povestesc într-un sfert de oră sau într-un an.Deoarece nu avem acest timp la dispoziție,eu mă voi grăbi să mă incadrez în timpul obținut ieri prin bunăvoința Maiei... Aici s-a oprit să respire,sau să audă din partea mea o replică de protest.Știa că nu eu am acceptat această întălnire impusă de către el personal.Am tăcut, nu mi se părea politicos să lungesc discuția pe tema aceasta.
Despre mine trebuie să vă spun că sunt israelian prin naștere,originar din chibuțul Kfar Masarik. Acolo am crescut ,am fost educat,am muncit și am fost trimis la studii. În vacanțele școlare sau în zilele de învoire din armată plecam desigur acasă,în chibuț.Am luptat în războaie ca orice tânăr ,o dată am fost și rănit.Pe scurt,e destul de scurt ? În America am ajuns după războiul din Liban. Eram destul de zdruncinat după această încercare,mi-au murit mulți prieteni,printre care cel mai apropiat dintre toți,tizul meu,tot Mordehai îl chema ,doar că lui i se zicea Moti .Acest Moti mi-a frânt inima, a murit în brațele mele,eu i-am închis ochii.Înainte de-ași da sufletul mi-a șoptit câteva vorbe întretăiate ceva despre soția lui,o scrisoare, într-un buzunar....Norocul meu era că l-am înțeles,căci noi doi ne înțelegeam și fără cuvinte,doar dintr-o privire.Am pus mâna direct în buzunarul interior al hainei și am scos un portofel din care se vedea colțul unui plic.Portofelul era pătat cu sângele lui Moti,ca și mâna mea,în schimb plicul a rămas curat și adresa lizibilă.Era ultima scrisoare a lui Moti către Mali,soția sa.Am păstrat cu grijă totul până ce m-a demobilizat.În drum spre chibuț m-am oprit la un oficiu poștal din Tel-Aviv,mi-am copiat numele și adresa lui Mali ,iar plicul i l-am trimis recomandat.Eram hotărât să iau legătura cu ea în curând ca să-i povestesc despre soțul ei și prietenul meu.Și să-mi exprim personal condoleanțele.
În acest loc al povestirii mi s-a luminat memoria ,mi-a revenit toată povestea lui Mali despre iubirea ei pierdută și am înțeles cine este acest domn :tatăl meu biologic,ascuns cu atâta dibăcie,dar și regretat tot restul vieții ei.Am înghețat ...
Dar nu a mers totul conform planului meu.Eram zdruncinat rău sufletește și încă nevindecat de rana la piciorul drept.Părinții mei au cerut conducerii chibuțului să mă interneze la spitalul din Naharia, unde într-adevăr am primit o îngrijire bună ,tratament fizioterapic și multe ședințe la psiholog.Cred că am petrecut cam trei luni navetând între Kfar Masarik și Naharia.Tatăl meu mă însoțea.Rana s-a vindecat destul de bine , mai greu a mers cu tratamentul psihologic.Până la urmă medicul a avut o discuție cu tata.I-a spus că el personal nu mai avea nimic de adăugat la tratament ,dar nu mi-ar strica o schimbare de mediu.Adică să călătoresc puțin prin lume,am să văd oameni și locuri noi,ceea ce mă va liniști și timpul va ajuta deasemenea să uit vechile dureri.Tocmai atunci s-a ivit ocazia : doi băieți din chibuț se pregăteau să plece în America.De ce să nu vin cu ei ? Așa dar ,peste noapte am luat hotărârea ,iar părinții au fost de acord.Cu inima strânsă,dar dacă era vorba de sănătatea mea,au făcut rost de bani pentru călătorie și ceva mărunțiș ca să mă descurc în perioada de început.Și am plecat.Am luat cu mine o valiză mică cu niște schimburi absolut necesare.Într-un sertar din capacul valizei erau  acte ,banii mei de rezervă și portofelul lui Moti.Nu am avut prilejul necesar să plec la Tel Aviv pentru a preda acest portofel ,din cauza tratamentelor desigur,dar nici nu l-am deschis niciodată până acum ,poate din discreție. În avion însă,deschizând valijoara pentru a scoate ceva bani din buzunarul interior,am dat de portofel și atunci am comis păcatul indiscreției : l-am deschis,gândind că oricum va dura timp până ce voi putea s-o găsesc pe doamna lui Moti, iar conținutul portofelului îl voi scoate oricum pentru a-l spăla de petele de sânge. În nici un caz nu puteam să îndurerez biata femeie lăsând-o să vadă sângele soțului ei vârsat în ultima zi a vieții sale.Portofelul conținea legitimația de militar,banii de  buzunar,iar în al doilea compartiment numai fotografiile reprezentând o singură femeie în diferite locuri și momente.Era și una reprezentând-o ca mireasă,cu voalul ridicat,lăsând să i se vadă îndeaproape fața în toată splendoarea ei. În cei 26 de ani ai mei nu am văzut asemenea frumusețe de femeie. Pe verso era peste tot numele ei,Malka,cu dedicații din cele mai drăgăstoase pentru iubitul ei Moti.Acum am înțeles de ce prietenul meu vorbind despre ea o numea ,,Regina mea,,. Malka era pentru el nu numai traducerea din ivrit a numelui ei,dar și frumusețea aceea de ,,lady,, rar întălnită printre fetele de astăzi.Am mutat portofelul în buzunarul hainei mele,promițându-mi să-l restitui îndată ce mă întorc.Între timp admiram fotografiile cu orice ocazie,pentru liniștea mea sufletească.Nu pot s-o descriu ,impresia era prea puternică și nu găseam cuvinte.Acuma sunteți desigur curioși cum se poate un om amoreza de o poză...mi-am zis și eu că este o aberație,că e imposibil așa ceva,ca să iubești pe cineva trebuie timp,comunicare,înțelegere,respect reciproc și multe altele.Iar eu mă lăsasem fermecat de un chip pozat,care reprezenta pe soția prietenului meu.
Între timp viața m-a luat cu valurile ei.A fost un început foarte greu pentru mine în Statele Unite.Nu găseam un servici normal,decât la curățenie,curierat, cel mult vânzător de înghețată.Nu aveam cui să spun că am o diplomă în comerț și economie și că vreau să muncesc oricât de greu ,dar în meseria mea.Până ce tata mi-a scris câteva cuvinte cu care chiar m-a ajutat din depărtări : ,,Fiule,intră și tu într-o zi în Synagogă, vorbește deschis cu domnul Rabin și spune-i fără rușine că nu te poți descurca fără un ajutor.În caz că nici el nu va găsi ceva de lucru potrivit pentru tine,atunci nu te necăji,că nu ești al nimănui : ai și tu o casă și ești cetățeanul unei țări care te-a învățat o meserie.Deci vino acasă !,,De data asta l-am ascultat pe tatăl meu și am făcut exact ce mi-a scris . Rabinul  Weinberg m-a primit foarte frumos : într-o zi de marți ,după slujbă,avea timp și răbdare să mă asculte. Într-o lună de zile mi-a găsit o slujbă de contabil la o mare intreprindere comercială de vinuri și alte băuturi kașer ;  primul salar a fost bun,cel de peste trei luni se apropia de excelent. Ca semn de recunoștință am început să merg săptămânal la slujbele de Șabat.Toți bărbații din jur m-au primit prietenește,întrecându-se care mai de care să mă învite la masa sărbătorească acasă la ei.Unul dintre aceștia,un domn Schwartz avea o fată de măritat. Cu zestre,apartament și tot ce trebuie.M-am lăsat momit,la fel și ea. Ne-am împotmolit amândoi într-o pânză de păianjen greu de străpuns . De fapt ea era o fată drăgălașă, tăcea mai tot timpul, cred că nici  nu era prea atrasă spre căsătorie,ca și mine. Totuși avea 29 de ani,iar după părearea familiei ,la vârsta asta începe să fie târziu pentru o fată .Pe scurt,ne-am lăsat păcăliți amândoi de un schiduch,un aranjament tradițional,și iată-mă căsătorit.
Sigur,situația mea s-a îmbunătățit simțitor : după 18 luni am devenit partener la firmă .Șefii mă apreciau,iar eu munceam în draci ca să mă placă și mai mult.Într-o zi m-a întrebat unul dintre ei dacă aș putea convinge niște firme din Israel să cumpere ,,marfa noastră,, .Sigur că puteam, dacă aveam o împuternirire și mi se dădea mână liberă la tratative.Și tocmai ne apropiam de sărbătorile de toamnă. Am ajuns la Tel Aviv cam doi ani după plecarea mea disperată din țară.Eram desigur alt om,aranjat,la casa mea,tatăl unui pui de băiețel minunat.Dacă ar fi fost puțină dragoste între mine și nevastă-mea Jeni era desigur mult mai bine.Însă nimeni nu poate avea chiar de toate în același timp.Săptămâna cât am stat acasă a fost o reușită deplină pentru mine,adică am făcut legătura cu o rețea de supermarkete interesată de un vin bun,kasher și nu prea scump pentru buzunarul clienților lor. Or eu,având mână liberă ,mi-am aplicat principiul meu comercial : să vând cât mai multă marfă, chiar dacă iau doi gruși mai ieftin decât concurența.Numai doi și nu trei,altfel cumpărătorii cred că marfa e mai puțin bună.Însă puținul pe care l-am lăsat la preț mi-a adus noi și noi cumprători spre satisfacția șefilor firmei.M-am bucurat că în aceste câteva zile am reușit să petrec un Șabat acasă în chibutz cu părinții. M-am întors în America îmbătat de succes.Copilul se dezvolta frumos,începuse să mă recunoască și rădea în hohote ori de câte ori mă apropiam de el. Avea o bonă foarte bună  care iubea copilul cu adevărat.Jeni în schimb se sinchisea mai puțin de noi,fiind mereu plecată cu prietene ba la stațiuni de odihnă ,ba la L.A. Ca să se distreze și ea după cât a suferit cu sarcina și nașterea unui copil. De mine era mereu nemulțumită fiindcă munceam din greu în loc s-o scot în lume la distracții.Cu toate absențele mele de acasă s-a întâmplat totuși minunea ca Jeni să rămână iar gravidă chiar imediat ce primul băiat împlinise 1 an. Această sarcină a fost grea pentru mine,deoarece eu eram socotit vinovat că nu am avut grijă de ea și mă ținea tot timpul în reproșuri la tonuri tot mai ridicate.După nașterea celui de al doilea fiu am crezut că lucrurile se vor liniști între noi,dar greșeam. Am ajuns la concluzia că femeia aceasta pur și simplu mă ura.Atunci am deschis prima discuție sinceră cu ea,încercând să ajungem la o înțelegere.I-am propus să ne separăm dar fără divorț,ca să creștem copiii împreună și să nu facem necazuri părinților.Culmea era că situația aceasta onorabilă nu i-a convenit,mi-a spus răspicat că dorește un divorț,iar părinții ei sunt informați despre situație.A doua zi i-am făcut socrului meu o vizită la biroul lui.I-am povestit pentru prima dată tot ce se petrecea la noi în casă,iar omul a fost îndată de partea mea.Mi-a spus că era chiar informat că Jeni și-a regăsit de mult timp un prieten din liceu de care fusese întotdeauna îndrăgostită.El ,ca tată ,mă va sprijini la divorț împotriva fiicei sale,să-i spun acuma ce pretenții am și se va aranja cu avocatul.I-am răspuns că nu am pretenții de nici un fel,că mă ofer să deschid două conturi la bancă pentru creșterea și educația copiilor,doar ei,soției nu îi voi da nici un dolar drept pensie alimentară.Și evident cer dreptul să-mi văd copiii la intervale regulate precum va hotărî tribunalul.Cu asta am deschis demersurile de divorț prin avocatul meu și cu acordul socrului ,adică a avocatului său.Ambii avocați au promis că un astfel de divorț se poate rezolva cât se poate de ușor și repede.Mi-am închiriat un mic apartament în plin centru,în care foloseam pentru mine două dormitoare și salonul,iar o cameră am transformat-o în birou cu o anexă pentru sală de așteptare.Deoarece între timp devenisem independent,cu afacerile mele personale în domeniul vinurilor,dar și în alt domeniu :comerțul cu bijuterii .Ex-socrul meu,proprietarul unor magazine de bijuterii,m-a introdus mai de mult în acest domeniu și ori de câte ori plecam la Tel Aviv îmi dădea fel de fel de însărcinări.Iar cu ocazia aceasta mi-am creat o mulțime de relații utile.Acuma aveam o reprezentanță în Israel și în acest domeniu.Mă laud că am învățat ceva carte la facultatea de economie și comerț.Vă rog să mă credeți că mă simțeam atât de bine și fericit cu libertatea dobândită !.Încă puțin și voi primi și eliberarea oficială.Am plecat în Israel pentru o mică întălnire cu niște parteneri potențiali,binedispus ca în toate ocaziile când eram în drum spre Israel.În avion îmi reveneau mereu vechile amintiri.Acuma îmi făceam reproșuri că au trecut câțiva ani și nu am îndrăznit încă s-o contactez pe soția lui Moti.Poate că femeia s-a recăsătorit de atunci ,iar eu vin să-i deschid o nouă rană.Oare e bine ce fac ? Totuși am asupra mea portofelul soțului ei cu atâtea fotografii minunate care îi aparțin.Și i se cuvine să afle tot ce i s-a întâmplat. Așa că a doua zi am căutat în cartea de telefoane numărul ei de acasă .Mi-a răspuns o doamnă,cred că mama ei.M-am prezentat ca prieten apropiat al defunctului soț și am rugat-o să mă ajute s-o găsesc pe doamna Mali ,măcar cu un număr de telefon.Probabil că i-am inspirat încredere : mi-a dictat numărul de telefon de la servici, unde ea se afla chiar în acea dimineață. Eram deja pus pe roate,nu mă mai puteam opri.Așa că am sunat la servici ,mi-a răspuns Mali cu vocea ei melodiosă și în câteva clipe s-a aranjat o întălnire.Chiar aici,în această cofetărie.Uite ,la masa acea de lângă geam.După o oră de discuții mi se părea că ne cunoșteam de o viață.Timpul se poate comprima dintr-o veșnicie la o clipă atunci când te simți bine cu adevărat.Ora aceea minunată ni s-a părut prea scurtă pentru a ne opri aici.Atunci mi-am amintit că am în bagaj portmoneul lui Moti cu pozele ei și altele și aș vrea să ne mai întălnim ,ca să i le dau.Mali mi-a spus adresa ei și a însistat s-o vizitez diseară.Eram deodată fericit ,eram chiar mândru cât de ,,șmecher,,am fost și eu o dată : portofelul era în buzunarul meu interior,dar dacă i-l dădeam acuma ,nu m-ar mai fi învitat acasă.
De atunci au început vizitele mele în casa lui Malka,tot mai dese,căci eram permanent în avion spre Tel-Aviv.Ea era mult mai frumoasă decât o arătau pozele,iar eu eram tot mai îndrăgostit.Probabil că și ea. Ne-am iubit tare,cu adevărat,poate doar o dată în viață se găsește o astfel de dragoste.Dacă ești norocos.Și noi am fost,dar tot ce este minunat,peste măsură de minunat,nu durează mult.Destinul nostru nu suporta să ne vadă prea fericiți,prea mult timp.Mali a rămas șocată când a aflat,tot de la mine și nu din alte surse ,că aștept din moment în moment divorțul,iar la următoarea vizită vom putea să ne cununăm.Aveam intenția chiar să pornim în căutarea unui apartament pe care să-l aleagă ea și să-l decoreze după gustul ei.Dar nu am mai ajuns până acolo.Mali a rupt orice contact cu mine.Nu mi-a iertat niciodată că aș fi mințit-o. Dar Dumnezeu mi-e martor că nu asta a fost intenția mea.La prima noastră întălnire eu eram deja în așteptarea divorțului .Am iubit-o cu mult timp înainte de această întălnire ,numai privind imaginea ei pe fotografii. După ce ne-am cunoscut am adorat până și aerul pe care îl expira.Eram nebun de fericire și înspâimântat că ea mă putea părăsi.Până la urmă m-a părăsit,iar toate insistențele mele nu au ajutat ca s-o conving să asculte o explicație despre calvarul anilor mei de căsnicie.Dacă știam că a rămas însărcinată aș fi dormit pe trotuarul din fața casei ei până ce s-ar fi îndurat să-mi deschidă o ușă.Dar nu am știut nimic despre tine,nimeni nu a știut,altfel poate aflam prin avocații mei.Maia,dacă mă crezi ,tu ești singurul dintre copiii mei de care sunt sigur că este sângele meu.Dacă Jeni m-a înșelat atunci e foarte posibil ca cel puțin al doilea dintre băieți să nu fie copilul meu.
Puteai s-o afli,doar se fac teste de paternitate,interveni Vlad.
Da,puteam.Am refuzat s-o fac,nu puteam să mă cobor atât de jos.Copiii s-au născut în casa mea,i-am recunoscut în fața legii,le-am dat numele meu.La plecare am lăsat băieților bani destui pentru îngrijire și educație .Să fie sănătoși acolo unde sunt fiecare :cel mare face niște cercetări în Alaska,al doilea e căsătorit cu o fată australiană și trăiește în Australia .Primesc câte o vedere cu ocazia Anului Nou,pe 1 ianuarie.Când erau mai mici primeam și o felicitare cu ocazia zilei de naștere ,dar acest obicei s-a pierdut cu timpul.Acuma am bani berechet,dar sunt singur . Omul dorește să trăiască ani cât mai mulți,dar când ajunge la bătrânețe sănătos nu se bucură de ea ,deoarece suferă din cauza singurătății. Și totuși se străduiește să-și prelungească zilele golite de sens de teama acelui scurt moment de trecere spre a altă lume necunoscută. Căci tot ce e necunoscut înspâimântă .Dar să nu credeți că vorbesc acuma despre mine ,nu, eu mai sunt activ,mai am succese și relații de afaceri,câte o mică satisfacție inutilă de a mai câștiga bani, deși nu am idee nici  cui să donez acei bani de prisos pe care nu-i voi lua cu mine dincolo.....Dacă era Mali alături de mine ,totul ar fi fost altfel !Și acum,dragii mei,
cred că am depășit timpul care mi s-a acordat,și pentru asta cer scuze.
Nu contează timpul ,discuția a fost interesantă și plăcută.În ceea ce privește problema donațiilor ,nu-i nici o problemă, eu pot să te ajut cu multă plăcere,Te voi îndruma spre multe locuri care au mare nevoie de un sprijin financiar.Și noi ajutăm oriunde este o nevoie urgentă .Sunt convins însă că nu este ultima noastră întălnire.Astăzi însă trebuie să ne mai explici un lucru: cum a fost posibil ca după atât de mulți ani ai aflat totuși că Maia este fiica dumitale ,din moment ce nimeni nu știa.Chiar noi am aflat-o cu puțini ani înainte de moartea lui Mali,de la ea însăși.Știam puține lucruri despre dumneata,doar că Malka te-a iubit tare.
În clipa aceea ochii lui Modi au strălucit precum farurile unui automobil îndreptat spre fața mea.Aștepta ,sărmanul,o confirmare de la mine.
Când mama Malka mi-a povestit despre întălnirea cu tine,eram la Praga ,după o zi lungă de plimbări.Ne-am culcat amândouă pe un pat și deodată a depânat toată povestea ei de dragoste care m-a adus pe mine pe lume.Aveam deja peste 30 de ani când am auzitpovestirea ei pentru prima dată.Mi-a rămas în memorie doar că te-a adorat și că a suferit cumplit după despărțirea voastră.Eu încă mai cred că între voi a fost o neânțelegere regretabilă pentru că nu ați reușit să vă explicați.Totuși nu ne-ai răspuns cum ai aflat despre existența mea ?
Acum două săptămâni mi-am luat un bilet pentru filarmonică,să ascult puțină muzică de Brahms.
Și mie îmi place Brahms,și încă cum !
Foarte bine,a fost prilejul să te văd stând lângă Vlad în același rând cu mine.În seara aceea nu am mai ascultat muzică,te-am privit pe tine, copia fidelă a ,,reginei,,- iubirea mea.Mi s-a făcut rău,am înghițit o pastilă ca să mă calmez.Eu nu cred în coincidențe.Până la sfârșitul concertului eram convins că tu ești fiica lui Mali. Vârsta ta se potrivea  cu perioada legăturii noastre ,deci și  șansa ca tu să fi fiica mea creștea . Am întrebat o doamnă dacă știe cine este perechea cea frumoasă care stă în continuare pe rândul nostru.Ea s-a uitat în direcția voastră și mi-a răspuns zâmbind : -cine nu-i cunoaște ? Este doctorul Vlad Ostfeld și frumoasa sa soție d-na Maia Ostfeld,șefă peste o secție la banca Leumi .Simpatici amândoi,oameni de calitate.! Din acest moment nu am mai avut liniște până ce am aflat totul despre voi.În special despre Maia. Până ce am ajuns la concluzia că trebuie să risc și să vă contactez.Tăcerea nu este întotdeauna de aur,uneori te lasă cu regrete până la capătul vieții...
Am rămas cu toții pe gânduri într-o liniște jenantă.Vlad a vorbit primul.
Cred că ai procedat bine .Era păcat să ții în suflet atâtea amintiri și să nu le împărtășești cu noi.
Mulțumesc Vlad că m-ai înțeles. Dar Maia,ce părere are Maia ? 
Sunt copleșită ; în acest moment crede-mă că nu am nici o părere, îmi trebuie timp să-mi pun gândurile în ordine.Poate cu altă ocazie voi fi în stare să vorbesc despre trecut.
Bine,normal.Te rog să te mai gândești la ceva, de fapt aș fi vrut să te întreb,dar nu trebuie să-mi răspunzi acuma : ai putea vreodată să-mi spui : tată ?
De data asta nu am ezitat când am rostit un ,,nu,, hotărât.Vlad mi-a aruncat acea privire neutră care însemna ,,eu nu mă amestec,este hotărârea ta,,De aceea am continuat să vorbesc : Modi dragă, am avut un tată foarte bun,unul care m-a crescut ca pe propriii săi copii și a fost lângă mine mereu  până la capăt .Nu îi voi jigni amintirea.Chiar dacă m-ai convins că ești tatăl meu biologic,acela pe care mama mea l-a iubit atât.În schimb îți pot face o promisiune. Niciodată nu vei mai fi singur,atât acum ,cât și la bătrânețe.Sau cu atât mai puțin la bătrânețe.Problema la care vreau într-adevăr să mă gândesc,este aceea a destinului meu. S-a cam jucat destinul cu mine de când m-am născut.S-a distrat copios ridicând încet ,încet, pe parcursul a 50 de ani, cortina în spatele căreia se juca melodrama întitulată ,,Picături din viața Maiei,, Căci asta se pare a fi fost viața mea,o telenuvelă melodramatică .Astăzi cercul s-a închis,iar cortina a căzut definitiv.Doar că în această tragi-comedie a existat un singur lucru sigur ,stabil și bun care m-a transformat într-o femeie fericită în ciuda destinului meu , și anume anii frumoși pe care i-am trăit alături de Vlad.Vladic ,dragul meu,tu erai acela care ai dat conținut și consistență vieții mele.Și acuma să mergem acasă.Sunt foarte obosită .Să sfârșim cu atâtea vorbe ,că și mâine este o zi.!
Da,da,și mâine va străluci soarele dăruindu-ne o nouă zi.
Cu aceasta Modi Reif a încheiat întrevederea.Mult mai bine dispus ca la începutul ei,arătând și mult mai tânăr decât era în realitate.În acest moment mi s-a făcut tare milă de el ; ca și de mama, și de mine.De toată omenirea .